Luni seara, când nu s-a transmis nicăieri în România finala de 200 m liber de la Budapesta, câștigată de David Popovici, patria online a sărit în aer, mediile de socializare debordând de dispreț la adresa habarnistelor, ignorantelor, bugetofagelor (TVR) posturi de televiziune. Marți, când TVR a dat semifinala de 100 m liber, acele aparatelor de măsură abia dacă s-au urnit. Iar miercuri, la finală, ratingul TVR a fost de 1,7, adică s-au uitat în jur de 300 de mii de oameni.
Înghițitorii de patriotism
Puțin, extraordinar de puțin în raport cu elanul celor care căpușează online un eveniment sportiv extraordinar, cum e dublul titlu mondial obținut de David. Ne agățăm de reușită, de glorie, cu ultimul nostru colțișor de unghie netăiată. Înghițim patriotism cu polonicul și apoi emanăm bioxid de carbon tricolor. La vorbe suntem primii, la fapte e mai greu. De atâta emoție, de atâta ființă națională, de atâta iubire de neam și de țară, nici la televizor nu suntem în stare să ne mai uităm!
Campioni la tigăi și hlizeală
Ce înseamnă acest rating de 1,7? Nimic sau aproape nimic. În aceeași seară de miercuri, filmul de pe ProTV a făcut cam de 4 ori mai mult. Un derby din campionatul intern de fotbal, oricât de modest ar fi nivelul, tot strânge 7-8. În anumite condiții (nu acum, când nu sunt rezultate), echipa națională de fotbal poate chiar trece de 10. Asta ca să nu mai vorbim de divertisment, care rupe aparatele de măsurat audiența. Showurile de hlizeală, insulele iubirii său ale despărțirii, producții în care unii se cunosc de undeva sau de altundeva, românii care au sau n-au talent și voce, concursuri de gătit, șefi la cuțite, solnițe, aragaze și tigăi, astea sunt preferințele românilor care fac pe pudibonzii și pretind înot, fără să se și uite la el.
Doar câteva minute…
În plus, acele emisiuni țin ceasuri întregi, cu adormitoare pauze publicitare de aproape un sfert de oră, pe când transmisia cursei de nici 47 de secunde a lui David Popovici a ținut mai puțin de 5 minute. Acel rating de 1,7 se referă strict la transmisia finalei de la Budapesta, nu și la discuția din studio, de dinainte și de după, cu Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu, două imense campioane ale natației noastre, despre care urmăritorii de tocănițe și ostropele televizate n-au de unde să știe cine sunt.
Înapoi la tastatură!
În plus, cursa de la Budapesta n-a fost nici la două noaptea, nici la șase dimineața, ci la o oră bună, spre 19:30, când nu ți-e chiar peste mână să deschizi televizorul chiar și pentru câteva minute. Probabil că la acel ceas dinspre înserare, pudibonzii noștri online înfundau intersecțiile sau se baladau prin mall-uri, la aer condiționat, urmând ca mai pe seară să se așeze în fața tastaturii și să ne transmită, extrem de opăriți, cât sunt ei de patrioți în comparație cu alții.
