N, de la Novak și Nadia
În mod normal, cei doi, Zeița de la Montreal și zeitatea administrativă a sportului, cu biroul în strada Vasile Conta, au în comun doar inițiala, acel N. Nici n-are importanță dacă e litera cu care începe numele de familie sau prenumele, N să fie, asta contează!
Ultimul pe listă….
Dar iată că de câteva ceasuri ministrul și zeița mai au în comun și altceva, pe lângă inițială. Anume renta viageră. 16.635 de lei pe lună. Pe lista cu numele Nadiei sunt și alți mari campioni. Elisabeta Lipă, Drăgulescu, mai mulți. Și, cu voia dumneavoastră, de azi înainte, Eduard Novák.
De fapt, un ministru dă bani unui sportiv, nu?
Să nuanțăm, totuși. Eduard Novák nu și-a acordat singur rentă. Nu, nicidecum! Lucrurile sunt mult mai puțin spectaculoase, prozaice chiar. Iar titlurile pe care le flutură presa, cum că ministrul și-ar fi acordat singur renta, sunt doar menite să stârnească senzaționalul. În realitate, ministrul Eduard Novák a aprobat o rentă pentru ciclistul paralimpic, campion mondial, Eduard Novák. Întâmplător, cei doi se numesc la fel și se întrupează în aceeași persoană.
Nu încape comparație!
Ciclistul paralimpic Eduard Novák are, fără îndoială, merite, așa că n-are de ce să ne surprindă renta. Numai că dacă pe ministru l-ar fi chemat Popescu Ion, iar campionul paralimpic s-ar fi numit Ionescu Vasile, niciodată Ionescu Vasile n-ar fi primit 16.635 de lei pe lună până la sfârșitul zilelor sale. Pentru că oricât am mângâia paragrafele legii, moral și omenește niciodată performanțele unui ciclist paralimpic, oricât de meritorii ar fi, oricâtă trudă și suferință omenească ar sta în spatele lor, nu pot rivaliza cu impactul mediatic al performanțelor Nadiei și cu modul laudativ în care marea gimnastă a făcut să se vorbească despre România. A trecut aproape jumătate de veac de la zborul Nadiei și fiorul a rămas același, parcă încă stăm cu sufletul la gură, ca nu cumva Nadia să cadă, să rateze.
Discriminare sau lipsă de bun simț?
Sigur că aceia care țin neapărat s-o facă, pot interpreta acest text ca discriminatoriu. Ca un afront la adresa persoanelor cu handicap, care mai aparțin și unei minorități etnice pe deasupra. Nici vorbă de așa ceva! Nu e discriminare, e vorba despre bun simț, mai precis, despre lipsa lui. Ne aflăm într-una dintre acele situații în care se profită de o portiță legală și se ignoră bunul simț, despre care legea nu pomenește absolut nimic în paragrafele ei.
