Am fost în urna a treia, și n-avem absolut niciun motiv să ne plângem de ostilitatea sorților. Am primit din primele două urne valorice Eveția și Israelul, adică nu adversarii ideali, pentru că aceștia nu există, ci adversari dintre cei mai abordabili.
Aproape de deviza olimpică
Irlanda (tot din urna a treia valorică) va trebui să înfrunte Olanda (Țările de jos, în fine, trebuie să ne conformăm noii, dar și impropriei denumiri) și Franța. Colega noastră de urnă Ucraina va avea de trecut măcar de una dintre Anglia sau Italia. Puteam fi într-una dintre aceste două situații, ceea ce ne-ar fi determinat să aplicăm deviza olimpică, ”important e să participi!”, pentru că nu aveam nicio șansă de calificare.
Ne e la fel de greu și de ușor
În celelalte grupe, cu excepția celor două, amintite mai sus, ne-ar fi fost extrem de greu (sau de ușor) ca și în aceea în care am căzut. Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. Practic, elvețienii ne sunt clar superiori. Cu Israelul și cu Kosovo avem șansele cam jumătate-jumătate, iar cu Belarus și Andorra va trebui să fim extrem de atenți ca să nu risipim puncte. Cele două teoretic nu pot emite pretenții de calificare, dar practic te pot încurca!
Mesajul selecționerului: mă calific sau plec
E bine că Edi Iordănescu nu pică în acele perorații complet contraproductive, care spun că toate meciurile sunt grele, că nu mai există echipe mici și că toți adversarii sunt dificili. Acelea sunt abureli, vorbe menite să nu spună nimic. De această dată, după ce a lecturat atent componența grupei, selecționerul a fost cât se poate de clar. Fie merge la Euro 2024, fie lasă pe altcineva. E o asumare clară, o preluare de responsabilități mult mai limpede decât acele vorbe fără sfârșit despre construirea unei echipe competitive. O echipă competitivă e una care să se poată califica!
Inutila comparație cu trecutul
Acum cam un sfert de veac, România evolua într-o grupă preliminară (pentru CE din Franța 1998) alături de Irlanda, Macedonia (care încă nu era ”De Nord”), Lituania, Islanda (pe atunci foarte slabă) și Liechtenstein. Seria era la fel de ușoară ca acum, numai că noi eram altfel. Eram buni, adică. Am făcut doar o remiză (în Irlanda, când nu mai conta), în rest am câștigat toate meciurile, unele la scoruri categorice. Acum, într-o companie similară valoric cu cea de atunci, ne tremură rânza. Asta a făcut timpul din noi, sfertul de veac care ne-a tras mult înapoi.
Aberația cu Kosovo
Se mai naște o problemă, de fapt nu se naște ea, ci o scornesc unii care n-au altă treabă. Cum să jucăm noi cu Kosovo?! Că nu sunt recunoscuți, etc, etc. Uite-așa o să jucăm contra lor, cum joacă toată lumea, cum nu i-a boicotat nimeni până acum, n-o să-i boicotăm nici noi, și cu asta-basta. Să nu uităm, CFR, care ține de România și de FRF, a jucat deja contra unei echipe kosovare (Ballkani, în UEFA Conference League) și încă nu s-a făcut gaură în cer!
