De la Doha la Craiova sunt câteva mii de kilometri ca distanță, iar aristocrații care se uită doar la Mondiale „pentru că fotbalul românesc e slab” ar spune că sunt și câteva mii de an lumină ca valoare. Sigur că nici „ai lui Rotaru”, nici ai lui Mititelu” nu sunt de talia lui Mbappé, nu fac foarfecile lui Richarlison (s-ar putea să se taie în ele), dar ne ispitesc să-i vedem confruntându-se între ei, sâmbătă seara, de la 7 pm, între două „optimi” de mondial. Sau chiar peste prima „optime”, Olanda – SUA, dacă ea nu se va isprăvi în timpul regulamentar.
Un cadou „colegial”
Țin minte că în 1986, Craiova, care încă mai avea în componență destule urme din Maxima (mai erau pe-acolo Lung, Tilihoi, Negrilă, Ungureanu, Irimescu, Geolgău, Cîrțu, iar Cămătaru tocmai se pregătea să plece la Dinamo în acea vară) a disputat câteva meciuri de campionat acasă concomitent cu Mondialul din Mexic, la care România nu se calificase. În după-amiaza de dinaintea deschiderii oficiale, Italia-Bulgaria 1-1 (31 mai), ceea ce mai rămăsese din „Maxima” făcea un cadou colegial FC Olt-ului, cu Crișan și Donose pe teren, cu nea Tică Oțet pe bancă. Tot un fel de „fratricid”, ca și cel de acum, dar încheiat cu cât era nevoie. Cu 2-1 pentru Olt, ca nu cumva să retrogradeze. Oamenii din tribune, vreo 25 de mii, au scuipat în sân, au zis că „asta e viața” și s-au dus acasă să vadă deschiderea pe bulgari (la noi nu se transmitea, dar toată lumea avea antene îndreptate către Sofia).
Când Hagi i-a învins pe Bîcu și pe Pițurcă
Peste alte vreo două-trei săptămâni (18 iunie 1986), când în Mexic se terminaseră deja grupele, în ultima etapă internă, Craiova întâlnea Steaua, proaspăt laureată la Sevilla. Stadionul era arhiplin, vreo 40 de mii de oameni, însă în locul unui derby încleștat (oltenii erau pe locul 3), lumea a văzut o mascaradă, în care Bîcu și Pițurcă se străduiau să marcheze cât mai multe goluri, ca să ia titlul de golgeter. A fost 5-4, o victorie olteană cu gust de șmirghel înmuiat în oțet, cu Mărin Bîcu și cu nea Piți dând câte 3 „boabe”, dar plecând bosumflați la vestiare, fiindcă Hagi le sufla laurii de goleadori. Marca de 5 ori (!!!) într-un Sportul Studențesc – FC Olt 7-5! !!! Acel FC Olt pe care artiști Științei tocmai îl salvaseră, cedându-i punctele cu vreo trei runde în urmă.
Au refuzat sejurul pe litoral
Să nu se înțeleagă că, pe timpul Mondialelor la care România nu participa, toate meciurile de la Craiova erau așa. Nu, erau și altfel. În 1978 (15 iunie), de pildă, când în Argentina tocmai se terminau grupele, oltenii jucau în ultima etapă acasă cu Farul, iar marinarii aveau nevoie măcar de un egal ca să nu retrogradeze. Se vorbea că băieții de la Știința, dacă o lăsau mai moale, urmau să fie cadorisiți cu câte un sejur pe litoral. Nici n-au vrut să audă, au spulberat Farul cu 5-1, l-au retrogradat și, urcând costișa de la stadion spre centru, suporterii (fuseseră vreo 30 de mii la meciul cu constănțenii) se întrebau la modul cel mai serios cine sunt mai buni, Cîrțu și Balaci, sau Luque și Kempes.
Ai noștri
Acum, la vreme de Mondial, oltenii joacă între ei. E iarnă, e frig, stadionul arată altfel, dar probabil că nu vor fi nici jumătate din spectatorii meciurilor pe care le-am amintit. Însă nu e exclus ca la acest derby de decembrie să se întâmple lucruri de care, peste decenii, ne vom aminti mai mult decât de Olanda – SUA. Pentru că pe iarba olteană joacă mereu „ai noștri”.
