Această ultimă etapă a Diviziei A din 2022 a fost cea mai văduvită dintre toate cele care s-au suprapus cu turneul final al CM din Qatar. Chiar și așa fotbalul intern și fără a avea parte de vreo concurență, suferă și ne tot face să ne întrebăm oare ce bani se spală, de televiziunile plătesc în continuare atât de mult pe un asemenea produs îndoielnic? Darămite să mai fie prin preajmă și o finală mondială de care nu ai parte prea des… Îți mai astfel vine să mai butonezi pe unul dintre posturile care dau meciurile interne? Doar prin virtutea inerției.
Bietul UTA – Rapid a fost meciul care a avut ghinionul de a urma imediat după ce Messi și ai lui au trăit marea bucurie de pe stadionul Lusail. Primul lucru urât care mi-a sărit în ochi a fost „arătura” de pe „Francisc von Neuman” pe care erau obligați să evolueze componenții celor două formații, în contrast izbitor cu verdele impecabil de la Al-Daayen cu care ne clătisem ochii pentru aproape 120 de minute… Și este vorba despre încă un stadion foarte nou, așa cum se întâmplă și cu cel de la Ploiești. Așa că ce pretenții să mai avem de la un stadion cum a fost celebrul Trans-Sil de la Târgu Mureș? Nu mă duc la Comuna Recea, că măcar acolo era Liga 2. Este clar că gazoanele de sport au devenit (încă) un domeniu nestăpânit în România. Încercând totuși să-mi calibrez pretențiile la contextul a ceea ce înseamnă astăzi primul nostru eșalon, referindu-mă stric la joc, acesta nu a fost chiar atât de rău, având nerv și suspans, iar atmosfera din tribune, ca de obicei la Arad, a fost una la înălțime. Iar faptul că nu a apărut „Infantilo”, așa cum se întâmplase cu puțin timp mai devreme la Al-Daayen, este un avantaj pentru orașul nostru din vestul țării. Prezența antipatică a actualului lider al FIFA distruge din fașă orice încercări de a mai îndulci imaginea generală prin apariții de genul unei Ivana Knoll, de exemplu. Revenind la meciul de la Arad, în pofida chinului de a juca pe o asemenea suprafață, înfruntarea dintre cele două echipe istorice a fost una destul de alertă, cu faze interesante la ambele porți. UTA poate invoca ghinionul, pentru că a fost egalată la ultima acțiune rapidistă, o greșeală în careu a neexperimentatului Maxim la Dr. Grigore, care a dus la penalty-ul din care Dugandžić a marcat golul remizei. Pentru că, repet, cine marchează la final, indiferent de numele ei, are noroc. Așa că a fost de așteptat ca la interviul de după meci, antrenorul Bálint să-și găsească greu cuvintele prin care să-și depășească frustrarea trăită. Astfel, UTA a ajuns la 11 partide consecutive fără victorie! Iar viitorul nu arată deloc bine.
În schimb, meciul din ziua următoare, dintre FCSB și FC Botoșani, dacă ne reîntoarcem la grandoarea finalei Argentina – Franța, chiar a părut unul între niște amici care închiriază duminica un teren ca să mai facă și ei ceva mișcare. Mirarea a fost că s-au încumetat peste 3.000 de oameni să ia drumul Arenei Naționale pentru a fi martori oculari la una asemenea meci neofertant și asta pe o temperatură de aproape 0°C. Nu știu cum face FC Botoșani, dar parcă se chinuie să piardă indiferent de situație, în fața FCSB. Chiar nu vreau să spun că de data aceasta nu și-a apărat corect șansele, pentru că o obliga s-o facă situația din clasament. A avut însă multe alte meciuri din trecut când nu a făcut-o și poate că de-aici s-a inoculat ideea și obișnuința că FCSB nu trebuie bătută, așa încât chiar când cei de-acolo vor să o facă, nu mai știu cum s-o facă… Căci și acum FC Botoșani a avut multe momente bune, când a stăpânit jocul, când s-a jucat cu ocaziile, dar nu a știut să profite. Și în plină dominare, a primit un gol naiv, readucându-l în joc pe Fl. Coman, cel care își tot punea întrebări existențiale din cauza nerealizărilor sale fotbalistice din ultima vreme. Așadar, se poate spune că FC Botoșani s-a cam bătut singură, într-un meci în care adversara sa a avut o prestație puțin zis modestă.
Un meci interesant cu final neașteptat a fost derby-ul Argeșului, în care se părea că favorita FC Argeș va câștiga fără probleme, în minutul 19 având deja 2-0. În prelungirile meciului însă, CS Moveni avea să egaleze, după ce reușise în prealabil să reducă din handicap la începutul reprizei secunde. Și astfel, după 5 înfrângeri consecutive, a reușit primul punct, fiind totodată și primul punct izbutit ca antrenor de Liga I pentru Marius Stoica.
Pentru echipa care a stat pe primul loc aproape în toată această primă parte, FCV Farul, a venit foarte bine pauza, pentru că se vedea cu ochiul liber că începuse să dea multe semne de slăbiciune, inclusiv în acest joc de la Voluntari, pe care l-ar fi putut chiar pierde. Să vedem dacă în partea doua va fi în stare să rămână la același nivel ridicat, pentru a se lupta la titlu, așa cum părea că este în stare după primele sale meciuri din acest sezon.
„Șocul la echipă” s-a cam fâsâit la Chindia, care după prestații de excepție în momentul în care a sosit Anton Petrea pe banca tehnică, începe încet-încet să alunece spre adâncimile de unde tocmai ieșise. Era de așteptat din partea ei, acum la Craiova, la o prestație mult mai bună, în fața unei echipe debusolate, fără antrenor principal și cu multe absențe. A pierdut însă clar, la scor de neprezentare.
Cam la fel pățește, mai rău chiar, și Universitatea Cluj, după ce se ridicase la instalarea lui Eugen Neagoe, ajungând acum pe nisipuri mișcătoare, astfel încât cei de-acolo vor înghiți cu noduri sarmalele din această mult prea scurtă pauză competițională, atunci când își vor aduce aminte de clasament.
FCU Craiova a confirmat plusul de formă din acest final, izbutind să plece din nou neînvinsă de la Ploiești, așa cum o făcuse și în cupă. Iar locul 10 pe care a urcat îi salvează o primă parte care la un moment dat părea compromisă.
Cifre
Jucători
Meciul 300: Júnior Maranhão (Rapid)
Iraneuton Sousa Morais Júnior devine al doilea jucător născut dincolo de granițele României care atinge un asemenea onorant număr de meciuri, după Camora. La 28.02.2011 a debutat în primul nostru eșalon pentru Astra, în partida de-acasă cu Gloria Bistrița (scor 1-0). De-atunci, cu excepția sezoanelor 2019-2021, a evoluat numai pe prima scenă a fotbalului românesc, pentru doar trei echipe, după cum urmează: la Astra în 198 meciuri, la FCSB în 49 și acum la Rapid deocamdată în 53.
Debut: Al.Cr. Stan (Rapid)
Golul 20: Dugandžić (Rapid)
Golul 10: Otele (UTA)
Antrenori
Primul egal pentru Marius Stoica (CS Mioveni)
Arbitri
Meciul 250: asistentul Daniel Mitruți (Craiova)
Echipe
Meciul 300 în Divizia A: FC Voluntari
CS Mioveni a urcat două locuri în clasamentul all-time, pe 67, peste Foresta și Minerul Lupeni