METODA ȘUCU, MĂRIREA DE CAPITAL
L-am întâlnit pentru câteva minute, marți la prânz, pe co-patronul Rapidului. Noi (deasupra-semnatul, Dănuț Lupu, Robert Niță și Bănel Nicoliță) ieșeam de la emisiunea lui Horia Ivanovici, Fanatik Superliga, Dan Șucu intra tot acolo, în aceeași emisiune. A fost inițiativa sa să ne salute pe toți, a rostit câteva fraze de complezență, apoi s-a îndreptat către studio. După câțiva pași s-a întors pe călcâie, de parcă-și uitase cheile său telefonul. Uitase, dar altceva. Uitase să ne ureze ”sărbători fericite”. A făcut-o cu zâmbetul pe buze, apoi a intrat în emisiune.
Sensul fiecărui cuvânt
Pentru acele câteva minute, foarte puține, am avut imaginea unui om extrem de sigur pe sine. Nu siguranța aceea semiinterlopă a altora, care sunt sigur că nu li se poate întâmpla nimic, pentru că sunt păziți de haidamaci, ci siguranța omului care știe ce face și ce spune, nu rostește cuvinte fără ca acestea să aibă sens.
O judecată sumară
În lunile de după asocierea sa cu Rapidul, în care Dan Șucu a început să apară mai des în spțiul public, nu i-am judecat la superlativ chiar toate acțiunile. Întâi am opinat că nu e deloc rău să vii la un club cu mulți suporteri, cu un nivel fotbalistic destul de bun, cu un stadion minunat abia dat în folosință. De ce n-a mers la Rapid când echipa era în liga a treia, sau a doua, când juca pe la Buftea sau prin Regie, când clubul se confrunta cu reale dificultăți financiare?
Justificarea
Într-adevăr, poate că Dan Șucu poate fi acuzat de oportunism, prin faptul că intrarea sa în fotbal se produce printr-o ușă de maximă vizibilitate. Pe de altă parte însă, un businessman de talia sa n-ar fi avut niciun motiv să se implice într-o zonă marginală a performanței sportive, fie ea și Rapid, cu tot atașamentul suporterilor de acolo. A așteptat ca Rapidul să ajungă la un anumit nivel, compatibil cu nivelul înalt al propriilor sale afaceri.
Un procedeu aproape străin
Am urmărit apoi în întregime ”evoluția” lui Dan Șucu din emisiune. E limpede, omul mai are mult până să fie un as în fotbal, pare să se situeze departe de abilitățile unor alți lideri de cluburi, unși cu toate alifiile. Tocmai de aceea, ideea principală din discuția lui Dan Șucu a fost aceea că nu creditează clubul, nu-l împrumută, urmând să-și recupereze apoi banii în momentul unor eventuale câștiguri, realizabile mai ales din vânzarea de jucători. Nu, Dan Șucu atunci când ”bagă bani” (din păcate, sălbăticia economică în care trăim nu ne permite folosirea un termen mai elevat) de fapt mărește capitalul societății, urmând ca la un moment dat (peste 5 ani, crede vorbitorul) clubul să fe listat la bursă. E o modalitate străină multora dintre cei care se învârt prin peisaj, dându-se mari finanțatori ai fotbalului. De fapt, nu sunt altceva decâ creditori, iar uneori, chiar cămătari.
