Când un jucător de 20 de ani se transferă din România în Franța, în principiu e de bine. Nu contează că suma nu e foarte mare, în jur de două milioane de euro. Prin comparație, pe Ivan sau pe Cicâldău, plecați din România la vârste nu cu mult mai coapte, s-au încasat sume ceva mai mari.
Certificatul francez
Dar ștampila fotbalului francez, adăugată blazonului lui Bordeaux, ne face să fim mai puțin materialiști și să întrezărim că acolo, în climatul sănătos al clubului girondin, Pitu se va dezvolta după regulile lor, mai bine și mai repede decât dacă ar fi rămas la Farul sau dacă ar fi plecat în altă parte, spre est, nu spre vest. Contează mai puțin că Bordeaux a picat din prima divizie, că are probleme financiare, că a fost la un pas de faliment. Rămâne tot Bordeaux, cu Giresse, Tigana, Zidane, Dugarry (ca să-i spicuim doar pe cei mai mari), cu Aimee Jaquet pe bancă, apoi cu Claude Bez sau Chaban Delmas în conducere, cu Tchouameni sau Kunde drept cele mai recente produse de lux scoase de pe bansa de fabrcație.
Teoria punctelor cardinale
Personal, întotdeauna am strâmbat din nas la transferuri de la noi către Orientul Apropiat sau către nemărginirea fostei Uniuni Sovietice. Mai ales când subiecții aveau vârste fragede, cum e cazul lui Pitu acum. La 33 de ani, n-ai decât să te duci să-ți încarci conturile prin oaze sau prin gubernii. La 20 ai viitorul în față și drumul spre Vest îți poate influența altfel cariera. Aceasta e teoria. Estul îmbogățește, Vestul dezvoltă. Depinde ce vrea fiecare, umplerea chimirului sau devenirea fotbalistică.
Plecare cu riscuri
Punând un mare PLUS în dreptul destinației transferului, e totuși necesar să căutăm și celelalte semne. Cele care o privesc pe Farul. O echipă care trage la titlu (chiar dacă lucrurile au cam prins a șchiopăta tocmai când Gică Hagi a început să nu se mai ferească de afirmația că vrea să ia campionatul) nu-și prea vinde în plin sezon unul dintre cei mai buni jucători de atac. Sau și-l vinde asmându-și totae riscurile care decurg de aici. Cum ar fi titularizarea lui Enes Sali, care abia face 17 ani.
Modul de lucru
Sigur că aceasta a fost mereu filosofia Farului (sau a Viitorului, înainte de reorganizare). De fapt, e vorba de filosofia lui Hagi. Vânzări profitabile pentru club și înlocuirea celor plecați cu produse ale Academiei. Sau aducerea unor jucători liberi, aflați în momente grele ale carierelor, pe care Hagi să-i recondiționeze. Era greu de crezut că Hagi ar fi stat să aștepte ca Pitu să valoreze șase milioane, nu două. Sigur că putea să ceară șase, dar nu le obținea. Nu acum. A simțit că e momentul, a avut oferta și i-a dat drumul să plece.
Cu titlul cum rămâne?
Însă nu poate fi evitată o întrebare. Oare dacă Farul ar fi câștigat (sau dacă n-ar fi pierdut) derbyul cu CFR, ar mai fi plecat Pitu spre Bordeaux în doi timpi și trei mișcări, peste noapte? Greu de spus, probabil că nu. Iar această despărțire intempestivă de unul dintre cei mai buni oameni de atac denotă și altceva. Că Farul nu prea mai crede cu toată forța în șansa ei de a fi campioană. Mai sunt și problemele cu participarea în Europa (se așteaptă decizia TAS), dar pare că ideea titlului nu mai e o chestiune atât de presantă. Episoade precum CFR și cele câteva dinaintea lui, mai ales cel de la Sibiu, 0-4, le-au arătat celor de la Farul cam cum se ia campionatul. Cumva altfel decât încarcă ei s-o facă.
