Cu finalele cupelor din Rusia și Turcia, disputate în acest weekend, se poate spune că s-au acordat și ultimele trofee din fotbalul european, ceea ce înseamnă că s-a lăsat cortina peste sezonul 2022/23 în zona UEFA. Așa cum era de așteptat, a fost un sezon fotbalistic plin pe Bătrânul Continent, cu multe evenimente, cu finaluri așteptate sau mai puțin, la care unii s-au bucurat, alții au plâns. Este clar, ca să fii suporter, în mai toate sporturile dar mai ales în fotbal, trebuie să ai inimă tare. Au fost emoții puternice, venite mai ales dinspre fotbalul german, atât de la 1.Bundesliga, cât și din 2.Bundesliga. Însă cel mai atractiv final cu cel mai mare suspans din tot ce s-a întâmplat mi s-a părut finalul campionatului belgian, 1A Pro League cum se numește mai de curând primul său eșalon. A trecut ceva timp de la ultimul fluier, dar încă sunt impresionat de cele întâmplate.
O mare favorită și câteva mai mici
De altfel, întreaga desfășurare în partea superioară a fost interesantă. Colaborând cu site-ul de pariuri PariuriX.com, campionatul belgian a fost pe parcela mea, așa că l-am putut urmări îndeaproape. La start, evident, că marea favorită era Club Brugge KV, campioana ultimelor trei ediții. Pe lângă ea, își mai făceau timid loc cu doar ceva șanse trei echipe.
În primul rând KRC Genk, ultima care câștigase titlul (al 4-lea din propria vitrină) înaintea triplei grupării zwart-blauw pomenite, o echipă obișnuită cu înălțimile clasamentului, având ceva realizări pe plan internațional.
Apoi, nou-venita în prim-planul fotbalului belgian, R Union Saint-Gilloise, fiind și ea cotată printre favorite, după sezonul său trecut extraordinar. De altfel, povestea acestei echipe este uimitoare. Perioada de glorie și-a petrecut-o în prima parte a secolului trecut. Atunci a câștigat un număr mare de titluri, 11, ultimul dintre ele fiind adjudecat însă tocmai în 1934/35. Iar ediția 1972/73 a retrogradat din primul eșalon. Avea să revină tocmai în 2022, după 41 de ani, în care a ajuns până în străfundurile fotbalului belgian, mulți neștiind că mai exista. Însă echipa bruxelleză fusese preluată de omul de afaceri englez Tony Bloom, care fără investiții ieșite din comun, a transformat-o rapid într-o forță, care chiar la revenire a atacat titlul, terminând prima în sezonul regular. Lipsa de experiență a făcut-o însă să cedeze în play-off-ul 1-4, pierzând titlul. Pentru 2022/23 căpătase însă experiență.
Și mai era în cărți R Antwerp FC, dar despre care se spunea că este favorită doar cu jumătate de gură, doar pentru că fusese constant în apropierea podiumului în ultimele sezoane. Dar mai degrabă se aștepta de la ea să fie un arbitru la titlu, cu o eventuală ocupare a treptei a 3-a a podiumului, în cel mai bun caz. Ultimul titlu (al 4-lea) îl câștigase tocmai în ediția 1956/57. Și încă ceva interesant, în 2017 revenise pe prima scenă după o pauză de 13 ani, moment în care a fost angajat ca antrenor compatriotul nostru László Bölöni, care la finele lui 2018/19 a dus-o în cupele europene, după 25 de ani de absență.
Regula matricolei, unică în lume
În Belgia a rămas împământenită regula numărului matricol pentru fiecare club, inițiată în 1926 de Alfred Verdyck, pe-atunci secretar general al federației belgiene de fotbal (URBSFA). O numerotare unică în fotbalul mondial, făcută pentru fiecare grupare fotbalistică în funcție de înscrierea sa cronologică la URBSFA. Un număr ce-i rămâne pentru totdeauna posesoarei, care dacă ar fi existat, de exemplu, și în fotbalul românesc, ar fi împiedicat apariția numeroaselor clone. Revenind, matricola cu numărul 1 aparține lui R Antwerp FC, ceea ce a constituit întotdeauna un motiv de mare mândrie pentru cei din preajma acestui club și apropiații lor.
Defășurarea cronologică a dominărilor
Antwerp luase un start excelent în noul sezon, cu 9 victorii consecutive. După înfrângerea din etapa a 10-a însă, a început să piardă teren, iar KRC Genk a fost ea cea care s-a instalat pe prima poziție, îndepărtându-se la un moment dat chiar la 10 puncte de locul 2, părând că va duce o cursă solitară spre titlu. I-a venit însă și ei rândul să facă pași greșiți, iar cea care pornise cel mai accelerat în urmărirea ei a fost Union Saint-Gilloise. După câteva mici ezitări, chiar în ultima etapă a sezonului regular a reușit să o egaleze la puncte. Antwerp s-a ținut și ea aproape, pe locul 3, cu doar trei puncte mai puține, iar cu împărțeala la jumătate, exact cum se întâmplă și în România, în play-off-ul 1-4 diferența s-a redus la doar două. Ultima echipă care a prins play-off-ul 1-4 a fost campioana Club Brugge, însă cu mult noroc, fiind o umbră a echipei din ultimii ani, cu toate că izbutise pe plan internațional să treacă de faza grupelor Ligii Campionilor. În acest play-off, nu avea absolut nicio șansă la titlu, urmând a juca doar rolul de arbitru, ceea ce avea să se și întâmple.
Și finalul de infarct
Din etapa a doua a play-off-ului 1-4 însă, Antwerp a urcat pe primul loc, poziție pe care nu avea să o părăsească până la final. Însă cele trei au mers până la epilog cap la cap. Astfel, situația din clasament înaintea ultimei runde, era: 1. Antwerp 46 p, 2. Union Saint-Gilloise 46 p, 3. RC. Genk 45 p. În ultima etapă erau programate meciurile, Genk – Antwerp și USG – Brugge. Antwerp era la mâna ei, căci în cazul în care câștiga, și termina la egalitate de puncte cu USG era cea avantajată. Conform celor două meciuri, echipa din Bruxelles părea a avea cea mai ușoară sarcină, căci întâlnea pe teren propriu o echipă demotivată precum Brugge, care în acest play-off obținuse doar trei puncte (victorie acasă cu Antwerp). Suspansul avea însă să atingă cote paroxistice până la ultimul fluier al arbitrului, ceea ce nu este doar o expresie metaforică, ci una conformă cu realitatea. La meciul de la Genk, în ultimul minut al primei reprize, Arokodare a marcat pentru gazde, 1-0. La Bruxelles, s-a plecat la cabine cu 0-0. În acel moment, Genk era campioană. Însă nici nu a început bine repriza secundă, că Adingra a marcat pentru Union Saint-Gilloise, care astfel a trecut pentru prima oară în acest sezon pe primul loc. În minutul 58, Kerk a egalat pentru Antwerp, însă peste 17 minute, Heynen a adus din nou echipa gazdă în avantaj. La Bruxelles nu s-a mai întâmplat nimic pe tabela de marcaj și timpul părea că se scurge în favoarea celor de la USG, fiind greu de crezut că Antwerp mai putea întoarce scorul la Genk. Dar cei din cartierul bruxellez Saint-Gilles s-au văzut deja campioni, retrăgându-se prea devreme în defensivă, pentru a aștepta finalul. Astfel, cei de la Brugge văzându-se invitați să joace, au generat mai multe acțiuni spre poarta lui Moris, iar la una dintre acestea, japonezul Homma, care era la doar al doilea său meci stagional, a reușit să înscrie, aducând egalarea. Era minutul 89. Anunțul acestui gol pe stadionul din Genk a fost primit cu un val de urale, căci în acel moment echipa gazdă avea 2-1 și era campioană. La Bruxelles s-au acordat 6 minute de prelungire, în care cei de la USG s-au năpustit cu toții în atac, pentru a marca golul titlului. Numai că, în minutul 90+3, o minge respinsă de defensiva oaspeților a ajuns repede în careul advers, deoarece apărarea bruxelleză era rarefiată, iar Lang a înfipt un nou cuțit în spatele lui USG, făcând 1-2 pe tabelă, ceea ce înseamna că totul se sfârșise pentru totuși meritoria echipă din capitala Belgiei. Și la Genk se dictaseră tot șase minute de prelungiri, iar la acel moment era încă 2-1 pentru echipa gazdă, iar suporterii săi se pregăteau să sărbătorească titlul. Cei de la Antwerp atacau cu ultimele resurse, iar în minutul 90+4, Bataille i-a pasat scurt înapoi internaționalului și totodată căpitanului echipei Alderweireld care de la 18 m, a șutat necruțător cu dreptul, direct în vinclul stâng al porții, marcând un gol cât un titlu așteptat de 66 de ani. Între timp, Union Saint-Gilloise, îngenuncheată, a mai primit un gol de al Brugge, pentru probabil cea mai lugubră înfrângere din istoria clubului.
Așa s-a scris istoria pentru ca Matricola 1 să redevină Numărul 1 și din punct de vedere fotbalistic în Belgia, căci cu peste o lună înainte, R Antwerp FC câștigase și Cupa Belgiei, după un 2-0 în finală cu KV Mechelen. Așadar, un total neașteptat event.
Lotul dublu-laureaților
Portar:
Jean BUTEZ, n. 08.06.1995 (Franța)
Fundași:
Tobias Albertine Maurits ALDERWEIRELD, n. 02.03.1989 – 127j / 5g în naționala Belgiei
Gastón Luciano ÁVILA, n. 30.09.2001 (Argentina)
Jelle BATAILLE, n. 20.05.1999
Kobe CORBANIE, n. 10.05.2005
Ritchie Ria Alfons DE LAET, n. 28.11.1988 – 2j / 0g în naționala Belgiei
Willian Joel PACHO Tenorio, n. 16.10.2001 (Ecuador) – 1j / 1g în naționala Ecuadorului
Milan SMITS, n. 13.11.2004
Zeno VAN DEN BOSCH, n. 06.07.2003
Samuel Marqus Lloyd VINES, n. 31.05.1999 (SUA) – 9j / 1g în naționala SUA
Mijlocași:
Jurgen EKKELENKAMP, n. 05.04.2000 (Olanda)
Pieter GERKENS, n. 17.02.1995
Faris HAROUN, n. 22.09.1985 – 6j / 0g în naționala Belgiei
Lamine Mandela KEITA, n. 10.05.2002
Christopher Gavin SCOTT, n. 07.06.2002 (Germania)
Gerard VANDEPLAS, n. 25.02.2006
Arthur Denis VERMEEREN, n. 07.02.2005
Alhassan YUSUF Abdullahi, n. 18.07.2000 (Nigeria)
Atacanți:
Michel-Ange BALIKWISHA, n. 10.05.2001
Vincent Petrus Anna JANSSEN, n. 15.06.1994 – 22j / 7g în naționala Belgiei
Gyrano Emilio KERK, n. 02.12.1995 (Olanda)
Koji MIYOSHI, n. 26.03.1997 (Japonia) – 5j / 2g în naționala Japoniei
Arbnor MUJA, n. 29.11.1998 (Kosovo)
Calvin STENGS, n. 18.12.1998 (Olanda) – 7j / 0g în naționala Olandei
Anthony Lenin VALENCIA Bajaña, n. 21.07.2003 (Ecuador)
Antrenor:
Mark VAN BOMMEL, n. 22.04.1977 (Olanda)
