Cu Elveția, la seniori, am izbutit acel miraculos și nesperat 2-2, contabilizând o posesie de doar 27 la sută. Cu Spania la „tineret” ne-am rezumat la 21 de procente. Aceste cifre, mai ales a doua, se întâlnesc rarisim în fotbal. De regulă atunci când City sau Barcelona (în fond maestrele posesiei, nu?) întâlnesc prin Cupă adversari din eșaloanele inferioare. În meciurile de primă ligă, un 79-21 nu există! Acolo sunt fotbaliști profesioniști și unii, și ceilalți.
Cu autocarul în poartă
Așadar, noi, românii, când îi întâlnim pe unii mai buni ca noi (și suntem în această postură tot mai des în ultima vreme) ne punem pe două, pe trei sau pe mai multe linii și încercăm, într-o exprimare elevată, să acoperim spațiile. În limbaj de peluză, se spune că de fapt băgăm autocarul în poartă. Ne interesează să nu luăm gol, nu ne mișcăm în teren, nu încercăm să facem pressing, stăm și „respectăm sarcinile de joc”. Adică lâncezim, vegetăm pe teren, iar la sfârșit vin specialiștii, uneori chiar antrenorii echipelor în cauză și reproșează că n-am îndrăznit mai mult. Păi cum să îndrăznim, dacă acesta a fost consemnul?
Ne e frică să nu luăm multe
Sigur că Elveția are jucători mult mai buni decât noi, iar majoritatea componenților Spaniei U 21 sunt titulari la echipe bune din La Liga. Noi, vorba lui Vali Mihăilă, „ăștia suntem”. Ca valoare are dreptate. Dar ca îndrăzneală? De ce nu încercăm mai mult? Probabil că din teama de a nu încasa multe goluri. Din conștiința exactă a modestiei noastre valorice.
Mentalitatea de echipă mică
Am început (mai demult, nu de ieri, de-alaltăieri) să jucăm acel fotbal puchinos al echipelor mici. Rătăm la fel de rău ca amatorii din Gibraltar, San Marino, Liechtenstein. Părem să nu avem alt scop decât să astupăm (cum putem, în niciun caz perfect) drumurile spre poarta noastră. Practicăm un fotbal fără minge, avem obiectul muncii doar la lovitura de începere, la vreun aut de poartă, la vreun ofsaid advers, când ni se dă „indirectă” sau dacă „inamicii” scapă mingea afară și trebuie să aruncăm de la margine. În aceste situații, pierdem mingea extrem de rapid și ne așezăm imediat la loc pe baricade, unde ne simțim cel mai bine.
Jucăm la fel, indiferent de scor
Dramatic e că facem asta nu numai până când luăm gol, ci și după aceea. E de înțeles să aperi un 0-0 care în anumite condiții poate fi un rezultat bun, dar la 0-1 sau la 0-2 ce mai aperi? Noi jucăm la fel indiferent cât e scorul și, probabil, dacă e 6-0 pentru ei, noi „comprimăm spațiile” ca să nu-l luăm și pe al șaptelea. Trist, dar perfect adevărat! Și extrem de greu remediabil!
