Mă întreb dacă este bine să găzduim mari competiții europene. Nu de alta, dar mereu le comit băieții noștri. La Europeanul de seniori nici măcar nu ne-am calificat. La cel de tineret am fost ultimii. Poate se inhibă tricolorii cu gândul că joacă acasă. Sau poate sunt doar slabi. Sau poate ne lipsesc antrenorii. Nu de alta, dar ce am văzut la tineret m-a îngrozit. Și m-a făcut să am îndoieli în privința obiectivul naționalei. A fost o piață de vânzare nereușită? Sau un prilej pentru Emi Săndoi și băieții săi să se facă de râs?
Lipsă de inspirație sau altceva?
Ceea ce trebuie să fie o sărbătoare, s-a terminat cu o umilință. Tineretul României a terminat Europeanul în genunchi. Ultimul loc, niciun gol marcat și un joc jenant. Noroc cu ratările croaților și paradele lui Târnovan. Altfel, ratam și unicul punct. Și bine că s-a trezit Emil Săndoi și l-a trimis între buturi pe portarul de la FCSB. A fost singura sclipire a selecționerului. În rest, praf și pulbere.
Om respectabil, cu un comportament exemplar, Emil Săndoi a clacat. Sau așa a gândit el tactica. Pentru profesia lui, ar fi bine să fie prima variantă. Pentru că altfel înseamnă că a uitat fotbalul. Sau că a avut alte interese. Formulele de start din cele toate cele trei partide sunt greu de înțeles. Iar explicațiile sale mai mult au șocat.
Uitați pe bancă
Luăm cazul celor doi puști de la Farul. Andrei Borza și Adrian Mazilu, campioni ai României. Și nu doar pe hârtiei, ci cu un aport major în teren. Primul a prins doar meciul de debut cu Spania. În rest, a rămas pe banca de rezerve. Al doilea a jucat doar pe final, cu Spania și Croația. Ce a spus Săndoi? Că sunt prea cruzi, la nici 18 ani.
M-a bufnit râsul. Așa cruzi, au fost decisivi în câștigarea Superligii sub comanda lui Hagi. Borza, cu 24 de meciuri și 2 goluri. Mazilu, cu 10 meciuri și 4 goluri. Ce au câștigat înlocuitorii lor în sezonul trecut? Nimic. Și atunci cine rezistă mai bine la presiune? Un campion sau un jucător obișnuit cu mijlocul clasamentului?
Spre încăpățânarea sa, Emil Săndoi nu l-a titularizat pe Mazilu nici măcar împotriva Croației. Un meci de palmares, pentru că tricolorii deja fuseseră eliminați. Mai mult, l-a trimis pe teren când mai era un sfert de oră. Cu tot respectul, dar miroase a altceva.
Piață de vânzare?
De ce spun asta? Pentru că alți jucători, fără realizări, au fost puncte fixe. Alexandru Ișfan și marea deziluzie Tavi Popescu. Au început fiecare joc din postura de titulari. Primul, după un sezon șters la CSU Craiova. Al doilea, fără consistență și arogant. Oare a sperat cineva că o să fie vânduți după acest European? Dacă da, s-a păcălit. Mai degrabă le-a scăzut cota.
Și ar mai fi Louis Munteanu. Și el campion cu Farul, dar revenit deja la Fiorentina. Un atacant central plimbat pe toate posturile în ofensivă. Extrema dreapta, vârf împins, extrema stânga. Nici el nu mai știa unde trebuie să joace.
Da, spaniolii sunt clar mai valoroși. Și ucrainienii au o echipă tare. Nici puștii croați nu sunt de ignorat. Dar un selecționer adevărat ar fi făcut mai mult. Măcar ar fi trimis pe teren cei mai buni jucători. Mai exact, campionii.
