MARIAN BURLACU scrie despre reînființarea secției de rugby la CS Rapid: Falsa problemă a „rentabilizării” stadioanelor de fotbal

În urmă cu câteva zile, CS Rapid a anunțat că-și reînființează secția de rugby. Informația a apărut încă din primăvară, însă proiectul s-a materializat recent fiindcă a fost nevoie să se parcurgă etapele birocratice existente la noi. Reapariția Rapidului în Mica Ovalie mă face să afirm că adevărata problemă a sportului românesc o reprezintă numărul mic de practicanți, amatori și profesioniști. Nicidecum așa-zisa rentabilizare a stadioanelor de fotbal.

În anii 80, în județul Constanța a existat o serie de divizie secundă în rugby. O singură serie într-un singur județ! La vremea aceea, naționala de rugby rivaliza cu Franța, Țara Galilor, Scoția și se lupta de la egal la egal cu Noua Zeelandă, într-un meci test disputat la București. De atunci au trecut 30-40 de ani. Iar în acest răstimp, echipele de rugby, de seniori și de juniori, au dispărut unele după altele. O dată cu fabricile care le tutelau. Și au dispărut în timp ce s-a instaurat indiferența unora.

Reapariția secției de rugby la CS Rapid reprezintă, așadar, o veste bună pentru sportul cu balonul oval. Sport care are nevoie de cât mai multe echipe, de cât mai mulți practicanți pentru a se dezvolta, pentru a atinge din nou nivelul din anii 60, 70, 80. Iar Rapidul, pe lângă faptul că este iubit de numeroși oameni, are de partea sa și tradiția. Fiindcă gruparea alb-vișinie a jucat un rol important în rugby-ul nostru. Acolo a activat ca antrenor Vasile Constantin „Mao”, care a cucerit vreo 11 titluri de campion național cu Locomotiva, la juniori. De la Rapid s-au lansat mari rugbyști, jucători de națională. Îl pot aminti pe Marin Ionescu, autor al eseului de pe Arms Park, de la meciul antologic cu Țara Galilor (12-13), din 1979, astăzi președinte al Asociației Internaționalilor Români de Rugby. Iar în decembrie 1989, trei tineri rugbyști de la Rapid și-au pierdut viața pe străzile Bucureștilor, în timpul evenimentelor care au dus la căderea comunismului.

Așadar, reapariția Rapidului este o veste bună pentru sportul nostru. Mai cu seamă că prin vocea directorului general Bogdan Vasiliu clubul din Giulești anunță că nu se va rezuma la formația de seniori, ci va pune accent și pe formarea jucătorilor, pe echipele de copii și juniori.

Pe de altă parte, vestea renașterii echipelor de rugby la Rapid a trecut oarecum neobservată. Fiindcă la noi se întoarce pe toate fețele problema rentabilizării stadioanelor de fotbal. Sincer vorbind, nu înțeleg entuziasmul stârnit de acceptarea echipei de fotbal FCSB pe stadionul Steaua… Când, de fapt, în acest caz este vorba despre orgolii și nimic mai mult. 

Practic, în București sunt o mână de echipe de fotbal seniori și câteva stadioane. Adică mult mai multe stadioane. Echipe sunt FCSB, Rapid, Dinamo, Metaloglobus, Progresul și cam atât. Iar ca stadioane avem Arena Națională, Steaua, Rapid, Arcul de Triumf (noi), Dinamo, Cotroceni, Regie și încă altele în paragină (baza Aversa, de pildă, de pe malul Lacului Pantelimon, care este a nimănui)… Așadar, mutarea FCSB-ului de pe Arena Națională pe Steaua nu va aduce niciun ban în plus la bugetul României. Doar că banul nu va mai intra în conturile Primăriei București, care are Arena Națională, ci ale MApN-ului, care deține stadionul Steaua… Și s-ar putea ca să fie vorba chiar despre mai puțini bani.

Că rentabilizarea stadioanelor de la noi reprezintă, așadar, o problemă de fațadă, falsă, dar care „dă bine”, o ilustrează și faptul că au început să se ridice arene numai de fotbal, iar pe lângă acestea altele de atletism. Așa s-a întâmplat la Craiova. Așa se plănuiește a se face la Constanța și la Pitești… Motiv pentru care întreb și eu: Oare astfel se rentabilizează stadioanele la noi? Adică a întreține două stadioane, unul de fotbal și altul de atletism, costă mai puțin decât a se administra unul singur, de fotbal-rugby și cu pistă de atletism?

Apariția secției de rugby la CS Rapid arată, de fapt, realele probleme ale sportului românesc. Și, paradoxal, se aude că noua echipă de seniori își va disputa meciurile de acasă în Parcul Copilului, adică în fief-ul Griviței. N-o va face pe noul stadion Rapid… Oare fiindcă pe acesta nu se poate juca rugby?! Dacă așa stau lucrurile, atunci cum vine vorba cu rentabilizarea stadioanelor de la noi… Iar arena Giulești n-are nici pistă de atletism deși CS Rapid a fost condus de oameni de atletism. Iar pe stadionul Giulești nu se poate juca rugby deși acolo România a învins Franța cu 15-12, revenind de la 0-12, și cu 15-0… 

Și, colac peste pupăză, acum s-a stârnit iritare că pe noile stadioane, cele „numai” pentru fotbal, nu se pot disputa meciuri fiindcă se organizează pe ele concerte… Păi n-ați vrut voi rentabilizare, oameni buni? N-ați vorbit voi despre banul public atunci când s-a spus că Stadionul „Arcul de Triumf” a fost al rugby-ului dintotdeana? (acum s-au stârnit discuții că acest stadion este prea mic pentru interesul uriaș stârnit de meciurile echipei de fotbal Dinamo…) Cred că vin mai mulți oameni la concerte, la festival decât la un meci de fotbal… Ce mai contează că după concerte, după festival gazonul de pe acele arene e praf. Să curgă banii! Asta e tot ceea ce contează pentru unii.

PS – Mi se va spune, probabil, că la noul stadion Rapid nu era loc și pentru o pistă de atletism… Eu voi răspunde astfel: în anii 80, sub stadionul de fotbal din Dresda, care avea pistă de atletism, mai exista o pistă, una subterană. Aceasta putea fi ermetizată (izolată), iar concentrația de oxigen din interior putea fi reglată astfel încât să fie ca la altitudine! În acest fel atleții est-germani se puteau antrena în condiții montane sub stadionul de fotbal. Și am dat acest exemplu pentru a se vedea cam pe unde suntem noi, în sportul din România, astăzi, în 2023, comparativ cu ceea ce făceau alții acum 4 decenii.