Această etapă a fost marcată de câteva victorii fără drept de apel, unele mai puțin așteptate, dar și de ploaia musonică de la Cluj care a făcut ca un meci să se dispute în două zile.
Derby-ul de tradiție Rapid – Dinamo nu a avut istoric, echipa gazdă impunându-se fără drept de apel, egalând practic cel mai sever scor cu care și-a bătut rivala alb-roșie all-time. Mai fusese un 4-0 la 14.04.2000 (marcaseră atunci: Lupu 24pen, Iencsi 35pen, Sg. Radu 61, 74). Cred că a fost una dintre rarele situații din istoria acestei confruntări când Rapid a fost mare favorită înaintea startului. Și iată că a știut să acopere acest statut. Nu vreau să fiu malițios, dar cu această înfrângere Dinamo este mai aproape de valoarea sa la zi, căci avusese până acum unele rezultate finalmente favorabile prin care deformase puțin realitatea. Iar rapidiștii au fost băieți buni, căci puteau bate lejer recordul de 4-0. Și a mai fost acel gest care în cele din urmă s-a dovedit caraghios, și păgubos pentru propria echipă, prin care galeria dinamovistă a părăsit de la start tribuna pentru că nu i s-a permis să etaleze scenografia propusă pentru acest meci. Dincolo de cenzura anormală prin care corectitudinea politică și-a pus ghearele și pe societatea românească prin care ți se limitează tot mai mult dreptul la exprimare, înainte de a face bășcălie de etnicitatea unor suporteri ai grupării rivale, uită-te cu atenție și în propria ogradă.
Derby-ul etapei are considerat mecul din Ghencea, dintre FCSB și CSU, măcar prin înălțimea aspirațiilor celor două. Însă și acesta a fost un neașteptat KO al echipei gazdă, în fața unei echipe craiovene total dezorientate, de nerecunoscut. Și aici scorul a fost blând față de câte mai putea lua CSU. Mitriță, omul cel mai bun de până acum al ei, a fost penibil, poate chiar… artizanul acestui meci rău al echipei sale. Înaintea acestei partide, te gândești că unii îi plângeau pe cei de la FCSB că nu-i va putea folosi pe Fl. Coman și Pantea.
Dacă CSU a recepționat un KO, cealaltă echipă craioveană, FCU l-a dat. Și nu oricui, ci campioanei, FCV Farul, care în urmă cu o săptămână îi dădea o lecție de fotbal concitadinei. În acest meci însă s-a văzut clar că echipa lui Hagi era obosită și decepționată de deplasarea la Helsinki. Se mișca haotic și încet, de ziceai că fazele ei erau reluări. Pentru unele echipe, se pare că participarea în cupele europene este mai degrabă o povară decât o bucurie, putând avea repercusiuni grave. Începutul acestui meci însă nu anunța sub nicio formă un asemenea deznodământ, campioana dominând minute bune. A venit însă primul gol, care i-a semnat condamnarea. A fost prima victorie din istorie pentru FCU în fața lui FCV Farul.
În fine, al 4-lea KO a fost cel de la Voluntari, unde CFR s-a distrat și se anunță o candidată serioasă la titlu, conturându-se de la etapă la etapă o echipă tot mai puternică. A arătat că are și caracter, căci acel gol prostesc primit de la Dumiter din gafa portarului Sava nu a demoralizat-o cu nimic, ba chiar a ambiționat. Căci din acel moment a fost singura echipă de pe teren, și în acest caz scorul putând fi mult mai mare.
„Aoleu ce ploaie vine de la Cluj” este un celebru cântec popular interpretat de regretata Maria Butaciu, care și-a găsit din plin valabilitatea duminică după-amiază. După o primă repriză care s-a putut disputa în condiții optime, într-a doua a venit o revărsare de nori cum nu vezi în fiecare zi făcând impracticabil chinuitul gazon de pe Cluj Arena, astfel încât arbitrul a trebuit să întrerupă partida, care s-a reluat a doua zi. Această întrerupere s-a dovedit de bun augur pentru echipa oaspete, care astfel și-a mai adăugat niște puncte la săraca sa zestre.
Oțelul nu a obținut nici acum victoria, dar și-a mai adăugat un egal la marea s-a colecție de remize, după ce a fost condusă cu 0-2, când nu prea mulți mai credeau că va pleca de la Ploiești cu punct. Ba putea pleca cu toate trei, fiind echipa pozitivă, care a căutat victoria în fața unei adversare care nu se mai regăsea, uimită de replică. Petrolul, altfel o echipă care se descurcă bine în sezonul de față, a arătat că este o echipă mică, una care nu este în stare să lege mai multe rezultate prin care chiar să atace podiumul. Echipele astea parcă au pus un opritor, care nu le lasă să-și depășească mediocra lor condiție, atunci când ar mai putea adăuga o victorie la o neașteptat de bună serie. Doar un 2-2 care nu ajută prea mult pe nimeni. Totuși un joc spectaculos, plăcut ochiului.
Nea Valer (Valeriu Iftime) are viață grea în acest sezon. Echipa lui, FC Botoșani, rămâne fără victorie și după primul meci cu Dan Alexa pe bancă. Așa că devine o „lanternă roșie” anunțată parcă.
Sepsi a încheiat etapa cu o victorie norocoasă în fața UTA-ei convalescentului Mircea Rednic. A fost fericita lovitură din final a lui Aganović care a făcut diferența într-un meci care conform celor petrecute pe teren ar fi trebuit să se încheie remiză. UTA chiar s-a mișcat bine și a avut și ea ocazii. Încurajator pentru arădeni este că această nouă construcție a lui Rednic capătă contur.
Cifre
Jucători
Meciul 150 în Liga I: L. Dumitriu (Petrolul)
Meciul 100: Koljić (CSU Craiova), Stahl (UTA)
Debut: Ngoma (FC Botoșani), Juričić (CFR Cluj), Grigorian (FCV Farul), Murgia (Hermannstadt), Dur-Bozoancă (Oțelul), Micovschi (UTA)
Golul 20: Petrila (Rapid)
Golul 1: G. David, Drolé (FC Botoșani), Juričić (CFR Cluj), Maciel (Oțelul)
Echipe
Modificări în clasamentul all-time: CFR Cluj a trecut pe locul 12, depășind Sportul Studențesc; Sepsi pe locul 43, depășind pe Concordia Chiajna; Hermannstadt pe 56, depășind pe Victoria (România) Cluj
FCSB a marcat golul oficial 4.400 (cel al lui Radunović) în Liga I
FCV Farul a primit golul 500 (de la Bauza)
Hermannstadt a făcut al 50-lea egal
I went over this web site and I think you have a lot of great info, saved to favorites (:.