„Dacă noi n-am auzit de el, înseamnă că n-a existat”. După această regulă se ghidează mulți „oameni moderni” ai zilelor noastre. Iar corectitudinea politică încearcă să ne împiedice să-i facem pentru asta cel puțin ignoranți, ca să nu le zicem de-a dreptul proști sau inculți, tot așa cum încearcă să ne împiedice să le spunem pe nume și hoților, și impostorilor, și leneșilor, și împuțiților etc.
Doar un simplu minut
Vineri 15 septembrie, ne-a părăsit Doru Popescu. Ce legătură are cu cele evocate mai sus? Puțintică răbdare. Mulți este foarte probabil să nu fi auzit de cel dispărut. E drept, a jucat cam demult, făcând o mică istorie la Dinamo, pe la îngemănarea anilor 60 și 70. Spre cinstea lui, a scris câteva cuvinte despre el veteranul ofițer de presă al alb-roșilor, Ionel Culina, preluate de mulțimea de… copiatoare de pe internet, cuvânt cu cuvânt. Probabil că dacă respectivul ar fi scris și că după ce s-a lăsat de fotbal, Doru Popescu a devenit haiduc, punând bombe pe liniile ferate ca să jefuiască trenuri, așa ar fi apărut pe toate site-urile… În fine, prin respectivul comunicat, Johnny, ca de obicei și-a făcut datoria față de un fost component important al clubului, însă nu același lucru se poate spune și despre clubul în cauză. Cu atât mai mult, cu cât Dinamo la ora actuală a rămas un mare brand doar datorită trecutului, în niciun caz al prezentului. Iar la acel trecut a contribuit printre alții și Doru Popescu. De aceea, înaintea meciului de vineri seara cu FCU Craiova, cei de-acolo ar fi trebuit să facă un gest pe cât de simplu, pe atât de mare bun simț, care i-ar fi costat doar un minut. Un minut de reculegere în memoria celui dispărut. Dar n-au făcut-o. De aceea, înfrângerea cu echipa olteană care a urmat a fost ca și când cel dispărut le-a arătat de Sus obrazul celor care reprezintă astăzi gruparea la care a activat cândva.
„Dulapul”
Voi încerca să acopăr în continuare blank-ul legat de cariera acestui jucător, care așa cum afirmam mai sus, a făcut o mică istorie la Dinamo. Născut aproape de porțile românești ale Dunării, la Baia de Aramă, a început fotbalul la Metalul Turnu Severin, de unde a fost remarcat de căutătorii de talente (pe vremea aceea nici la englezi nu exista termenul de scouter). Astfel, la 18 ani a ajuns la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Impresiona prin construcția sa fizică, foarte robustă, înalt și puternic (1,85 m și 80 kg), într-o perioadă în care fotbalul nostru nu dispunea de asemenea atacanți, având mai mult „tabachere”. Avea să-și capete porecla de „Dulapul”, cam cu un deceniu și jumătate înaintea unui un alt „Dulap” devenit mai celebru, Marcel Coraș. După două sezoane petrecute la echipa de tineret-rezerve a alb-roșilor, Doru Popescu avea să debuteze în echipa mare la 16.08.1969, într-un meci Dinamo – Jiul, scor 5-2, pe stadionul Dinamo. În fața a 12.000 de spectatori, a intrat în minutul 80, în locul lui Frățilă, la scorul de 3-2, făcând pereche în atac cu marele Dumitrache, extreme fiind Pîrcălab pe dreapta și Hajdú pe stânga. Pe-atunci ofensiva avea două vârfuri și două extreme, jucându-se în sistem 1-4-2-4. Nici nu intrase bine pe teren, că a și marcat, golul său desprinzând decisiv pe Dinamo, care suferise în acel meci, căci fusese condusă la un moment dat, 0-2. Încet-încet avea să se impună, iar în sezoanele care au urmat, 1970/71, 1971/72 și 1972/73, a devenit titular în atacul lui Dinamo, contribuind la cucerirea a două titluri. În afara forței fizice pe care o degaja prin prezența sa, avea și un șut foarte puternic, cu care, așa cum se mai zice, făcea mingea pepene. La un meci, care a și fost transmis la TV, chiar a spart mingea după un șut! A rămas însă în memoria fotbalului cu ceva mai măreț, un meci internațional din Cupa Campionilor, cu Spartak Trnava. Dar înainte de acesta, cu un sezon înainte, debutase în cupele europene, pe stadionul „23 August”, cu PAOK Salonic, unde a fost un galop de sănătate al dinamoviștilor, scor final 5-0, el marcând două dintre goluri, cu toate că intrase în repriza secundă. Revenind la povestea cu Spartak Trnava, aceasta era la acea oră o echipă foarte puternică, campioana Cehoslovaciei, iar înaintea „dublei” cu Dinamo, din primul tur al Cupei Campionilor Europeni, era considerată favorită clară. În meciul tur, de la București, 15.09.1971, unde Doru a fost titular, însă fără prea multe reușite (fiind schimbat în min. 51 cu Dumitrache), a fost 0-0. Peste două săptămâni însă, la Trnava, avea să scrie istorie. Spartak, care avea în componență jucători de mare anvergură, în frunte cu vârful Adamec, dar și Dobiáš, Majernik, Hagara, Kuna sau Kabát, a avut un start net superior. Așa că în uralele celor 30.000 de spectatori, cu multe perioade de ploaie, la pauză avea 1-0. Fuseseră și… scântei, fiind eliminați Kuna de la gazde în min. 29 și Sătmăreanu II (Szatmáryi) de la oaspeți în min. 56. Imediat după eliminarea fundașului central dinamovist, antrenorul „Nicușor” a luat o decizie curajoasă, introducându-l în teren pe Doru Popescu în locul mijlocașului Sălceanu. Iar peste șase minute, o centrare la semiînălțime a lui Dumitrache a fost reluată din voleu, în careu, de noul intrat, imparabil pentru portar. Numai că peste alte cinci minute, Dinu l-a faultat în careu pe Kabát, iar Dobiáš a transformat penalty-ul acordat. Odată cu acești nori negrii pentru Dinamo a reînceput și ploaia. Dar în minutul 88, același Doru Popescu avea să însenineze situația. Radu Nunweiller a plonjat la o centrare, trimițând mingea în bară, după care, pe fază, Doru a șutat-o în poartă, egalând și aducând calificarea dinamovistă, pe-atunci fiind valabilă regula golului în deplasare. Au fost momentele lui de glorie care ar fi trebuit să-l îndrepte spre echipa națională. Dar n-a fost să fie. Ba mai mult, în mod neașteptat, din acel moment a urmat panta descendentă a carierei. Mai întâi, în vara lui 1973 a fost trimis de Dinamo la CSM Reșița, ca monedă de schimb pentru aducerea lui Dudu Georgescu. După doar un sezon, a plecat de la Reșița fără regrete de nicio parte, la Argeș, unde a jucat doi ani, iar în 1976 a revenit în Capitală, la un Rapid muribund care avea să și retrogradeze, asta odată cu sfârșitul carierei lui Doru Popescu, la nici 30 de ani. S-a întors apoi aproape de locurile natale, la Turnu Severin, încercând o carieră de arbitru, dar fără mare succes. Apoi a ieșit complet din fenomen. Am aflat de la un jurnalist severinean că înainte de pensionare a lucrat la Șantierul Naval din localitate, după care nu s-a mai știut nimic despre el. Până acum, când a spus Adio! Să-i fie țărâna ușoară!
CV
Doru POPESCU
Născut: 29.03.1949 (Baia de Aramă,MH)
Decedat: 15.09.2023 (Drobeta Turnu Severin)
Post: atacant
Debut în Div.A: 16.08.1969, Dinamo – Jiul 5-2 (1 gol)
Debut în Cupă: 17.05.1970, Politehnica Timișoara – Dinamo 0-1
Debut în cupele europene: 16.09.1970, Dinamo – PAOK 5-0 (2 goluri)
Sezon Echipă Div.A Cupă ce
1969-70 Dinamo București 16/5 4/2
1970-71 Dinamo București 22/7 5/3 3/2
1971-72 Dinamo București 26/6 3/1 4/2
1972-73 Dinamo București 24/4 2/2
1973-74 CSM Reșița 27/2 2/0
1974-75 FC Argeș Pitești 17/4 1/0
1975-76 FC Argeș Pitești 29/3 3/1
1976-77 Rapid București 11/1 2/0
Total Div.A: 172 jocuri, 32 goluri
Total Cupă: 22 jocuri, 9 goluri
Total cupe europene: 7 jocuri, 4 goluri
A cucerit 2 titluri (1970/71, 1972/73)
Meciul de la Trnava
SPARTAK TAZ TRNAVA – DINAMO BUCUREȘTI 2-2 (1-0) C1
29.09.1971 Trnava. Stadion: Spartak. Spectatori: 30.000. Marcatori: Kabát (40), Dobiáš (69p) – Popescu (62, 88). Arbitru: Hans-Joachim Weiland (RFG). Eliminări: Kuna (29), Szatmáryi (56).
SPARTAK: Josef Geryk – Karl Dobiáš, Kamil Majernik, Vojtěch Varadin, Vladimir Hagara – Anton Hrušecký, Alojz Fandel, Jaroslav Masrna (57 Stanislav Martinkovič) – Ladislav Kuna, Jozef Adamec, Dušan Kabát. Antrenor: Anton Malatinský.
DINAMO: Marin Andrei – Florin Cheran, Ion Nunweiller III, Alexandru Szatmáryi, Augustin Pax Deleanu – Viorel Sălceanu (56 Doru Popescu), Corneliu Constantin Dinu, Radu Nunweiller VI – Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Florian Dumitrescu. Antrenor: Nicolae Dumitru „Nicușor”.
