Veteranul Ronnie O’Sullivan împinge și mai departe recordul de succese la Masters, odată cu victoria obținută cu 10-7 în fața lui Ali Carter. Legendarul jucător reușește astfel să devină cel mai vârstnic campion și la acest turneu, după ce luna trecută o făcea și la UK Championship. În ambele situații, Ronnie este deopotrivă cel mai tânăr și cel mai bătrân deținător al trofeului.
Misiunea ”888” continuă pentru O’Sullivan, care nu dă semne de abdicare de la tronul snookerului mondial, în pofida vârstei de 48 de ani. Sezonul 2023/24 este primul din cariera sa în care leagă succese în primele două turnee ce contează pentru Tripla Coroană: UK Championship și Masters. În ambele cazuri, el era deja recordmanul, de vreme ce Steve Davis a devenit campion britanic de 6 ori, iar Stephen Hendry s-a impus tot de 6 ori la Masters. La fel ca-n tenis, unde Federer, Nadal și Djokovic s-au tot neutralizat reciproc și au păstrat un relativ echilibru, fără de care un dominator absolut ar fi trecut de 30 de turnee de Grand Slam câștigate demult, sau ca-n Formula 1 în perioada Senna/Prost/Mansell/Piquet, și Ronnie are încă ”single digits” la fiecare mare turneu pentru că promoția 1992 și alți mari jucători au contat în ultimii 30 de ani. Dacă este să-i trecem în revistă doar pe cei care au multiple campionate mondiale câștigate, cei mai prolifici sunt încă în activitate – John Higgins (4), Mark Selby (4) și Mark Williams (3).
Aceștia nu fac doar act de prezență, ci încă se află în Top 16 mondial, motiv pentru care s-au regăsit pe tabloul principal de la Masters în 2024. Turul 1 a adus eliminarea campionului mondial en-titre, Luca Brecel, dar și ieșirile din scenă ale lui Higgins (învins de Mark Allen) și Williams (răpus de Carter). O’Sullivan a trecut de Ding Junhui, însă chinezul a primit aplauze furtunoase pentru un break maxim. Taurii Judd Trump și Kyren Wilson au fost despărțiți în Alexandra Palace abia în joc decisiv, unde primul a avut nervii mai tari. Selby a avut parte de cea mai lejeră victorie a rundei, 6-1 cu Milkins, iar Barry Hawkins părea în formă bună la finele meciului câștigat în fața lui Neil Robertson.
Drumul lui Barry s-a oprit la următorul hop, în sferturi Ronnie lăsând impresia că a avut destulă șansă pentru a-l învinge. Murphy a trecut (previzibil) de Lisowski, iar celelalte două partide au ajuns în joc decisiv. Ali Carter l-a eliminat astfel pe Trump, dar mai emoționant avea să fie ultimul sfert. Mark Selby s-a agățat de tizul său Allen în stilul caracteristic, dar adversarul și-a păstrat cumpătul pentru a-și adjudeca ultimul frame, după ce a închis și el masa ceva mai devreme cu un break maxim. A fost prima ediție de Masters în care s-a strigat de două ori 147, în total doar cinci astfel de reușite fiind înregistrate în istorie la acest turneu. În total, snookerul profesionist se apropie de 200 de breakuri maxime, al lui Allen fiind al 196-lea.
Prima semifinală a avut o desfășurare criptică: deși Shaun Murphy a fost capabil să puncteze de două ori cu century breaks, acestea au fost singurele sale contribuții în fața lui O’Sullivan, care a închis tabela la 6-2. Nici de această dată, Ronnie nu s-a declarat mulțumit de jocul său, iar modul în care ulterior Carter l-a cumințit pe Allen i-a făcut pe specialiști să-i dea mult credit în finală. Mark Allen s-a consolat cu un mic record, fiind primul jucător ce atinge suta de puncte în trei frame-uri consecutive, dar și el a admis că jucătorul mai bun a fost adversarul. Statistica, utilă sau nu, indica un dezechilibru incredibil între O’Sullivan și Carter: 17-1 în precedentele întâlniri, inclusiv două finale mondiale (2008, 2012). Profesionist din 1996, cu 5 turnee câștigate și ajuns până pe locul secund în ierarhia mondială, Carter se prezenta în cea de-a patra finală a unui element din Tripla Coroană fără să fi câștigat vreuna, de vreme ce nici la Masters în 2020 nu l-a putut învinge pe Stuart Bingham.
Totuși, tacul nu i-a tremurat lui Ali în prima sesiune a finalei. O’Sullivan a condus cu 1-0, însă Carter a trecut apoi în avantaj. La scorul de 4-2, un frame echilibrat a fost primul punct de cotitură, Ronnie reușind să-l aconteze pentru a rămâne aproape. Carter a răspuns în ultimul joc al după-amiezii și pauza a venit cu impresia clară că forma de pe parcursul săptămânii continua. Ali etala procentaje impresionante atât la loviturile de buzunar în totalitatea lor, cât și la cele de distanță. Cei doi au revenit în arenă și scorul a devenit imediat 6-3 pentru Carter, moment în care a survenit un blocaj taxat imediat de adversar. Blitzkrieg și s-a restabilit egalitatea, 6-6, cu comentariul de apreciat al lui Andrei Orzan. Pauza de mijloc a sesiunii de seară i-a mai refăcut moralul lui Ali, care a trecut din nou în avantaj cu o închidere de masă spectaculoasă de 127 de puncte, acesta fiind un nou record de breakuri de cel puțin 100 de puncte la Masters. Ronnie avea 8, acum Carter l-a împins la cota 9. Avea să fie însă ultima sa dovadă de virtuozitate, căci Ronnie a răspuns cu două frame-uri încâlcite pe care și le-a trecut în cont, după care a zburdat cu un break de 89 de puncte înspre linia de sosire, pe care a trecut-o în jocul următor.
10-7 a fost scorul final al unei partide în care O’Sullivan a declarat că nu i-a plăcut cum a jucat și că unica sa bucurie a fost să tot aplice presiunea experienței sale pe adversar, până la punctul în care acesta a început să dea mostre de nesiguranță. Carter a admis că orice finală împotriva lui Ronnie este una împotriva sălii, de vreme ce disproporția dintre grupurile de susținători a fost evidentă din punct de vedere auditiv, adesea fiind nevoie de intervenția arbitrului Ben Williams pentru a calma spiritele. La câteva zile după dispariția lui Franz Beckenbauer, care a prilejuit amintirea partidei în care a luptat cu cotul imobilizat la piept, Ronnie a strâns din dinți pentru a lovi perfect în pofida durerii la (nu în) cot. Totuși, i-a fost imposibil să ridice trofeul Paul Hunter din acest motiv, fiind ajutat în momentul festiv de copiii săi.
Și chiar dacă e dat ca mare favorit la orice casă de pariuri după ce a pus capăt secetei de 5 ani de la UK Championship și de 7 ani de la Masters, O’Sullivan și-a făcut o dură autocritică și a confirmat ceea ce s-a putut vedea în ultima săptămână – că e departe de perfecțiune. Și totuși, păstrează o aură care inhibă adversarii și le scade abilitatea de a se exprima, înclinând decisiv balanța înspre noi și noi performanțe în fruntea ierarhiei all-time, unde a ajuns la 23 de turnee din Tripla Coroană și 40 de turnee de puncte, ocupând în continuare de justesse poziția de lider mondial.
