Când ne pregăteam cu toții de Revelion, pe 30 decembrie anul trecut, într-o zi de sâmbătă, nelucrătoare așadar, Comitetul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național (CIALPIN, îngrozitor acronim!) a avizat oficial construirea noului stadion Dinamo.
Peste o lună și jumătate, la 14 februarie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA, alt acronim!), a anunțat deschiderea procedurii de dezbatere publică a proiectului de Hotărâre de Guvern, ”pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Construire Arena Multifuncțională Dinamo”. CAMD, dacă vreți, tot în acronim.
După alte 10 zile de dezbatere publică, urmează introducerea pe agenda săptămânală a Guvernului, în ședința din 29 februarie (noroc că 2024 e an bisect, cuprinzând în calenar și această dată).
Ulterior, procedura se spune că va dura 45 de luni, dintre care construcția propriu-zisă va dura 32 de luni, restul de 13 urmând, probabil, să fie destinate demolării. Costurile totale ale investiției (cu anexe ale arenei cu tot) vor fi de 170 de milioane de euro.
Așadar, dacă facem o socoteală simplă, scoțând din calcule inerentele întârzieri ”românești”, noul stadion va putea fi inaugurat la 1 Decembrie 2027! De Ziua României! Ce frumos! Înălțător, chiar!
Mai facem o socoteală simplă. În primăvara lui 2020, prin aprilie parcă, în plină pandemie, domnul ministru de Interne de atunci, Marcel Vela, ieșea, în tradiționala-i geacă de piele pe terasa clădirii MI, scruta zarea și vorbea imperios despre noul stadion. Cei din jur chibițau amatorist despre numărul de locuri al viitorului edificiu, dar măcar avea loc o discuție.
De-atunci au trecut aproape patru ani și mai mulți miniștri de Interne. Cu încă aproape alții patru, cât va dura construcția, se fac aproape opt. Un copil care se năștea atunci, în ziua ”terasei”, la soroc ar fi în clasa a doua. Iar unul care atunci era în clasa întâi, va merge la inaugurare ca liceean.
Un exemplu românesc de a ne mișca repede. Generații la rând l-au înjurat pe Gheorghiu Dej, dar Bicazul n-a durat atâta. Iar Porțile de Fier ale lui Nea Nicu s-au făcut într-un timp mult mai scurt…
