Naționala de rugby a suferit cea mai grea înfrângere din istoria confruntărilor cu Portugalia, 24-49… A fost, totodată, cel de-al doilea eșec în fața lusitanilor. O premieră pentru Stejari, care au 23 de victorii în 29 de partide cu cei supranumiți Lupii. Diferența a făcut-o viteza. Atât cea de deplasare a jucătorilor, cât și aceea de transmitere a balonului. O viteză pe care noi, românii, nu prea o arătăm în sporturile de echipă cu mingea.
N-a fost o surpriză să-i vedem pe portughezi deplasându-se în viteză, contraatacând viguros sau dându-și pase sărite. Le știam calitățile. Cunoșteam faptul că ei au progresat mult în varianta în 7 jucători a rugbyului, varianta olimpică, aceea la care, noi, românii, am renunțat să figurăm de mai bine de două decenii. Surprinzătoare n-a fost, așadar, viteza lusitanilor, ci lipsa de reacție a jucătorilor noștri. Faptul că ei au dat mai puține placaje decât adversarii lor (89-175) și au ratat mai multe (31-22)… Așadar, pe lângă faptul că am atacat lent, ne-am și apărat prost.
Că rugbyul românesc se confruntă cu lipsa jucătorilor de viteză o știam de mult. Pe la începutul acestui mileniu, într-o întâlnire cu antrenorii de la copii și juniori din Mica Ovalie, John Phillips le-a spus acestora: „Nu mai căutați copii cu gabarit, ci pe aceia care au viteză. Forța se câștigă în sală. Masa musculară se acumulează în timp. Viteza, niciodată! Dacă te-ai născut lent așa cei muri!”. Iar spusele neozeelandezului au trecut pe lângă ureche noastră. Fiindcă de atunci puțini antrenori au scos rugbyști de viteză. Un exemplu ar fi Vasile Soporan cu Cătălin Fercu. Adică prea puțin.
Între timp, rugbyul s-a schimbat. Regulile sunt tot mai aspre, iar prin acestea se încearcă evitarea accidentelor grave. Atacurile-kamikadze de odinioară, atacuri care i-a făcut faimoși și pe unii rugbyști români, sunt acum sancționate cu cartonaș roșu. Blocarea balonului la sol nu mai este posibilă. Din contră, acum este important să menți „mingea vie”, cum spun francezii.
Doar că noi adoptăm în continuarea jocul în care înaintarea presează, și presează, și presează… Molul după margine… Adică acel joc în care se consumă multă energie și la care tot mai multe echipe sunt capabile să se opună.
Că nouă, românilor, ne place teribil contactul cu adversarul, lupta fizică cu acestea o dovedesc și alte sporturi de echipă. În noiembrie 2022, în timp ce participa la un turneu final cu naționala de handbal, Eliza Buceschi explica de ce România nu se poate ridica la nivelul unor echipe precum Norvegia sau Franta. Ea spunea că la noi copiii nu învață să joace handbal în viteza. „Cred că este un lucru care ne lipsește de la junioare, de la începutul handbalului. Nu avem această școală. Înscriem destul de multe goluri din pozițional, poate mai multe ca orice echipă, însă niciun gol pe contraatac și faza a doua. Golurile ușoare nu-ți consumă energia și chiar îți dau energie. Asta trebuie să învățăm dacă vrem să mai contăm în handbalul mondial”.
Să revedem eseurile marcate de Portugalia în meciul cu România. Vom observa că lusitanii evită pe cât posibil contactul cu jucătorii noștri. Și că ei, pe lângă faptul că se deplasează rapid, transmit și balonul foarte iute. Vom vedea că pasele noastre sunt spre jucători aflați în poziții statice, cu adversari pe ei.
În concluzie, câtă vreme vom forma jucători lenți, dar mai ales incapabili să paseze în viteză, ne vom confrunta cu tot mai multe probleme. Și la rugby. Și la handbal. Și la fotbal. Iar eșecurile de proporțiile aceluia din partida cu Portugalia, de la rugby, vor fi tot mai multe.
Comments 1