Ne tot minunăm (și) de cea de-a 10-a reîntoarcere a lui Nicolo Napoli la Adrian Mititelu. De fapt, chiar o să începem să nu ne mai mirăm, căci va părea ceva firesc ceva care se repetă în atâtea rânduri. Nu este singura ciudățenie pe care vremurile noi ne-o oferă, de am ajuns să aplaudăm normalitatea.
Trecând peste această desfășurare de Guinness Book, am avut curiozitatea să văd cine s-a mai apropiat de-a lungul timpului, de „performanța” italianului, devenind o manta de vreme rea mai folosită chiar decât o haină normală.
Așa că am început căutările, axându-mă pe tehnicienii care au activat la nivelul primului eșalon.
ANALIZĂ | Sarabanda antrenorilor din Superliga! Ca Nicolo Napoli n-a fost nimeni, dar au mai existat „mantale de vreme rea” consacrate
Și n-am luat în considerare dacă respectivul antrenor a avut rolul amintit pentru unul-două meciuri. Și am luat în considerare doar situațiile de antrenori principali, nu secunzi, de portari, masori etc.
După cum mă așteptam, nu sunt multe asemenea situații, căci altfel nu ne-am mai fi minunat atât, cum afirmam la început. Unii dintre respectivii au devenit chiar niște simboluri ale acelor grupări.
DAN ANCA a fost în 6 rânduri antrenorul Universității Cluj. Mijlocaș la început, fundaș central în a doua parte a carierei, acesta a fost un simbol, un longeviv al „Șepcilor roșii” chiar și în perioada în care a fost jucător. A jucat 318 partide în primul eșalon și alte aproape 100 în cel secund.
Ca antrenor, a fost pe banca echipei studențești în următoarele perioade: 1989-1990, 1993-1994, 1995-1997 (cuprinzând și perioadă de Div.B), 1998-1999 (în Div.B), 2002 (în Div.B) și 2002-2003 (în Div.B).
NICOLAE DUMITRESCU a fost în 6 rânduri antrenorul UTA-ei. De cel poreclit „Coco” se leagă unele dintre cele mai grandioase momente din istoria grupării arădene, chiar dacă la origini era bucureștean.
A fost un jucător bun, cunoscut ca Dumitrescu III, extremă stângă, cucerind 3 titluri și ajungând în 10 partide ale echipei naționale. Cariera de antrenor însă, avea să fie cel puțin la fel de fecundă precum cea de jucător, printre altele cucerind 2 titluri, eliminând marea Feyenoord sau incomoda Vitória Setúbal.
Această perioadă pe banca UTA-ei a fost una lungă, între 1965 și 1972. Apoi, însă, când echipa textilistă a dat primele semne de oboseală, a fost îndepărtat. Însă trecutul său glorios avea să-l readucă în mai multe rânduri înapoi, niciodată însă fără a mai reuși vreo performanță notabilă.
Asta din cauză că timpul trecuse și peste el, totodată jucătorii pe care i-a avut peste ani la dispoziție nu s-au mai ridicat la valoarea celor cu care izbutise pomenitele performanțe. Așadar, a fost pe banca UTA-ei: 1965-1972, 1974-1976, 1978-1979, 1982-1983 (în Div.B), 1985-1986 (în Div.B), 1993-1994. Toate acestea fără să punem la socoteală și perioadele când a fost director tehnic.
ION V. IONESCU a fost în 6 rânduri antrenorul Politehnicii Timișoara. Cel poreclit „Jackie” nu a strălucit ca fotbalist. Ca antrenor însă, a fost unul important, mai ales datorită carsimei sale. S-a ocupat de multe grupări în cariera lui, undele situate chiar departe de Banatul natal. Însă de cele mai multe ori a fost la echipa sa de suflet, Politehnica Timișoara, cu care a cucerit singurul important trofeu al carierei sale, Cupa României.
Cele 6 perioade ale sale de principal la „Poli”: 1967, 1973-1974, 1980-1981, 1982-1983, 1986-1988 (cuprinzând și perioadă de Div.B), 1991-1992.
Emerich Jenei a fost de 6 ori antrenor în Ghencea
EMERICH JENEI a fost în 6 rânduri antrenorul echipei Steaua București. Fotbalist emblematic al echipei militare încă din perioada în care aceasta se numea CCA, a jucat 12 sezoane în roșu și albastru.
Ținuta și profesionalismul pe care le-a avut ca jucător i s-au transmis și ca antrenor, astfel încât cei de la armată au avut încrederea să-i dea credit și în noua calitate.
Mai întâi a readus titlul pentru Steaua după opt ani, iar apoi a venit acea performanță irepetabilă numită Cupa Campionilor Europeni. Însă perioadele sale la Steaua au fost discontinue: 1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-1999.
VIOREL HIZO a fost în 5 rânduri antrenorul Rapidului. Sibianul, după ce a lăsat o impresie bună pregătind echipa orașului natal, FC Inter, cu care a câștigat Cupa Balcanică, a fost ofertat să se îndrepte spre multe alte bănci tehnice, de multe ori și în Capitală.
Acolo avea să o conducă de cele mai multe ori pe Rapid, în 5 rânduri: 1993-1995, 1995, 2001-2002, 2004, 2009. Chiar dacă nu a câștigat vreun trofeu important, s-a aflat cu echipa mai mereu în partea superioară a ierarhiei, iar felul său vulcanic a fost pe gustul fanilor giuleșteni.
În afara acestora, i-am mai putea pomeni, într-o ordine aleatorie, pe: Emeric Dembróvszki la Poltehnica Timișoara, Marian Bondrea și Sorin Cîrțu la Universitatea Craiova, Traian Ionescu, Nicolae Dumitru „Nicușor” și Cornel Dinu la Dinamo, Florin Halagian și Nicolae Dobrin la Argeș, Emanoil Hașoti și Marin Ion la Farul.
d77gv2