REMEMBER | Răzvan Toma evocă trecerea a unei jumătăți de secol de la ultimul nostru titlu mondial la handbal

Astăzi, 10 martie 2024, se împlinesc exact 50 de ani de la un grandios eveniment pentru sportul românesc, cucerirea titlului mondial la handbal masculin, al 4-lea și din nefericire, ultimul.

Am crescut într-o casă cu dragoste de sport. Dincolo de bunicul meu matern, Tudor Calangiu, cel care m-a „îndoctrinat” cu povești despre fotbal, și alți membri din familie aveau pasiune mai ales pentru fotbal, dar și pentru alte sporturi. Tata, fratele, diverși unchi.

REMEMBER | Răzvan Toma evocă trecerea a unei jumătăți de secol de la ultimul nostru titlu mondial la handbal

Oameni care fuseseră pe stadioane, citeau presa, cu toții bine documentați. Nu exista ca la vreo întâlnire de familie, la respectivele mese care se țineau cu asemenea ocazii, să nu se vorbească despre sport, spunând fiecare tot felul de povești.

Nu erau rare momentele când acele discuții deveneau contradictorii. Dar eu ascultam fascinat tot. Multe dintre acele povești mi-au rămas în memorie, iar în anii de meserie jurnalistică aveau să-mi folosească foarte mult.

Așteptând trăirea personală a unui mare succes al sportului românesc

Astfel contaminat, așteptam cu nerăbdare, pe lângă presa sportivă citită, transmisiile sportive de la tv. Cu sufletul și conștiința copilului de-atunci, devenisem nerăbdător să trăiesc personal un mare succes al sportului românesc. De când mă născusem, fuseseră destule, dar mintea mea fragedă încă nu le percepuse.

Mi-amintesc că la meciurile de calificare pentru turneul final de fotbal din Mexic, 1970, toți ai mei stăteau conectați la micul televizor Rubin din sufragerie, în timp ce eu mă jucam cu cuburile, la mine în cameră.

Abia din 1970 am început să conștientizez însemnătatea unor asemenea evenimente.

Am fost tare mândru de cele trei medalii de aur românești de la JO de la München, în 1972, luate de marele Ivan Patzaichin și de luptătorii Gheorghe Berceanu și Nicolae Martinescu. Mă aflam atunci în Algeria, așa că nu am fost total conectat la ele.

Până să împlinesc 10 ani, a venit și mult așteptatul eveniment. Revenisem de aproape un an în România, după perioada Algeria. Era februarie 1974, iar emisiunile de sport de la radio și tv, articolele din ziarul Sportul anunțau că urma ca la sfârșitul lui februarie să înceapă în Germania de Est cea de-a 8-a ediție a turneului final al CM de handbal masculin. România câștigase trei dintre precedentele ediții: 1961 (în Germania de Vest), 1964 (în Cehoslovacia) și 1970 (în Franța).

„Cum e corect, Birtalan sau Birtolon? Ce nume e ăsta?”

La primele două nu eram născut, iar la ultima eram în Algeria, unde nu se transmitea deloc handbal. Aflasem însă de la ai mei, tot din acele povești, despre ce tari eram în lume la acea vreme, în acest sport, noi românii. Gațu și Gruia au fost primele nume de jucători care mi-au intrat în radar. Cel din urmă însă nu a mai făcut parte din echipa națională, la turneul despre care fac referință.

Aproape 10 zile, toată România a fost conectată la această competiție. Familia mea n-a făcut excepție. Îmi și aduc aminte, „componența” din sufragerie de la vizionarea din fața televizorului (aveam deja Lux-S, cel mai bun la acea oră din România): eu cu fratele meu (care avea 16 ani) pe canapea de lângă peretele din spate, tata cu bunicul matern (tata-mare) la masa rotundă din mijloc, iar unchiul (fratele mamei), pe un fotoliu lateral, lângă o vitrină de care se sprijinea. Tata fuma non-stop, de nici nu mai știa când se termina o țigară și aprindea o alta, făcând automat acele gesturi. Unchiul se mai ridica de pe fotoliu, punându-și mâna la frunte. Se dădeau permanent indicații tactice, când să tragă jucătorii noștri, când să se apere, când să plonjeze Penu.

Evident, mai toate deciziile în defavoarea noastră însemnau greșeli de arbitraj, dezaprobate și însoțite câteodată și cu vreo vorbă mai de duh.

„Cum e corect, Birtalan sau Birtolon? Ce nume e ăsta?” – mai apărea din când în când această nedumerire între discuțiile la fază. Tata-mare și unchiul veneau tocmai de pe strada Turda (unde este actualul bulevard Turda), din apropierea intersecției cu 1 Mai (actualul Ion Mihalache), până în zona Drumul Taberei, lângă restaurantul Drumețului, aproape de stadionul Steaua, unde locuiam noi, pentru că televizorul lor era stricat. Luau tramvaiul 3 cu care făceau aproape o oră. Și asta din două în două zile, reîntorcându-se acasă noaptea, după ce se terminau meciurile.

Și s-a dat startul competiției, în ultima zi din februarie, 28. România făcea parte din grupa B, alături de Polonia, Spania și Suedia. Erau patru grupe de câte patru.

Se calificau primele două din grupă, dar cele din grupele A și B făceau o grupă semifinală, iar cele din C și D o alta. Iar rezultatele pe care le-ai realizat cu partenera de grupă alături de care ai trecut mai departe, contau. De-aici, primele clasate din aceste grupe jucau finala, cele de pe locurile secunde, finala mică și tot așa.

Calificare la pas

Am început pe 28 februarie cu Polonia, la Schwerin, pe care am învins-o, cu 18-14. În minutul 50 era 17-9 pentru noi. Din acel moment însă, ai noștri au lăsat-o mai moale, știind că victoria nu le putea scăpa. Golgeterul nostru, Birtalan, a marcat 7 goluri. Apoi, pe 1 martie, la Rostock, a urmat Spania, care surprinzător în prima zi bătuse Suedia, cu 15-14, o echipă consacrată care cucerise două titluri mondiale, e drept în anii 50. Ibericii la acea vreme aveau un handbal modest, în curs de dezvoltare.

Echipa noastră a făcut un galop de sănătate, 21-11. Prima repriză a fost ceva mai echilibrată, la finalul ei fiind 12-8. Birtalan din nou 7 goluri. Cu cele 4 puncte strânse eram deja calificați mai departe înaintea ultimul meci din faza acestor grupe, unde întâlneam Suedia, care dezamăgise, pierzând și al doilea meci, chiar la scor, 10-20 cu Polonia. De aceea, jucătorii noștri au tratat prea relaxați întâlnirea, antrenorii hotărând să-i și odihnească pe unii dintre ei. Astfel, acest ultim meci, disputat la Schwerin, a fost pierdut surprinzător, 18-20. Un meci în care ai noștri au trimis de 12 ori mingea în bară, ratând trei aruncări de la 7 m. Birtalan a marcat 9 goluri. În pofida acestei înfrângeri, am terminat primii în grupă, secondați de polonezi, urmând să trecem în grupa semifinală alături de primele două din grupa A, Cehoslovacia și Danemarca.

Se reedita ultima finală, România contra Germania de Est

Așadar, dacă în cele două meciuri cu aceste amintite echipe câștigam, urma să jucăm finala, căci porneam grupa cu 2 puncte, datorită victoriei în fața Poloniei. Apăruseră însă mici temeri, din cauza acelui eșec cu Suedia. Să nu le fi scăzut potențialul, să nu le fi afectat moralul, tot felul de întrebări care se pun în asemenea situații. Numai că toate aceste îndoieli aveau să se risipească repede, ambele partide din grupa semifinală fiind câștigate la pas.

Mai întâi, pe 5 martie, la Karl-Marx-Stadt, 20-11 (9-1, 12-2, 16-3 și 19-6 au fost câteva din diferențele de scor din timpul partidei, ultima în minutul 53) cu Danemarca și apoi, pe 7 martie, din nou la Schwerin, 20-13 (la pauză a fost 11-6) cu Cehoslovacia. În aceste meciuri, Birtalan a marcat 5, respectiv 8 goluri.

Astfel, se reedita ultima finală, România contra Germania de Est. Căci în cealaltă grupă, aceasta se situase prima, cu un punct mai mult ca Iugoslavia, și două ca URSS, Ungaria necontând. Într-adevăr, est-germanii se anunțau a fi cea mai în formă echipă, mai ales că jucau și acasă. Ca oricărei echipe gazdă, sorții îi oferiseră o grupă inițială mai ușoară, în afara URSS, celelalte două adversare fiind foarte modestele Japonia și SUA, de care trecuse cu 31-16, respectiv 35-14. Cu sovieticii au remizat, 15-15.

În grupa semifinală însă le-a bătut pe Ungaria clar, cu 17-10, iar mai apoi la mare luptă, 19-17 pe Iugoslavia, cea care înainte bătuse URSS, așa că gazdele au avut cel mai bun punctaj la final.

Imaginea simbol a victoriei românești; portarul Cornel Penu zâmbindu-le triumfător adversarilor, după o nouă minge apărată

Emoții la marea finală cu gazdele competiției

Finala urma să aibă loc pe 10 martie, la Berlin, bineînțeles, la „Werner-Seelenbinder-Halle” (construită cu ocazia Festivalului Tineretului din 1951, fiind inaugurată în 1950, ținându-se un congres al Frontului Național German, în 1993 a fost demolată, construindu-se în loc un velodrom).

Aveam mari emoții. Ne gândeam numai la Wolfgang Böhme și Reiner Ganschow, cel din urmă marcând multe goluri în mai toate partidele. Ora de începere, 18.45. Străzile principalelor orașe din România erau aproape pustii pentru o oră și ceva. Atunci să se fi măsurat audiența televiziunii…

Am condus noi primii, 2-0 în primele minute. Dar avea să se meargă din aproape în aproape, 4-4, 5-5, apoi avem 7-5, dar finalul de repriză ne găsește în inferioritate numerică, Ghiță Licu fiind eliminat, căci e drept, gazdele au început să atace în valuri.

Defensiva a dus greul pe finalul partidei

Acest lucru se va resimți din plin, astfel încât, la sfârșitul primei reprize am intrat la vestiare în dezavantaj, 7-8. Startul reprizei secunde a adus un nou gol pentru gazde, care au ajuns la 9-7. Atunci a fost momentul în care ai noștri au dat dovadă de mare caracter.

Au întors în minutul 41, 10-9, moment din care am condus până la final. Am ajuns la 12-9 chiar, dar din nou o eliminare, a lui Tudosie pe 5 minute, a făcut ca scorul să devină 12-10.

Am rezistat cu bine. Apărarea noastră a devenit din ce în ce mai impenetrabilă, în frunte cu portarul Cornel Penu, care a apărat tot, cu zâmbetul pe buze, spre enervarea adversarilor.

Atât de temutul Ganschow a reușit unicul lui gol abia în minutul 54, făcându-se 13-11 pentru noi. Începea însă să se simtă victoria românească, cu trei minute înainte de final, după ce Cosma a marcat ultimul nostru gol, 14-11.

Danezii au arbitrat impecabil

Radu Voina însă a fost eliminat, crescându-ne emoțiile. Însă nemții din est au mai reușit doar un singur gol, Böhme stabilind scorul final, căci ultimele minute s-au scurs. Iar România a ieșit din nou campioană mondială. Birtalan a înscris 7 goluri acum, devenind golgeterul turneului, cu un total de 43. Explozie de bucurie românească, din tribune venind și un steag tricolor, cu care jucătorii noștri au făcut înconjurul sălii. Veselie, îmbrățișări, lacrimi.

De remarcat, gazdele, mă refer atât la jucători, cât și spectatori, au avut o atitudine decentă, arătând că știu să piardă. Cel puțin așa s-a văzut de la tv. De asemenea, excelentă prestația duo-ului danez, care a asigurat arbitrajul finalei, Jack Falk Rodil și Poul Ovdal.

Pe-atunci securitatea nu permitea adunări publice chiar în exprimarea unei bucurii, căci pentru orice regim totalitar foarte mulți oameni la un loc reprezenta un risc.

Amintirea lui Cristian Țopescu, de neprețuit

Este lesne de înțeles de ce. Li s-a permis totuși oamenilor să meargă doar la aeroport ca să-i aștepte pe învingători, ceea ce s-a și întâmplat. Apoi, toți acești învingători au fost primiți peste tot ca niște eroi, în multe emisiuni radio-tv, în amfiteatre și în alte locuri publice. Nu știu financiar cum au fost recompensați.

Nu vreau să uit de comentariul extraordinar al lui Cristian Țopescu, pe toată durata competiției.

Care în afara profesionalismului său caracteristic, trăia efectiv acele meciuri. „Bine Cristinel, hai dă-o acum (referindu-se la o pasă ce urma să fie dată de Gațu)”.

„Hai băieți, că nu mai e mult și cei din sală o să vadă numai roșu, galben și albastru” – au fost doar câteva dintre comentariile sale care ieșeau din șablonul dat de la centru.

Numele celor 16 campioni mondiali

Portari

Corneliu Penu, n. 16.06.1946 Galați-GL, 1,92 m, 87 kg, 145 jocuri, 1 gol în echipa națională (Dinamo București)

Alexandru Dincă, n. 18.12.1945 București, 1,82 m, 82 kg (Steaua București)

Ștefan Orbán, n. 04.03.1949 Odorheiu Secuiesc-HR, 1,86 m, 84 kg, 66 j (Steaua București)

Jucători

Cristian Gațu, n. 20.08.1945 București, 1,79 m, 72 kg, 121 j, 180 g (Steaua București) – căpitanul echipei

Ștefan Birtalan, n. 25.10.1948 Jibou-SJ, 1,94 m, 96 kg, 76 j, 233 g (Steaua București)

Roland Gunnesch, n. 25.03.1944 Daia-MS, 1,97 m, 94 kg, 121 j, 222 g (Politehnica Timișoara)

Gavril Kicsid, n. 02.04.1948 Imeni-CV, 1,94 m, 94 kg, 128 j, 309 g (Steaua București)

Radu Voina, n. 29.07.1950 Sighișoara-MS, 1,85 kg, 82 kg, 66 j, 113 g (Steaua București)

Adrian Cosma, n. 05.06.1950 Timișoara-TM, 1,80 m, 79 kg, 51 j, 71 g (Dinamo București)

Werner Stöckl, n. 28.06.1952 Reșița-CS, 1,88 m, 93 kg, 47 j, 50 g (Steaua București)

Constantin Tudosie, n. 25.03.1950 Leu-DJ, 1,88 m, 84 kg, 32 j, 52 g (Steaua București)

Gheorghe Licu, n. 01.12.1945 Fierbinți-IF, 1,86 m, 90 kg, 115 j, 157 g (Dinamo București)

Marin Dan, n. 19.08.1948 Ștefănești-IF, 1,85 m, 80 kg, 68 j, 83 g (Dinamo București)

Liviu Bota, n. 25.01.1949 Cristian-BV, 1,82 m, 83 kg, 49 j, 54 g (Dinamo București)

Mircea Ștef, n. 04.08.1950 Sibiu-SB, 1,85 m, 77 kg, 32 j, 18 g (Dinamo București)

Mircea Grabovschi, n. 22.12.1952 Sighișoara-MS, 1,96 m, 90 kg, 6 j, 5 g (Dinamo București)

Caracteristicile fizice precum și cifrele statistice sunt cele pe care cei 16 le aveau înaintea turneului final din 1974. Dintre aceștia, Gațu, Penu, Dincă, Orbán, Birtalan, Kicsid, Gunnesch și Licu făcuseră parte și din lotul care cucerise titlul cu patru ani în urmă, la Paris.

Antrenori:

Niculae Nedeff (n. 26.09.1928 București), principal

Oprea Vlase (n. 27.10.1927 Buzău), secund

Dintre toți acești eroi, nu mai sunt printre noi: Nedeff (a decedat la 24.07.2017), Vlase (la 13.10.2011), Dincă (la 30.04.2012), Cosma (în 1996), Licu (la 08.04.2014) și Bota.

Izbânda acelei generații cu adevărat de aur ar fi meritat din plin un film, un documentar, orice, mai ales că din fericire sunt mulți dintre cei care au înfăptuit-o în viață. Dar au dispărut cei care știau să facă așa ceva, dar nu aveau posibilitățile tehnice și financiare pentru o asemenea întreprindere. Iar locul le-a fost luat în timp de oameni mici, care fac filme și mare tam-tam pentru evenimente mici.

Cei doi antrenori, Niculae Nedeff și Oprea Vlase

Desfășurarea competiției

Prima fază

Grupa A

28.02.1974, Karl-Marx-Stadt: Cehoslovacia – Islanda 25-15 (11-6)

28.02.1974, Karl-Marx-Stadt: Danemarca – Germania de Vest 12-11 (7-5)

01.03.1974, Gera: Cehoslovacia – Danemarca 16-12 (7-4)

01.03.1974, Erfurt: Germania de Vest – Islanda 22-16 (10-7)

03.03.1974, Karl-Marx-Stadt: Cehoslovacia – Germania de Vest 17-11 (6-7)

03.03.1974, Erfurt: Danemarca – Islanda 19-17 (10-10)

Clasament

1. CEHOSLOVACIA3 3       0       0       58-38         8
2. DANEMARCA 3 2       0       1       43-44         4
3. Germania de Vest 3 1       0       2       44-45         2
4. Islanda 3 0       0       3       48-66         0

Grupa B

28.02.1974, Schwerin: România – Polonia 18-14 (10-6)

28.02.1974, Schwerin: Spania – Suedia 15-14 (7-9)

01.03.1974, Wismar: Polonia – Suedia 20-10 (6-5)

01.03.1974, Rostock: România – Spania 21-11 (12-8)

03.03.1974, Schwerin: Suedia – România 20-18 (9-8)

03.03.1974, Rostock: Polonia – Spania 21-15 (11-6)

Clasament

1. ROMÂNIA 3 2       0       1       57-45         4
2. POLONIA 3 2       0       1       55-43         4
3. Suedia 3 1       0       2       44-53         2
4. Spania 3 1       0       2       41-56         2

Grupa C

28.02.1974, Berlin: Germania de Est – Japonia 31-16 (13-9)

28.02.1974, Berlin: URSS – SUA 40-11 (16-6)

01.03.1974, Brandenburg: Germania de Est – SUA 35-14 (16-6)

01.03.1974, Brandenburg: URSS – Japonia 25-18 (13-7)

03.03.1974, Berlin: Germania de Est – URSS 15-15 (7-4)

03.03.1974, Brandenburg: Japonia – SUA 29-18 (13-9)

Clasament

1. GERMANIA DE EST 3 2       1       0       81-45         5
2. URSS 3 2       1       0       80-44         5
3. Japonia 3 1       0       2       63-74         2
4. SUA 3 0       0       3       43-104       0

Grupa D

28.02.1974, Halle: Iugoslavia – Bulgaria 25-17 (11-7)

28.02.1974, Halle: Ungaria – Algeria 30-10 (12-5)

01.03.1974, Magdeburg: Iugoslavia – Algeria 35-12 (17-7)

01.03.1974, Dessau: Ungaria – Bulgaria 19-15 (9-7)

03.03.1974, Halle: Iugoslavia – Ungaria 21-18 (9-10)

03.03.1974, Dessau: Bulgaria – Algeria 23-16 (10-9)

Clasament

1. IUGOSLAVIA 3 3       0       0       81-45         5
2. UNGARIA 3 2       0       1       80-44         5
3. Bulgaria 3 1       0       2       63-74         2
4. Algeria 3 0       0       3       43-104       0

Faza finală

Pentru locurile 9-12

05.03.1974, Erfurt: Germania de Vest – Suedia 20-18 (8-3)

05.03.1974, Wismar: Bulgaria – Japonia 23-22 (13-12)

07.03.1974, Magdeburg: Germania de Vest – Japonia 30-24 (15-12)

07.03.1974, Gera: Suedia – Bulgaria 21-19 (12-8)

09.03.1974, Halle: Germania de Vest – Bulgaria 22-13 (11-8)

09.03.1974, Dessau: Suedia – Japonia 28-21 (14-11)

Grupele semifinale

Grupa 1

05.03.1974, Karl-Marx-Stadt: Polonia – Cehoslovacia 19-16 (11-6)

05.03.1974, Halle: România – Danemarca 20-11 (9-1)

07.03.1974, Schwerin: România – Cehoslovacia 20-13 (11-6)

07.03.1974, Karl-Marx-Stadt: Polonia – Danemarca 14-9 (6-5)

Clasament

1. România 3 3       0       0       58-38         6
2. Polonia 3 2       0       1       47-43         4
3. Cehoslovacia 3 1       0       2       45-51         2
4. Danemarca 3 0       0       3       32-50         0

Grupa 2

05.03.1974, Schwerin: Germania de Est – Ungaria 17-10 (10-4)

05.03.1974, Magdeburg: Iugoslavia – URSS 18-15 (11-8)

07.03.1974, Berlin: Germania de Est – Iugoslavia 19-17 (10-8)

07.03.1974, Dessau: URSS – Ungaria 17-15 (8-7)

Clasament

1. Germania de Est 3  2       1       0       51-42         5
2. Iugoslavia 3 2       0       1       56-52         4
3. URSS 3 1       1       1       47-48         3
4. Ungaria 3 0       0       3       43-55         0

Locurile 7-8

09.03.1974, Berlin: Ungaria – Danemarca 22-15 (13-6)

Locurile 5-6

09.03.1974, Berlin: URSS – Cehoslovacia 26-24 (14-11)

Locurile 3-4

09.03.1974, Berlin: Iugoslavia – Polonia 18-16 (10-9)

Finala

10.03.1974, Berlin: România – Germania de Est 14-12 (7-8)

Au marcat: Birtalan 7 goluri, Cosma, Kicsid, Stöckl câte 2, Gațu 1 / Kählert 4, Böhme, Hildebrandt câte 2, Engel, Lakenmacher, Ganschow, P. Rost câte 1. Arbitri: Jack Falk Rodil și Poul Ovdal (Danemarca).

ROMÂNIA: Cornel Penu, Alexandru Dincă – Gavril Kicsid, Cristian Gațu, Gheorghe Licu, Radu Voina, Roland Gunesch, Ștefan Birtalan, Constantin Tudosie, Adrian Cosma, Werner Stöckl, Marin Dan. Antrenor: Niculae Nedef.

GERMANIA DE EST: Siegfried Voigt, Klaus Weiß – Reiner Ganschow, Jürgen Hildebrandt, Wolfgnag Böhme, Wolfgang Lakenmacher, Hans Engel, Joachim Pietzsch, Axel Kählert, Dietmar Schmidt, Jürgen Rost, Peter Rost. Antrenor: Heinz Seiler.

• Clasament golgheteri:  Ştefan Birtalan (România) – 43, Yoji Sato (Japonia) – 41, Vladimir Maksimov (URSS) și Stefan Aladjov (Bulgaria) – 31.