Opinie Marian Burlacu | Alex Corneschi a fost pe locul 20 la Boston Marathon: Sportivii români nu prea știu să-și „vândă marfa”

Probabil că mulți vor spune că o asemenea clasare nu merită a fi băgată în seamă. Și vor adăuga că „doar locul 1 contează!”.

Și-mi amintesc că după maratonul olimpic de la Beijing, în 2008, pe lângă elogiul adus campioanei Constantina Diță am subliniat și clasările deosebite ale Lidiei Șimon (locul 8) și Luminiței Talpoș (locul 18). Ceea ce mi-a adus criticile dure ale unui cititor: „Cum să lauză pe cineva care a terminat pe 18?!” Semn că mai sunt persoane care cred că un maraton se aleargă bătând din palme, de pe canapeaua din sufragerie.

De ce este important locul 20 obținut de Corneschi?

Aflat la a 128-a ediție, Maratonul de la Boston face parte dintr-o categorie restrânsă de șase curse majore pe distanța celor 42 de kilometri, alături de acelea de la Tokyo, Londra, Berlin, Chicago și New York. Altfel spus, face parte din elită. Iar prezența la start într-o asemenea întrecere – și mă refer la atleții profesioniști, fiindcă aceia amatori sunt cu miile – este condiționată de rezultatele înregistrate până atunci. Altfel spus, nu oricine este acceptat într-o companie selectă.

În aceste condiții, locul 20 ocupat de Alex Corneschi la Boston, precum și timpul înregistrat de acesta (două ore, 16 minute și 23 de secunde) merită a fi consemnate și apreciate. Fiindcă nu sunt la îndemâna oricui.

Pe de altă parte, alergătorul originar din Botoșani face parte dintr-un club select al maratoniștilor din România. Unul restrâns, de altfel. Și mă refer la faptul că el are un record personal (2h 13:39) care îl plasează pe locul 5 într-un top „all-time”, unul care îl are ca lider, și încă din 3 septembrie 1978, pe Cătălin Andreica (2h 12:30, care este și recordul României).

Așadar, Alex Corneschi a ocupat locul 20 la Maratonul de la Boston, iar performanța sa a trecut oarecum neobservată la noi. Adică într-o țară în care în prim-plan nu se mai află, de ceva vreme, cei care reușesc trudind din greu, ci aceia care știu să-și facă imagine bună. Iar unii și-o fac chiar din nimic…

De ce nu se promovează imaginea?

Firește că o vină pentru această situație o are presa, care, ajunsă la limita supraviețuirii, se apără susținând că mizează pe „subiectele care se caută”. Însă la fel de vinovați sunt chiar sportivii români, cei de top, care nu prea știu „să-și vândă marfa”.

În sensul că, din diverse motive, ei nu-și promovează imaginea. Și rămân timizi, discreți atunci când se află în afara spațiului de concurs.

Unii ajung în această situație din prea multă modestie. Alții, și aici este vorba despre majoritatea, nici nu au fost învățați să comunice de către antrenorii lor.

Nevoiți să se antreneze de dimineața până seara, încă din copilărie, acești sportivi ajung să trăiască sub un clopot de sticlă.

Și pentru ei lumea, viața se rezumă la sport.