Play-off
Desigur, derby-ul etapei FCSB – Rapid a fost cel care a atras cea mai mare atenție din runda a 5-a a „play”-urilor. Acesta ne-a arătat în principiu că prima nu-i este cu nimic superioară celeilalte. Marea diferență din clasament vine de la felul în care cele două au abordat competiția, una știind să profite din plin de oportunitățile ivite, nu și-a bătut joc de ele, cum s-a întâmplat în cazul celeilalte.
Meciul găzduit de Arena Națională a fost unul destul de plăcut, cu multe goluri, dar și faze interesante. Ambele echipe au condus, pentru ca la final să fie egal, un rezultat corect conform celor desfășurate pe teren. Au fost două faze de arbitraj care încă mai au ecouri, la niciuna însă verdictul nu poate fi elucidat 100% și ambele au fost defavorabile Rapidului.
Opinie Răzvan Toma | Etapa 5 play din Superliga – Scorul etapei realizat de Farul n-a fost o surpriză, nici urâțenia unor fani
Mai întâi golul anulat lui Hasani, care dacă ar fi fost validat, scorul ar fi devenit 3-1 pentru alb-vișinii, însă în momentul șutului conaționalul său Rrahmani, care era în ofsaid, s-a aflat pe traiectoria mingii. Mai toți specialiștii în arbitraj au fost de-acord cu decizia lui Marcel Bîrsan. Iar apoi, la golul egalizator al FCSB, în repriza secundă, în momentul centrării lui Olaru, mingea pare să fi depășit linia de fund, însă nu poate băga nimeni mâna în foc dacă a fost așa. Mi-amintesc de acel meci de la ultimul turneu final al CM, Spania – Japonia, când la un gol al asiaticilor înscris de Tanaka eram în stare să jur că la centrarea lui Mitoma, care a precedat faza, mingea ieșise. Însă măsurătorile au demonstrat că o infimă parte din proiecția mingii a „mușcat” linia de fund. Așa că mă abțin să spun că arbitri partidei de pe Arena Națională ar fi greșit la respectiva fază. A mai fost și o fază care arată gradul scăzut de civilizație al multor dintre cei care frecventează stadioanele în România. Mijlocașul slovac al Rapidului, Hromada, s-a accidentat la umăr și a fost scos din teren cu targa. În acest timp, câteva mizerii umane au aruncat spre el cu hârtii și peturi, fiind necesar ca jandarmii aflați în zonă să pună scuturile pentru a-l proteja! În mod normal, acele „jeguri” ar fi trebuit filmate, depistate, amendate să-i usture și apoi interzise pentru vreo cinci ani pe stadioane. Fără asemenea măsuri, niciodată nu se vor asana mulțimile de pe stadioanele patriei.
La Ovidiu, FCV Farul a demolat-o pe CFR Cluj, logic având în vedere valoarea celor două, comportările și tot ceea ce s-a realizat în jurul acestor grupări în sezonul de față. Am mai afirmat-o și cu alte prilejuri. CFR Cluj 2023/24 este jalnică, te indispune atunci când o vezi. Poate mi-ar zice cineva că arăta mai rău în anii când a fost în insolvență. Nu arăta mai rău, dar și dacă ar fi fost așa, era logic, căci atunci trecea printr-o situație grea. Acum însă s-a investit în gloata de străini cea adusă de-afară fără discernământ, care ne-au mai și fost prezentați ca mari vedete care vor sparge norii Ligii I. Toate înfrângerile din ultima vreme, la Hunedoara în cupă, cu FCSB acasă, acum la Ovidiu sunt cât se poate de normale. Surpriza a fost victoria aceea din Giulești, care a fost o pură întâmplare. Și locul 4 pe care se află acum este prea mult față de ceea ce arată și joacă. O echipă în degringoladă, rămasă și fără antrenor principal. Să așteptăm să confirme Dan Petrescu că o va prelua din vară, căci deocamdată sunt doar speculații de presă îndoielnice. Dacă însă va continua pe aceeași linie, CFR Cluj va aluneca mult în jos. FCV Farul arată binișor, continuă să producă jucători, și ar putea termina pe podium, ceea ce ar fi o surpriză, în contextul în care abia a prins play-off-ul.
Debut cu dreptul pentru Costel Gâlcă la CSU Craiova, dar și alții au început bine pe banca acestei echipe-capcană pentru antrenori, pentru ca în cele din urmă să o sfârșească rău. Singurul care a făcut cât de cât față, cu toate păcatele lui, a fost italianul Devis Mangia. Nu înseamnă că Gâlcă nu este un tehnician serios care va încerca să își facă treaba cât mai bine și poate va reuși. Victoria olteană în Covasna a fost cât se poate de clară, neputând fi pusă la îndoială. Sepsi este clar a 6-a ca valoare din play-off și reușește meciuri bune în care scoate punct sau puncte doar cu echipele aflate în zile proaste. Din ce în ce mai obraznic acest M. Ștefănescu, care mai-mai să sară la gâtul arbitrului, la acel penalty care a fost acordat prin intermediul VAR (dar nu trebuia, căci mingea l-a lovit la o distanță prea scurtă pe adversar). Nu vreau să mă gândesc la ce cote i se va urca tupeul după ce va ajunge la vreo echipă de top, cum se tot preconizează.
Play-out
Meciurile din play-out sunt mai interesante, căci sunt multe echipe care se află în lupta pentru supraviețuire și în fiecare etapă acestea sunt testate în partide cu implicare directă în acea zonă. Așa au fost în această rundă primele trei programări, Hermannstadt – Botoșani, Iași – Voluntari și FCU Craiova – Dinamo.
În primul, FC Botoșani a trecut pe lângă o victorie foarte importantă. Revenirea lui Mailat aduce roade. În doar 3 jocuri disputate, a marcat 2 goluri. El a deschis scorul. Însă jucătorii echipei gazdă parcă și-au adus aminte că era ziua antrenorului lor, Marius Măldărășanu, și dacă n-au fost în stare să-i aducă un cadou frumos, să nu-i facă unul urât, așa că au izbutit să egaleze în prelungiri. Și asta cu toate că din minutul 24 evoluaseră în inferioritate numerică, după eliminarea justificată a brutalului Murgia. Câteun punct pentru fiecare care nu le ajută prea mult în atingerea obiectivele lor, mai ales pe FC Botoșani.
Iași – Voluntari înseamnă coșmarul lui Vâlceanu. Este vorba aceea adesea uzitată în fotbal, „câștigăm cu toții, pierdem cu toții”. În acest caz nu-și are valabilitate. Meciul de la Iași a fost pierdut nu de FC Voluntari, ci de portarul ei, Vâlceanu. Este drept, a fost secondat și de defensiva din fața lui, din nou modestă, dar nu la „înălțimea” gafelor sale. Cu Jesús Fernández sau alt portar între buturi, echipa din Ilfov nu ar fi pierdut niciodată acest meci. Era vizibil că se mișca mai bine în teren, iar cei din ofensivă, mai ales Nemec (care prin reușita sa a devenit cel mai bun al 6-lea marcator străin din primul nostru eșalon) au arătat o formă bună. O înfrângere care s-ar putea s-o coste la final pe FC Voluntari.
Despre meciul de la Craiova, din FCU și Dinamo, se poate spune că a fost un hibrid din precedentele două prezentate mai înainte. Cu meciul de la Iași a semănat prin prisma faptului că a fost tot un meci între două echipe direct implicate în lupta pentru supraviețuire, iar cu cel de la Sibiu prin faptul că gazdele, după ce au fost conduse, 0-1, au egalat în prelungiri. Un rezultat care nu a lămurit nimic, lăsând-o pe FCU Craiova în continuare într-o poziție critică, iar pe Dinamo pe loc de baraj.
În decurs de patru zile, Oțelul a învins-o de două ori pe „U” Cluj și a devenit liderul meritat play-out-ului. Echipa gălățeană are acum două posibilități de a ajunge în cupele europene: prin cupă sau prin acel baraj, evident cu condiția de a rezolva măcar una din aceste situații. Maciel a fost autorul unicului gol, dar tot el era pe cale de a produce o accidentare foarte gravă, când vrând să respingă o minge, l-a lovit cu șutul în plină figură pe veteranul Nistor, dându-i sângele și provocându-i o leziune urâtă la față. Nu se învață nimic din multele episoade brutale din actualul sezon. Știu că portughezul n-a vrut să-și rănească adversarul, dar părerile de rău nu l-ar fi ferit pe jucătorul Universității de o accidentare care ar fi putut fi foarte gravă.
Etapa a fost încheiată de un meci între două clasice ale fotbalului românesc, nedecis, 1-1, Petrolul și UTA, două echipe despre care se poate spune că ar fi deja în vacanță, căci ambele par ferite de griji. A mai debutat un străin la UTA, al 24-lea care a evoluat în sezonul de față pentru arădeni, Lawrence, care devine al doilea jamaican prezent pe prima noastră scenă (primul fiind Wright, acum doi ani, la CS Mioveni, care a avut însă o singură apariție).
Urmează o etapă intermediară.
Cifrele etapei
Jucători
Meciul 200: Al. Crețu (CSU Craiova)
Debut: Al. Radu (CFR Cluj), Farcaș (Oțelul), Lawrence (UTA), Lambrinoc (FC Voluntari)
Golul 10: Grameni (FCV Farul)
Golul 1: G. Milanov (Dinamo), Ștefanovici (CSMP Iași)
Antrenori
Meciul 50: Florin Pîrvu (FC Voluntari)
Debut și primul egal pentru Bogdan Lobonț (Rapid)
Echipe
Dinamo rămâne fără victorie în fața lui FCU Craiova și după a 6-a întâlnire directă (2 egaluri, 4 înfrângeri)
CSU Craiova a obținut a 10-a victorie în întâlnirile directe cu Sepsi (din 21 de partide)
UTA i-a marcat Petrolului golul 100 în întâlnirile directe de pe prima scenă
I’m extremely inspired along with your writing talents as smartly as with the layout for your blog. Is that this a paid topic or did you customize it your self? Either way stay up the nice quality writing, it is rare to see a nice blog like this one today..
Fantastic website. Lots of helpful information here. I am sending it to a few pals ans also sharing in delicious. And certainly, thanks for your effort!
Thank you for the auspicious writeup. It in fact was a amusement account it. Look advanced to far added agreeable from you! However, how can we communicate?
My partner and I stumbled over here coming from a different website and thought I might check things out. I like what I see so now i’m following you. Look forward to going over your web page repeatedly.
he blog was how do i say it… relevant, finally something that helped me. Thanks
Some really grand work on behalf of the owner of this website , utterly outstanding subject matter.
I do accept as true with all of the ideas you have offered in your post. They’re very convincing and can certainly work. Nonetheless, the posts are very brief for newbies. Could you please prolong them a little from next time? Thanks for the post.
Do you mind if I quote a few of your articles as long as I provide credit and sources back to your weblog? My blog is in the exact same niche as yours and my users would genuinely benefit from some of the information you present here. Please let me know if this okay with you. Thank you!
I just couldn’t depart your web site prior to suggesting that I extremely enjoyed the standard information a person provide for your visitors? Is going to be back often in order to check up on new posts
Explore all Fryd carts flavors, including new and disposable options. Buy now for the ultimate vaping experience. Satisfaction guaranteed!
Harika iş çıkarmışsınız, devam edin!
Das Design ist einfach unglaublich.
Der Inhalt ist immer aktuell.
bandarbola855 login bandarbola855,link alternatif bandarbola855,bb855,bandar bola