Conform sistemului ilogic cu care ne-au blagoslovit primul nostru eșalon străinii de fotbal care și-au pus ghearele pe butoanele lui, au mai rămas două etape din play-off și una singură de play-out, după această a 8-a disputată în weekend-ul Paștelui.
Așa cum era de așteptat, la asemenea momente de final, au început să apară rezultate dubioase dublate și de comportări ale unor jucători în teren în concordanță cu ele. Evident, la tradiția „blaturilor” din fotbalul românesc, ba mai mult la nefasta tradiție a corupției românești în general, n-a trebuit să treacă prea mult pentru a se face și acum asemenea conexiuni. Pe stadioanele unde au avut loc asemenea scoruri, cei prezenți în tribune și-au scandat supărarea.
Fără a băga mâna în foc, eu însă nu merg pe varianta „blaturilor”, ci pe cea a nepăsării celor care nu mai au obiectiv. O nepăsare specifică fotbalistului român.
Opinie Răzvan Toma | Etapa 8 play din Superliga – Sindromul „nu-mi mai pasă”
Ba chiar există o concepție nefericită înrădăcinată, atunci când cei puțini care totuși încearcă și în asemenea condiții să joace corect sunt arătați cu degetul, ba chiar certați, când conform delatorilor lor ar trebui „să nu le mai pese și s-o lase mai moale”. O asemenea mostră ne-a oferit-o, chiar acum un an pe vremea asta, marele Dan Petrescu, om care printre altele a avut de-a face bine de tot cu fotbalul englez. Am încă viu în memorie „circul” penibil pe care l-a făcut la meciul CFR Cluj – FCV Farul, din ultima etapă, supărat că echipa dobrogeană, care era deja campioană, a folosit atunci aproape toți titularii, ba mai mult, a îndrăznit să și joace corect și să câștige!!!
Play-out
Finalul de sezon fiind mult mai interesant în play-out, voi începe cu meciurile din această categorie.
Dacă nu din respect pentru competiție, acești jucători care acum sunt liniștiți și abia așteaptă să se scurgă puținele etape care mai sunt de disputat pentru a lua vacanță, ar trebui să se gândească la faptul că într-un viitor nu prea îndepărtat vor putea ajunge și ei la mila altora, iar atunci vor dori ca respectivii să evolueze cu toată responsabilitatea. Însă când vor avea gândul acesta, propria conștiință (dacă există) le va pune întrebarea: „tu ce ai făcut când te-ai aflat într-o asemenea situație?”
Meciul de la Sibiu a fost cel mai vizat. Hermannstadt care nu pierduse de 20 de meciuri acasă (pierduse la start, cu FCV Farul), a făcut-o acum în fața poate celei mai slabe echipe din actuala Ligă I, CSMP Iași. Apatia și nepăsarea jucătorilor sibieni a fost aproape totală în partea a doua, încât la interviul de după joc antrenorul Marius Măldărășanu era super jenat și nu-și mai găsea cuvinte, chiar dacă inițial voia pe cât se putea să-și protejeze proprii jucători.
Și iată cum, o asemenea atitudine poate contribui decisiv la o ierarhie incorectă. Așadar, nu mi s-a părut să fi fost o înțelegere între cele două grupări, ci doar un dezinteres în a mai pune osul din partea jucătorilor gazdă sau a unei mari părți dintre ei, ca să nu generalizez. Mi-amintesc că la un moment dat, plin de năduf, cu prilejul unui interviu, luând rolul victimei închipuite, mijlocașul echipei ieșene, Bordeianu, spunea că toate jocurile se fac pentru Dinamo. După acest meci ar mai rosti așa ceva? Ceva bun totuși la adresa oaspeților, fiind de remarcat șutul de excepție al tunisianului Bettaïeb care a adus unicul gol, dar și recuperarea premergătoare lui, a celui mai bun jucător al Iașului din acest sezon, Alin Roman.
O lecție pentru cei de la Hermannstadt, de cum se abordează o asemenea partidă, au dat-o cei de la UTA, care n-au avut milă de problemele lui FCU Craiova. Jucătorii arădeni cum de au putut trece peste penibilul argument enunțat de cei sibieni, „că ei au fost mai motivați ca noi”? Alb-roșii au jucat motivați de plăcerea pe care o dă fotbalul și nu în ultimul rând locul 7 din clasament, pe care și l-au acontat înaintea ultimei etape. Într-adevăr, UTA a fost cea mai bună și constantă echipă din play-out și a meritat pe deplin să se claseze prima. Cu multe mișcări de trupe, contestări, nervi, ba chiar și un infarct, Mircea Rednic a arătat că el este cel care a avut dreptate, zămislind în cele din urmă o echipă competitivă. Iar în marea de străini din lot și-au făcut loc și jucători autohtoni de diverse vârste care au avut note de trecere. Pe de altă parte, discursul său de la final, nu numai că a fost o dulce răzbunare față de cei care l-au alungat de la Dinamo, dar a avut o acoperire absolută în toate cele spuse.
Cât despre FCU Craiova, iat-o confirmând cele spuse de mine la începutul play-out-ului; oricât de buni jucători o avea, în momentul în care echipa intră în vârtejul rezultatelor proaste, nimic n-o mai poate întoarce. Un reporter tot punea la finalul meciului de la Arad obsesiva întrebare cum de se face că o echipă cu un asemenea lot a ajuns într-o asemenea situație? Și mai ales unui puști ca Blănuță, care este nevinovat din toate punctele de vedere (fiind chiar unul dintre cei care și-au făcut destul de bine treaba)… Spectacolul de prost gust oferit recent de familia Mititelu ar traduce perfect starea de spirit de-acolo și prin asta rezultatele echipei.
Și meciul de pe Cluj Arena a intrat în vizorul acuzatorilor de blat, „doar că n-a ieșit” – au încheiat respectivii. Dar și aici am văzut același lucru, ca în cazul meciului de la Sibiu, cei de la Universitatea însă neprezentându-se chiar atât de jenant precum cei de la Hermannstadt. Iar despre Dinamo se poate spune fără teama de a exagera, că a fost cea mai ghinionistă echipă a primului eșalon, ediția 2023-24.
Că mult din ghinion și l-a făcut cu mâna ei nu poate fi negat, dar nici nu se poate afirma că a avut prea multe zâmbete de la Zeița Fortuna. Și încă o diferență față de meciul de la Sibiu, cel de la Cluj chiar a avut verb, fiind spectaculos și oferind suspans până la final. O nebunie de meci, cum l-au denumit destui. Bietul Golubović, care pe tot parcursul sezonului a fost unul dintre cei mai buni și constanți oameni ai lui Dinamo, s-a găsit să gafeze grav chiar la acest meci, la al doilea gol al clujenilor. Nu știu dacă l-a încălzit prea tare, că nu peste mult timp, a gafat și omologul său din poarta lui „U”, Gorcea, la al treilea gol dinamovist.
Nici despre Oțelul nu se poate spune că s-a dat prea mult peste cap la Ploiești, cel puțin spre finalul jocului, chiar dacă a avut în teren cei mai mulți dintre titulari. Dar acolo măcar există circumstanțe atenuante, căci echipa gălățeană se pregătește pentru finala Cupei și ar fi fost complet aiurea să i se accidenteze vreun titular. Petrolul însă a transpirat ceva până a reușit să-și pună în practică pragmatismul specific și să marcheze împotriva cursului jocului (Oțelul a avut o posesie net superioară, de 61% față de 39%!). Victorie care i-a asigurat menținerea pentru încă un sezon în Liga I. Să vedem dacă cei ce se ocupă de destinele sale au învățat ceva din toate cele pățite. Transformarea impecabilă de-acum a penalty-ului de către Grozav dă apă la moară celor care au contestat desemnarea lui Hanca de a executa acel penalty contra FC Botoșani… De neînțeles ieșirea deplasată a antrenorului Dorinel Munteanu la final, în fața unei întrebări logice puse de un reprezentant al presei. Unui om cu experiența lui, dar și realizările sale din actualul sezon pe care nu i le contestă nimeni, nu-i fac deloc cinste asemenea ieșiri.
Singurul meci care n-a fost trecut printr-o rezonanță magnetică a blatului a fost cel de la Botoșani, pentru că s-au întâlnit două echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării. Iar acest lucru s-a văzut din plin, cum ambele au evoluat cu sabia deasupra capului, manifestând destulă prudență. De aceea nici nu au putut marca, precipitându-se în momentele decisive. Parcă am văzut un plus pentru FC Voluntari care din nefericire pentru ea nu reușește să materializeze circulația mai bună a mingii, și mai buna desfășurare per ansamblu în dreptunghiul verde. Totuși cea mai mare ocazie au avut-o gazdele, când E. López nu a putut marca singur cu Jesús Fernández în față, spaniolul având o intervenție echivalentă cu un gol marcat. Să vedem dacă aceasta va reuși să repare stricăciunea făcută de Vâlceanu la meciul de la Iași. Astfel, prin acest rezultat nul, ambele echipe rămân amenințate, fiind obligate la victorii, mai ales echipa din Ilfov.
În ultima rundă urmează să vedem cine se va mai face de râs prin amintitul sindrom „nu-mi mai pasă”.
Play-off
După ce FCSB a câștigat titlul matematic, zona de sus a clasamentului și-a pierdut mult din interes, chiar dacă a mai rămas deschisă lupta pentru celelalte două trepte ale podiumului, implicit pentru accederea în competițiile europene inter-cluburi. Însă echipele implicate au dezamăgit atât de mult, încât nu mai atrag. Pe de altă parte, atâtea calcule, atâta tam-tam și mari baraje care se fac pentru accederea în aceste cupe europene, unde respectivele ies imediat, astfel încât participările lor sunt degrabă uitate. De pildă, acum, că suntem încă în perimetrul ediției 2023-24, dacă încercăm să ne amintim repede ce au făcut echipele noastre, ni se pune ceața.
Poate reîntoarcerea amintitului Dan Petrescu încă din sezonul de față pe banca lui CFR Cluj să reprezinte totuși un punct de interes. Acest lucru pare să fi contat în victoria obținută de echipa ardeleană în fața Rapidului, în sensul că Deac, Camora și ceilalți au arătat mult mai motivați decât în precedentele partide. Bineînțeles că Dan nu a întârziat să ia și cartonaș galben, după deja cunoscutele sale ieșiri la adresa arbitrilor. Era de așteptat, nu să se fi schimbat căci asta e foarte greu, ci să se fi abținut măcar în acest sezon, când a fost foarte puțin implicat în mersul echipei. Și în acest caz am același mesaj de mai sus, la Dorinel. Altfel, partida din Gruia a fost una destul de antrenantă, echilibrată, cu suspans.
A fost și un duel pentru titlul de golgeter, între Otele și Rrahmani, adjudecat clar de primul. Căci nigerianul nu numai că a fost din nou cel mai bun din echipa sa, dar prin „dubla” izbutită a înclinat balanța, în timp ce kosovarul pe lângă faptul că a fost șters, a și ratat un penalty (aici o vorbă bună și despre inspirația lui Rz. Sava, de a plonja pe direcția mingii) care ar fi putut aduce un punct Rapidului, este drept, unul care nu i-ar fi folosit la nimic, poate doar la evitarea ultimului loc din play-off. Însă acest loc 6 îl merită cu vârf și îndesat, pentru întreaga prestație din această parte de sezon.
Ajutată să cadă pe acest ultim loc a fost și de prestația celor de la FCV Farul în partida de-acasă cu Sepsi. Echipa din Ovidiu a arătat ca o echipă intrată în vacanță, care se gândea probabil la sărbătorirea Paștelui, la orice, mai puțin la fotbal. Sepsi a jucat ce știe ea și când a văzut că se poate, n-a stat pe gânduri să lovească și ar fi putut face ca scorul final să fi fost și mai mare. Așa a fost făcut mare Šafranko, altfel un atacant cu prestații foarte modeste în marea majoritate a aparițiilor sale, de această dată autor de hat-trick, la jumătate de oră de la primul fluier! A fost un „déjà vu” precum la Bîrligea cu Rapidul în Giulești.
Atunci când n-ai adversari în față, pari cel mai bun… Cei de la FCV Farul parcă au participat la un concurs, „Care face gafa cea mai mare”, Dr. Nedelcu, Diogo Queirós și Grigorian înscriindu-se cu șanse mari în a-l câștiga. Dacă după acest rezultat, echipa din Covasna a urcat pe locul 5, FCV Farul mai are doar șanse teoretice de a prinde un loc de cupe europene. Cel mai urât lucru însă a venit dinspre tribune, de unde s-au auzit scandări jignitoare la adresa echipei adverse, eu nu le spun xenofobe căci sunt convins că aceia care le rosteau habar n-au ce înseamnă asta. Chiar nu te așteptai ca tocmai din Dobrogea, unul dintre locurile date ca exemplu pentru armonia sa etnică, să se audă așa ceva. Din acest motiv jocul a fost întrerupt pentru câteva minute. Totuși vreau să-l laud pe arbitrul gălățean Cojocaru, pentru că a știut să treacă bine peste aceste momente delicate.
Pomenitul sindrom „nu-mi mai pasă” s-a putut observa și la ultimul meci programat din etapă, CSU Craiova – FCSB. Campioană deja, echipa bucureșteană a venit la un joc de vacanță, chiar dacă pentru gazde era unul foarte important. Fără Ngezana și Radunović, doi dintre artizanii titlului, apărarea roș-albaștrilor a avut de suferit. Astfel, la un moment dat, FCSB putea pierde chiar la scor, dacă jucătorii gazdă nu s-ar fi precipitat la finalizare, și asta în fața unei echipe pe care a avut-o mai mereu la îndemână (din 36 de confruntări directe, a câștigat 24 dintre ele, alte 5 fiind remize, aceasta fiind doar a 7-a sa înfrângere). Meciul a avut importanță pentru Al. Băluță, fostul jucător al oltenilor, care huiduit la fiecare atingere a mingii, a avut de dus războaiele lui, nu doar cu publicul, ci și cu foști coechipieri, faultându-l la un moment dat destul de dur pe până nu demult „fratele” său din ofensiva lui CSU, Al. Mitriță. O victorie importantă pentru alb-albaștri în iluzoria lor dorință de a participa în cupele europene.
Cifrele etapei
Jucători
Meciul 100 în prima divizie: Ișfan (Petrolul), Dawa (FCSB)
Debut: Batzula, Kocsis (ambii Sepsi), David Popa (FCSB), Bană (CSU Craiova), Calotă (UTA)
Golul 30: Šafranko (Sepsi)
Golul 1: Pavičić (Dinamo), Raúl Silva (CSU Craiova)
Antrenori
Elias Haralampous a recepționat al 50-lea gol ca antrenor de Liga I
Echipe
A 100-a victorie în prima divizie: CSMP Iași
FC Voluntari a urcat pe locul 35 în clasamentul all-time, depășind pe Chimia Râmnicu Vâlcea
Petrolul a primit golul 2.300 în primul eșalon (de la Maciel)
UTA rămâne neînvinsă acasă cu FCU Craiova și după a 5-a întâlnire în calitate de gazdă (având 4 victorii și 1 egal)
Some really interesting information, well written and broadly speaking user genial.
I genuinely enjoy examining on this web site, it has great blog posts. „One doesn’t discover new lands without consenting to lose sight of the shore for a very long time.” by Andre Gide.
obviously like your web site but you need to check the spelling on several of your posts. A number of them are rife with spelling problems and I find it very troublesome to tell the truth nevertheless I will definitely come back again.
Hi my family member! I want to say that this article is awesome, nice written and include almost all important infos. I would like to see more posts like this .
ProNerve 6 nerve relief formula stands out due to its advanced formula combining natural ingredients that have been specifically put together for the exceptional health advantages it offers.
Very well written article. It will be helpful to everyone who usess it, as well as myself. Keep doing what you are doing – for sure i will check out more posts.
This really answered my problem, thank you!
Terrific paintings! That is the kind of information that are supposed to be shared across the internet. Disgrace on the seek engines for no longer positioning this put up higher! Come on over and consult with my web site . Thanks =)
Appreciating the persistence you put into your site and in depth information you present. It’s awesome to come across a blog every once in a while that isn’t the same outdated rehashed information. Great read! I’ve saved your site and I’m adding your RSS feeds to my Google account.
Hey very cool website!! Guy .. Excellent .. Amazing .. I’ll bookmark your web site and take the feeds additionally?KI’m glad to seek out numerous useful information here in the submit, we need work out extra techniques in this regard, thank you for sharing. . . . . .
What¦s Happening i am new to this, I stumbled upon this I have found It absolutely useful and it has helped me out loads. I hope to contribute & help other users like its helped me. Good job.
Hi, i think that i saw you visited my website so i came to “return the favor”.I am attempting to find things to improve my web site!I suppose its ok to use some of your ideas!!
Hello! Would you mind if I share your blog with my twitter group? There’s a lot of folks that I think would really appreciate your content. Please let me know. Many thanks
Undeniably imagine that that you stated. Your favorite justification seemed to be at the internet the easiest factor to remember of. I say to you, I definitely get irked even as people consider worries that they plainly don’t recognise about. You managed to hit the nail upon the top and also defined out the whole thing with no need side-effects , people could take a signal. Will probably be back to get more. Thanks
Very interesting points you have observed, thankyou for putting up.
I like this web blog its a master peace ! Glad I found this on google .
Hey! Would you mind if I share your blog with my facebook group? There’s a lot of folks that I think would really enjoy your content. Please let me know. Thanks
Great wordpress blog here.. It’s hard to find quality writing like yours these days. I really appreciate people like you! take care
I wanted to post you this bit of note so as to thank you so much once again considering the great pointers you have discussed in this article. It’s simply generous with people like you to grant unreservedly what exactly many people could have distributed for an ebook in making some profit for themselves, most importantly considering that you could have tried it in the event you considered necessary. These creative ideas in addition served to be a easy way to fully grasp that many people have the identical passion really like mine to understand a whole lot more pertaining to this issue. I know there are some more pleasurable times up front for individuals who find out your blog post. tonic greens reviews
I intended to draft you that little remark to be able to give thanks over again on your remarkable suggestions you’ve provided in this article. This is simply pretty open-handed with people like you to offer without restraint all that a lot of folks would’ve offered for sale for an e-book to make some profit for themselves, primarily seeing that you might have tried it in the event you wanted. Those concepts in addition served to become good way to understand that many people have a similar fervor really like my very own to find out way more on the subject of this issue. I am sure there are lots of more pleasurable situations up front for individuals who start reading your blog post. sumatra slim belly tonic reviews
Needed to send you that bit of note to give thanks the moment again about the precious secrets you have provided on this site. This is certainly open-handed of people like you to supply without restraint exactly what a few individuals would’ve marketed as an e-book in making some bucks for themselves, even more so seeing that you might well have done it if you ever desired. These tips in addition served to provide a good way to fully grasp someone else have the identical eagerness really like mine to know the truth very much more in respect of this matter. I’m sure there are numerous more enjoyable sessions in the future for many who scan through your website. alphabites
I couldn’t resist commenting
I have been surfing on-line greater than three hours as of late, but I by no means found any fascinating article like yours. It¦s lovely worth enough for me. In my view, if all site owners and bloggers made good content material as you did, the web will be much more useful than ever before.