Cum România a pierdut atât meciul cu Franța (3-61), cât și cel cu SUA (0-37), nu puțini sunt cei care privesc cu ironie acea clasare. În contextul în care la turneu au participat doar trei formații. Există și o a doua tabără care apreciază acea reușită cunoscând dificultățile cu care s-a confruntat reprezentativa de rugby pentru a ajunge la Paris.
În primul rând, trebuie să vedem cum a reușit România să fie prezentă la turneul olimpic în sportul cu balonul oval. În perioada care a precedat Jocurile Olimpice din 1924, presa a încercat să-i sensibilizeze pe guvernanții acelor vremuri, să-i determine să susțină din punct de vedere financiar participarea sportivilor români la cea mai importantă competiție polisportivă.
MARIAN BURLACU scrie despre medalia olimpică din 1924: Să-i ironizăm pe rugbyști sau să le apreciem efortul?
Cu toate că în componența Comitetului Olimpic Român (COR) se aflau oameni cu dare de mână, precum prințul Valentin Bibescu sau Aristide Blank, nici unul nu a fost foarte interesat să sprijine financiar această deplasare. Nici statul român nu prea a făcut-o, deși printre membri COR se aflau cinci miniștrii – de război, al instrucțiunilor publice, de finanțe, al sănătății și al afacerilor externe -, precum și Guvernatorul Băncii Naționale!
Ministru de finanţe, Vintilă Brătianu a refuzat să acorde cele 4 milioane cerute de COR. Astfel că pentru rugby s-a alocat numai 300.000 lei. Din acest motiv, s-a organizat o chetă publică. Cluburile au contribuit cu 40.000 lei şi restul de 160.000 lei au completat jucătorii. Mai precis, salvarea a venit de la câțiva reprezentanți ai lor.
Grigore Caracostea, cel care era și membru al COR, a decis să suporte din banii săi deplasarea jucătorilor de la Tennis Club Român. Nae Mărăscu a făcut același lucru cu echipierii de la Stadiul Român. O problemă a ridicat-o deplasarea jucătorilor de la Sportul Studențesc. Componenții acestei echipe universitare nu erau cunoscuți drept oameni foarte bogați, deci nu-și permiteau să plece pe banii lor la Paris. Cu mari eforturi, apelând la rude și la prieteni, ei au izbutit totuși să găsească mijloacele necesare deplasării.
Cu toate acestea, la București aveau să rămână câțiva rugbyști care, în alte condiții, ar fi meritat să reprezinte România la Jocurile Olimpice.
În a treia zi de Paște, un grup de temerari au urcat în tren, la Gara de Nord. Acolo ei au avut parte de o manifestație de simpatie, alți sportivi bucureșteni venind să le ureze drum bun. Un drum care n-a fost deloc ușor. Călătoria s-a făcut pe traseul Bucureşti – Cărpiniş – Zagreb – Triest – Milano – Torino – Modena – Nisa – Paris. Ceea ce nu a fost o experiență prea fericită pentru un grup de oameni care urmau să participe la o competiție sportivă. În 1956, Sterian Soare avea să-și amintească de acea deplasare și să o descrie în cotidianul „Informația Bucureștiului”: „Călătoria de patru zile spre capitala Franței am făcut-o pe băncile tari ale unui vagon de clasa a treia. Așa am ajuns până în Italia, de unde am plecat spre Paris, în picioare, într-un tren de emigranți”.
În 4 mai, încă obosiți după drum, rugbyștii români au întâlnit puternica formație a Franței, în fața căreia nu au reușit să opună o prea mare rezistență. Cu toate că multe surse din țară (presa bucureșteană), precum și cele ale Comitetului Internațional Olimpic (CIO), dar și ziarele din Hexagon au indicat drept rezultat final 61-3, Federația Franceză de Rugby susține că acel meci a fost câștigat cu 59-3… Și așa apare și astăzi pe site-ul oficial! Disputat la o săptămână după jocul cu Franța, în 11 mai 1924, meciul României cu SUA a adus doar o ușoară ameliorare a proporțiilor rezultatului. Naționala noastră a pierdut cu 0-37 în fața formației care a și câștigat titlul olimpic (17-3 cu Franța).
Iată componența lotului deplasat la Paris:
1. Niculae Anastasiade (Stadiul Român, nu a fost folosit)
2. Dumitru Armășel (Stadiul Român, 23 de ani, linia întîi)
3. Gheorghe Benția (Stadiul Român, 27 de ani, aripă de treisferturi)
4. Ion Cocioceanu (Sportul Studențesc, nu a fost folosit)
5. Constantin Crătunescu (Tennis Club Român, nu a jucat)
6. Florian Tudor (Stadiul Român, 25 de ani, fundaș)
7. Ion Gârleșteanu (Stadiul Român, 24 de ani, mijlocaș la grămadă)
8. Petre Ghițulescu (Tennis Club Român, nu a jucat)
9. Octav Luchide (Sportul Studențesc, nu a evoluat)
10. Henri Manu (Tennis Club Român, nu a jucat)
11. Nicolae „Nae” Mărăscu (Stadiul Român, 26 de ani, centru de treisferturi)
12. „Tody” Tudor Marian (Sportul Studențesc, 20 de ani, linia a doua)
13. Sorin Mihăilescu (Sportul Studențesc, 26 de ani, linia întîi)
14. Paul Nedelcovici (Sportul Studențesc, 21 de ani, linia a treia)
15. Iosif-Aurel Nemeș (Sportul Studențesc, 21 de ani, linia a treia)
16. Gheorghe-Eugen „Gogu” Sfetescu (Stadiul Român, 17 ani, linia întîi)
17. Mircea Sfetescu (Stadiul Român, 19 ani, centru de treisferturi)
18. Sterian Soare (Tennis Club Român, 18 ani, linia a treia)
19. Mircea Stroescu (Sportul Studențesc, nu a jucat)
20. Atanase Tănăsescu (Tennis Club Român, 32 de ani, mijlocaș la deschidere)
21. Mihai Vardală (Stadiul Român, 21 de ani, linia a treia)
22. Paul Vidrașcu (Tennis Club Român, 23 de ani, aripă de treisferturi)
23. Dumitru Volvoreanu (Stadiul Român, 26 de ani, mijlocaș la deschidere)
Toți acești jucători au fost incluși în Hall of Fame-ul forului mondial. În iunie 2012, Federaţia Internaţională de Rugby a trimis la Bucureşti o şapcă cu însemnele IRB şi o insignă din aur. Acestea i-au fost înmânate lui Antonio Nedelcovici, fiul lui Paul Nedelcovici, component al echipei naţionale de rugby din 1924.
Așadar, participarea rugbyștilor n-a fost deloc simplă. Însă la acea vreme, promotorii acestui sport în România, îndeosebi Nae Mărăscu și Grigore Caracostea, erau dornici ca țara noastră să fie la nivelul celor din vestul Europei. Tocmai de aceea, ei susțineau ca naționala, dar și echipele de club să înfrunte cât mai des formațiile similare din Franța, Germania, Italia. Deloc întâmplător, în 1938, la București, România a fost foarte aproape să câștige pentru prima dată în fața „cocoșilor” (a fost 8-11, la capătul unui meci în care arbitrajul a fost socotit pro-francez).
Așadar, nu trebuie să privim participarea naționalei de rugby la Jocurile Olimpice de la Paris cu ochii de astăzi. Fiindcă în 1924, sportul era cu mult diferit de cel de acum. În rugby, de pildă, dar și la Jocurile Olimpice nu puteau evolua profesioniștii. Adică persoanele care își câștigau existența din sport. Ceea ce nu mai este cazul acum. Nici măcar obținerea medaliei nu reprezenta o miză, o chestiune de „viață și de moarte” așa cum se mai întâmplă astăzi. De altfel, rugbyștii români și-au primit diplomele și medaliile de bronz abia în 1925, în cadrul unei ceremonii discrete, la București.
Și dacă ne vom referi la condițiile de concurs vom observa ce diferență uriașă este între cele de la Paris 1924 și acelea care vor fi la Paris 2024. În urmă cu 100 de ani, sportivii participanți au locuit în Satul Olimpic cu 55 de franci plătiţi pe zi. Acesta a fost amenajat în Colombes, unde au fost ridicate barăci din lemn… În fiecare dintre aceste clădiri modeste locuiau câte trei sportivi. Existau dușuri, precum și camere separate pentru odihnă. În Satul Olimpic au fost amenajate o frizerie, un birou poștal, un chioșc cu ziare, o sală de cinema și lectură, o spălătorie, dar și un loc unde puteau fi păstrate obiecte de valoare.
În concluzie, participarea României la turneul olimpic din 1924, precum și obținerea medaliei de bronz nu trebuie subestimate. Iar cei care au făcut posibilă acea reprezentare a țării noastre la Jocurile Olimpice merită a fi apreciați și onorați.
I really value your piece of work, Great post.
I’m still learning from you, but I’m trying to reach my goals. I certainly enjoy reading everything that is posted on your website.Keep the aarticles coming. I liked it!
Yeah bookmaking this wasn’t a speculative decision outstanding post! .
I have recently started a site, the information you provide on this web site has helped me greatly. Thanks for all of your time & work. „A physicist is an atom’s way of knowing about atoms.” by George Wald.
I have been exploring for a little for any high quality articles or blog posts on this sort of area . Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this site. Reading this information So i am happy to convey that I have an incredibly good uncanny feeling I discovered just what I needed. I most certainly will make sure to don’t forget this site and give it a look regularly.
I conceive other website proprietors should take this site as an example , very clean and superb user friendly design and style.
Heya i’m for the first time here. I found this board and I find It truly useful & it helped me out a lot. I hope to give something back and aid others like you helped me.
It is really a great and useful piece of information. I am glad that you shared this useful info with us. Please keep us up to date like this. Thank you for sharing.
Thanks for sharing excellent informations. Your website is so cool. I’m impressed by the details that you?¦ve on this blog. It reveals how nicely you perceive this subject. Bookmarked this web page, will come back for extra articles. You, my pal, ROCK! I found just the info I already searched everywhere and just could not come across. What an ideal site.
Simply want to say your article is as surprising. The clearness on your publish is just spectacular and that i can assume you are a professional in this subject. Fine together with your permission let me to snatch your RSS feed to keep updated with coming near near post. Thank you a million and please carry on the enjoyable work.
I like what you guys are up also. Such clever work and reporting! Carry on the superb works guys I have incorporated you guys to my blogroll. I think it will improve the value of my web site 🙂
Hello very nice blog!! Guy .. Excellent .. Amazing .. I will bookmark your website and take the feeds additionally…I am happy to seek out so many helpful information right here in the submit, we need work out more strategies on this regard, thanks for sharing.
I haven’t checked in here for some time as I thought it was getting boring, but the last few posts are great quality so I guess I will add you back to my everyday bloglist. You deserve it my friend 🙂
Thank you for every other informative website. The place else could I am getting that type of information written in such a perfect approach? I have a mission that I am just now running on, and I’ve been on the glance out for such information.
Hey very nice website!! Man .. Excellent .. Amazing .. I’ll bookmark your blog and take the feeds also…I am happy to find numerous useful info here in the post, we need develop more techniques in this regard, thanks for sharing. . . . . .
Perfect piece of work you have done, this internet site is really cool with fantastic info .
I’m really enjoying the design and layout of your blog. It’s a very easy on the eyes which makes it much more pleasant for me to come here and visit more often. Did you hire out a developer to create your theme? Fantastic work!
Thanks on your marvelous posting! I genuinely enjoyed reading it, you happen to be a great author.I will be sure to bookmark your blog and will come back at some point. I want to encourage continue your great job, have a nice morning!
Hi, I think your site might be having browser compatibility issues. When I look at your blog in Opera, it looks fine but when opening in Internet Explorer, it has some overlapping. I just wanted to give you a quick heads up! Other then that, wonderful blog!
It’s hard to find knowledgeable people on this topic, but you sound like you know what you’re talking about! Thanks