OPINIE | MARIAN BURLACU scrie despre medalia olimpică din 1924: Să-i ironizăm pe rugbyști sau să le apreciem efortul?

Cum România a pierdut atât meciul cu Franța (3-61), cât și cel cu SUA (0-37), nu puțini sunt cei care privesc cu ironie acea clasare. În contextul în care la turneu au participat doar trei formații. Există și o a doua tabără care apreciază acea reușită cunoscând dificultățile cu care s-a confruntat reprezentativa de rugby pentru a ajunge la Paris.

În primul rând, trebuie să vedem cum a reușit România să fie prezentă la turneul olimpic în sportul cu balonul oval. În perioada care a precedat Jocurile Olimpice din 1924, presa a încercat să-i sensibilizeze pe guvernanții acelor vremuri, să-i determine să susțină din punct de vedere financiar participarea sportivilor români la cea mai importantă competiție polisportivă.

MARIAN BURLACU scrie despre medalia olimpică din 1924: Să-i ironizăm pe rugbyști sau să le apreciem efortul?

Cu toate că în componența Comitetului Olimpic Român (COR) se aflau oameni cu dare de mână, precum prințul Valentin Bibescu sau Aristide Blank, nici unul nu a fost foarte interesat să sprijine financiar această deplasare. Nici statul român nu prea a făcut-o, deși printre membri COR se aflau cinci miniștrii – de război, al instrucțiunilor publice, de finanțe, al sănătății și al afacerilor externe -, precum și Guvernatorul Băncii Naționale!

Ministru de finanţe, Vintilă Brătianu a refuzat să acorde cele 4 milioane cerute de COR. Astfel că pentru rugby s-a alocat numai 300.000 lei. Din acest motiv, s-a organizat o chetă publică. Cluburile au contribuit cu 40.000 lei şi restul de 160.000 lei au completat jucătorii. Mai precis, salvarea a venit de la câțiva reprezentanți ai lor.

Grigore Caracostea, cel care era și membru al COR, a decis să suporte din banii săi deplasarea jucătorilor de la Tennis Club Român. Nae Mărăscu a făcut același lucru cu echipierii de la Stadiul Român. O problemă a ridicat-o deplasarea jucătorilor de la Sportul Studențesc. Componenții acestei echipe universitare nu erau cunoscuți drept oameni foarte bogați, deci nu-și permiteau să plece pe banii lor la Paris. Cu mari eforturi, apelând la rude și la prieteni, ei au izbutit totuși să găsească mijloacele necesare deplasării.

Cu toate acestea, la București aveau să rămână câțiva rugbyști care, în alte condiții, ar fi meritat să reprezinte România la Jocurile Olimpice.

În a treia zi de Paște, un grup de temerari au urcat în tren, la Gara de Nord. Acolo ei au avut parte de o manifestație de simpatie, alți sportivi bucureșteni venind să le ureze drum bun. Un drum care n-a fost deloc ușor. Călătoria s-a făcut pe traseul Bucureşti – Cărpiniş – Zagreb – Triest – Milano – Torino – Modena – Nisa – Paris. Ceea ce nu a fost o experiență prea fericită pentru un grup de oameni care urmau să participe la o competiție sportivă. În 1956, Sterian Soare avea să-și amintească de acea deplasare și să o descrie în cotidianul „Informația Bucureștiului”: „Călătoria de patru zile spre capitala Franței am făcut-o pe băncile tari ale unui vagon de clasa a treia. Așa am ajuns până în Italia, de unde am plecat spre Paris, în picioare, într-un tren de emigranți”.

În 4 mai, încă obosiți după drum, rugbyștii români au întâlnit puternica formație a Franței, în fața căreia nu au reușit să opună o prea mare rezistență. Cu toate că multe surse din țară (presa bucureșteană), precum și cele ale Comitetului Internațional Olimpic (CIO), dar și ziarele din Hexagon au indicat drept rezultat final 61-3, Federația Franceză de Rugby susține că acel meci a fost câștigat cu 59-3… Și așa apare și astăzi pe site-ul oficial! Disputat la o săptămână după jocul cu Franța, în 11 mai 1924, meciul României cu SUA a adus doar o ușoară ameliorare a proporțiilor rezultatului. Naționala noastră a pierdut cu 0-37 în fața formației care a și câștigat titlul olimpic (17-3 cu Franța).

Iată componența lotului deplasat la Paris:
1. Niculae Anastasiade (Stadiul Român, nu a fost folosit)
2. Dumitru Armășel (Stadiul Român, 23 de ani, linia întîi)
3. Gheorghe Benția (Stadiul Român, 27 de ani, aripă de treisferturi)
4. Ion Cocioceanu (Sportul Studențesc, nu a fost folosit)
5. Constantin Crătunescu (Tennis Club Român, nu a jucat)
6. Florian Tudor (Stadiul Român, 25 de ani, fundaș)
7. Ion Gârleșteanu (Stadiul Român, 24 de ani, mijlocaș la grămadă)
8. Petre Ghițulescu (Tennis Club Român, nu a jucat)
9. Octav Luchide (Sportul Studențesc, nu a evoluat)
10. Henri Manu (Tennis Club Român, nu a jucat)
11. Nicolae „Nae” Mărăscu (Stadiul Român, 26 de ani, centru de treisferturi)
12. „Tody” Tudor Marian (Sportul Studențesc, 20 de ani, linia a doua)
13. Sorin Mihăilescu (Sportul Studențesc, 26 de ani, linia întîi)
14. Paul Nedelcovici (Sportul Studențesc, 21 de ani, linia a treia)
15. Iosif-Aurel Nemeș (Sportul Studențesc, 21 de ani, linia a treia)
16. Gheorghe-Eugen „Gogu” Sfetescu (Stadiul Român, 17 ani, linia întîi)
17. Mircea Sfetescu (Stadiul Român, 19 ani, centru de treisferturi)
18. Sterian Soare (Tennis Club Român, 18 ani, linia a treia)
19. Mircea Stroescu (Sportul Studențesc, nu a jucat)
20. Atanase Tănăsescu (Tennis Club Român, 32 de ani, mijlocaș la deschidere)
21. Mihai Vardală (Stadiul Român, 21 de ani, linia a treia)
22. Paul Vidrașcu (Tennis Club Român, 23 de ani, aripă de treisferturi)
23. Dumitru Volvoreanu (Stadiul Român, 26 de ani, mijlocaș la deschidere)
Toți acești jucători au fost incluși în Hall of Fame-ul forului mondial. În iunie 2012, Federaţia Internaţională de Rugby a trimis la Bucureşti o şapcă cu însemnele IRB şi o insignă din aur. Acestea i-au fost înmânate lui Antonio Nedelcovici, fiul lui Paul Nedelcovici, component al echipei naţionale de rugby din 1924.

Așadar, participarea rugbyștilor n-a fost deloc simplă. Însă la acea vreme, promotorii acestui sport în România, îndeosebi Nae Mărăscu și Grigore Caracostea, erau dornici ca țara noastră să fie la nivelul celor din vestul Europei. Tocmai de aceea, ei susțineau ca naționala, dar și echipele de club să înfrunte cât mai des formațiile similare din Franța, Germania, Italia. Deloc întâmplător, în 1938, la București, România a fost foarte aproape să câștige pentru prima dată în fața „cocoșilor” (a fost 8-11, la capătul unui meci în care arbitrajul a fost socotit pro-francez).

Așadar, nu trebuie să privim participarea naționalei de rugby la Jocurile Olimpice de la Paris cu ochii de astăzi. Fiindcă în 1924, sportul era cu mult diferit de cel de acum. În rugby, de pildă, dar și la Jocurile Olimpice nu puteau evolua profesioniștii. Adică persoanele care își câștigau existența din sport. Ceea ce nu mai este cazul acum. Nici măcar obținerea medaliei nu reprezenta o miză, o chestiune de „viață și de moarte” așa cum se mai întâmplă astăzi. De altfel, rugbyștii români și-au primit diplomele și medaliile de bronz abia în 1925, în cadrul unei ceremonii discrete, la București.

Și dacă ne vom referi la condițiile de concurs vom observa ce diferență uriașă este între cele de la Paris 1924 și acelea care vor fi la Paris 2024. În urmă cu 100 de ani, sportivii participanți au locuit în Satul Olimpic cu 55 de franci plătiţi pe zi. Acesta a fost amenajat în Colombes, unde au fost ridicate barăci din lemn… În fiecare dintre aceste clădiri modeste locuiau câte trei sportivi. Existau dușuri, precum și camere separate pentru odihnă. În Satul Olimpic au fost amenajate o frizerie, un birou poștal, un chioșc cu ziare, o sală de cinema și lectură, o spălătorie, dar și un loc unde puteau fi păstrate obiecte de valoare.

În concluzie, participarea României la turneul olimpic din 1924, precum și obținerea medaliei de bronz nu trebuie subestimate. Iar cei care au făcut posibilă acea reprezentare a țării noastre la Jocurile Olimpice merită a fi apreciați și onorați.