OPINIE / MARIAN BURLACU scrie despre modul diferit în care românii tratează performanța: „Generația de suflet” și restul lumii

În același timp, însă, peformanțele unor campioni „de la extrafotbal” nu se bucură de prețuirea pe care ar merita-o. Ceea ce confirmă că locul codaș ocupat de România în Europa la capitolul educație fizică și sport nu este deloc întâmplător.

MARIAN BURLACU scrie despre modul diferit în care românii tratează performanța: „Generația de suflet” și restul lumii

În urmă cu puțin timp, pe câteva pagini de Facebook (una este cea a Muzeului Sportului) s-a pomenit despre împlinirea unui număr de ani de când Iolanda Balaș Soter, Anișoara Cușmir și Vali Ionescu au doborât recordul mondial la săritura în înălțime, respectiv la săritura în lungime… Iar un număr infim de români, toți pasionați de sport, a salutat aceste reușite cu respect și admirație. În rest, tăcere. Fiindcă majoritatea românilor urmăresc cu atenție ceea ce se întâmplă cu naționala de fotbal la Campionatul European.

Cam cu aceeași indiferență au fost tratate medaliile de aur câștigate, mai ieri, de David Popovici la CE de natație și aceea de argint cucerită de echipa masculină de sabie a României la competiția continentală de scrimă. Iar cei care au reușit această ultimă performanță (ultimă din punct de vedere calendaristic, desigur) – Vlad Covaliu (18 ani / CS Dinamo), Radu Niţu (18 ani / Riposta), Răzvan Ursachi (26 ani / CS Dinamo) si Matei Cîdu (23 de ani / CSA Steaua) – nu au fost ovaționați de românii adunați cu sutele prin piețe. Ba din contră, acești tineri au fost așteptați la revenirea acasă doar de rude, prieteni, oficiali ai federației și de o mână de ziariști.

Firește că acest tratament diferențiat are multe explicații. Iar cea mai importantă ține de educația fizică pe care o primesc românii în școală. Vremurile în care profesorii de specialitate ofereau copiilor informații diverse din mai multe sporturi au trecut, din câte se pare. Iar fotbalul, un sport despre care se spune că are reguli simple, și-a consolidat primul loc în preferințele românilor. Mai cu seamă că în ultimele decenii și beneficiile rezultate de pe urma practicării acestuia sunt tot mai numeroase. Și mă refer, desigur, la fotbalul profesionist, acolo unde salariile au ajuns de ordinul milioanelor de euro.

Pe de altă parte, locul codaș (ultimul) ocupat de țara noastră într-un clasament european al educației fizice explică de ce împărțirea în fotbal și… extrafotbal din presa noastră sportivă, de la începutul anilor 90, se regăsește și astăzi. Adică o împărțire stranie, una pe care nu o întâlnești în ziarele din țări precum Franța, Spania, Germania, Marea Britanie sau Italia. Adică acolo unde sporturi precum baschetul, handbalul, voleiul sau rugbyul sunt la fel de populare ca fotbalul.

La noi se construiesc stadioane fără pistă de atletism

Modul diferit în care românii tratează sporturile se observă și atunci când vorbim despre infrastructura de care beneficiază acestea. În anii 90, de pildă, datorită insistenței de care a dat dovadă dubla campioană olimpică Iolanda Balaș, pe stadioanele din orașele importante ale României s-au refăcut pistele de alergare. Pentru ca în ultimul deceniu, tot mai multe arene să fie reconstruite la noi doar pentru fotbal. Adică fără pistă de atletism.

Un tratament asemănător (a se citi discriminator) s-a aplicat și scrimei, de pildă, care n-a reușit să obțină organizarea unei competiții internaționale majore (campionat mondial sau european) fie fiindcă n-a beneficiat de o sală modernă, fie pentru că n-a avut sprijinul guvernanților care să ofere garanții financiare. Și aceasta deși echipa feminină de spadă și aceea masculină de sabie au cucerit numeroase medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.

Foto: FR de Scrimă