Teófilo Stevenson Lawrence (n. 29.03.1952 – d. 11.06.2012) a fost cel mai mare boxer amator al tuturor timpurilor. Fiind cubanez, nu i s-a permis de către regimul Fidel Castro să treacă la profesionism, în rest i s-au îndeplinit mai toate poftele. De aceea, în cele din urmă s-a împăcat cu acest gând, savurându-și din plin celebritatea locală. Probabil că și la profesionism s-ar fi impus, căci era foarte dotat.
Dar, cum spuneam, s-a mulțumit în cele din urmă să rămână stăpânul categoriei grele la amatori, pe deceniile 70 și 80, cât a fost activ. Printre altele, a cucerit 3 titluri olimpice, 1972 la München, 1976 la Montreal și 1980 la Moscova, iar dacă țara sa n-ar fi boicotat Los Angeles, în 1984, ar fi fost 4.
Răzvan Toma despre Olanda – România 3-0 | Precum boxerul Simon cu aproape invincibilul Stevenson
A mai cucerit și 3 titluri mondiale, 1974 la Havana, 1978 la Belgrad și 1986 la Reno. A disputat în total 324 de meciuri, pierzând numai 22. Ajunsese să aibă competiții la care câștiga locul 1 fără să boxeze, căci mai toți adversarii săi se dădeau accidentați atunci când urmau să lupte cu el, iar cei care totuși îndrăzneau să intre cu el în ring, mai degrabă fugeau de el în respectivele dispute, asta până ce, finalmente, lovitura lui îi prindea din urmă, consemnându-se KO-ul.
Unul dintre puținii care nu s-au temut de el a fost greul nostru din anii 70, Mircea Simon. Pregătit încă din perioada junioratului de un antrenor foarte priceput, fost important boxer la rându-i, Constantin Nour,
Simon a crescut valoric de la o zi la alta. Marele lui vis era acela de a deveni campion olimpic, după o victorie în finală cu marele Stevenson. Pentru asta s-a pregătit asiduu pentru Montreal 1976. Iar în Canada, a trecut pe rând de jamaicanul Trevor Berbick, de bulgarul Atanas Suvandjiev și de bermudezul Clarence Hill, pentru a se afla față în față cu legenda cubaneză. Stevenson trecuse numai prin KO de toți adversarii săi, boxând în cele trei meciuri avute aproximativ 2 reprize și jumătate.
Ca și Simon, mulți dintre iubitorii sportului din România am așteptat cu mari speranțe acea finală. Cam cum am așteptat acum meciul dintre Olanda și România, sperând să se petreacă imposibilul. Era undeva târziu în noapte sau mai bine zis spre dimineață, ora României. Primele două reprize au fost mai mult de tatonare, de studiere reciprocă a celor doi.
Ceea ce deja era un plus pentru Simon al nostru, căci însemna că Stevenson avea o anumită reținere în a-l ataca și a căuta din prima KO-ul, așa cum obișnuia cu majoritatea adversarilor. Cubanezul era mai înalt. În repriza a 3-a, văzând că a rezistat cu bine, reprezentantul nostru a prins curaj și a început să se arunce din ce în ce mai mult în luptă.
S-a aruncat prosopul când s-a simțit pericolul
Era conștient că la finalul celor trei reprize, cubanezul avea prima șansă să fie desemnat câștigător la puncte, așa că a riscat, deschizându-și astfel mai des garda. Mi-amintesc că, entuziasmat de curajul lui Simon, m-am ridicat în picioare, în fața micului ecran, de parcă boxam eu cu Stevenson.
Din nefericire, pentru boxerul nostru nu a fost valabilă vorba „riști și câștigi”. Cum afirmam mai înainte, trecerea la ofensiva progresivă avea să-l coste defensiva.
Căci, cu câteva secunde înainte de sfârșitul meciului, temuta directă de dreapta a cubanezului, a ocolit mâna stângă a lui Simon și s-a oprit în bărbia acestuia, trimițându-l la podea. Sportivul nostru s-a ridicat imediat în picioare, dar se bălăngănea, având un echilibru instabil.
Sesizând pericolul, maestrul Constantin Nour a aruncat prosopul.
Golul lui Gakpo, sfârșitul?
Mircea Simon a trebuit să se mulțumească doar cu medalia de argint olimpică, dar și cu faptul că a boxat aproape trei reprize cu marele Teófilo Stevenson, căruia în multe momente ale partidei i-a fost egal.
Cam așa a fost și în meciul nostru cu Olanda, în optimile de finală ale acestui Euro, când am început foarte curajos, atacând și făcând chiar presing în primele minute. Adversarii ne-au luat în serios, au încercat să contracareze acest joc al nostru, iar la prima neatenție ne-au pus la podea.
Căci golul lui Gakpo, chiar dacă mai erau multe minute până la final, a fost începutul sfârșitului pentru naționala noastră la acest turneul final de Euro.
