Învățând din greșelile trecutului, Universitatea Cluj confirmă atât forma bună în care se află, cât și lotul valoros pe care l-a adunat, devenind lider pe cât de inedit, pe atât de meritat. Au mai atras atenția în această rundă, care în fine a fost completă, prima înfrângere a fostului lider, CSU Craiova, precum și prima victorie a Rapidului, cu un nou antrenor pe bancă. Astfel, singurele zerouri rămase din dreptul liniilor de clasament ale echipelor sunt cele în dreptul înfrângerilor pentru liderul „U” și pentru Oțelul, precum și în dreptul egalurilor lui FC Botoșani. Bineînțeles, nici o nouă înfrângere pentru campioana en titre FCSB nu avea cum să treacă neobservată.
Petrolul – Oțelul 0-0
Nu era greu de prezis că acest meci va fi inestetic, urât chiar. De fapt, cel mai urât din întreaga etapă. Vorba lui Bogdan Cosmescu, când stai să privești un asemenea meci, de la o anumită vârstă, simți că îți pierzi două ore din viață. A fost un zero peste tot. Unul însă din care mai ales Oțelul a ieșit bine, căci și-a adăugat încă un punct în destul de bogata sa zestre, păstrându-și totodată invincibilitatea. Nici cei de la Petrolul nu plâng foarte tare după această remiză de pe teren propriu. A mai fost și căldura excesivă care a topit de tot și bruma de fotbal pe care au încercat-o cu timiditate unii. De aceea, prea multe nu sunt de spus despre acest meci căci nu ai ce. Mai interesant a fost faptul că simbolica lovitură de începere a dat-o Ion Cojocaru, chiar în ziua în care a împlinit 70 de ani, un fundaș din anii 80, din Chițorani, care jucase pe prima scenă, atât la Galați (cu FCM chiar a debutat în prima divizie), cât și la Petrolul, fiind la un moment dat propus chiar la echipa națională, când aceasta era în criză de fundași laterali.
CSMP Iași – Rapid 1-2 (Gonçalo Teixeira 78 / Pașcanu 44, Rareș Pop 53)
În fine, s-a produs și mult așteptata de unii revenire a lui Marius Șumudică pe banca Rapidului. Ea a fost una cu succes, de fapt primul succes al grupării de sub Podul Grant în sezonul actual. Mai bine pus la punct cu realitățile din Giulești și cu mai mult noroc față de predecesorul său britanic, el a reușit să ridice mâinile în sus a victorie după partida de la Iași, nu însă fără emoții. După ce a avut avantaj la pauză, iar imediat după începutul reprizei secunde acesta s-a mărit, părând că asistăm la o descătușare giuleșteană, pe un teren în care Rapidul a avut mai mereu probleme (reamintim celor mai tineri, că la finele ediție 1974/74, în Copou s-a decis o retrogradare a Rapidului), a apărut golul de generic al lui Gonçalo Teixeira, astfel încât alb-vișiniii au tremurat pentru victoria lor. Mulți rapidiști s-au gândit că ghinionul va continua și vor rămâne și după redebutul lui Șumudică fără victorie. Cum afirmam însă la început, acesta a avut mai multă șansă decât Lennon. Cinci noutăți a avut Rapid în echipa de start, inclusiv Săpunaru, cu tot cu banderola sa de căpitan. De asemenea, să nu-l uit pe portarul Siegrist, moștenirea lui Lennon, care și-a făcut pe deplin datoria, putând fi considerat și el un artizan al acestei prime victorii. Nu pot uita și o fază de mare efect, în care Tailson a izbutit un dribling… brazilian de mare clasă, ridiculizându-l pe Braun. Ca o concluzie pentru unii, spre frustrarea roș-albaștrilor se poate spune că CSMP Iași ce a luat de la FCSB a dat la Rapid, căci, se știe, în etapa trecută Alin Roman și ai săi au izbutit surpriza, câștigând în Ghencea. Să apreciez și cuvintele de bine de după joc adresate de Șumudică predecesorului său.
Sepsi – Unirea Slobozia 0-1 (Pospielov 78pen)
Anticipam un rezultat bun al Unirii la Sfântu Gheorghe. Asta deoarece la Sepsi este de ceva timp o situație tensionată între tehnicianul german Storck și principalii săi jucători, inclusiv căpitanul, sau mai degrabă fostul căpitan, Niczuly. Pe de altă parte, echipa lui Mihalcea a abordat curajos toate partidele, atacând adesea când a fost cazul, chiar dacă a jucat în deplasare. Sepsi a avut o primă parte ceva mai bună, în care a dominat, însă fără ocazii prea mari. Scăpați cu bine, cei de la Unirea au început să atace, cum era de așteptat. Se poate spune în cazul lor din acest meci că VAR-ul a luat, VAR-ul a dat, parafrazând un verset celebru din Vechiul Testament. Căci mai întâi, a anulat un gol marcat de Coadă, din minutul 52, în urma depistării unui ofsaid. Dar peste 20 de minute, VAR-ul avea să aducă penalty-ul pentru echipa din Slobozia din care s-a marcat unicul gol al partidei (impecabilă transformarea fundașului ucrainean Pospielov). Victoria s-a conturat și mai bine după ce Niňaj a fost eliminat în min. 84, după ce slovacul l-a faultat pe Vlăsceanu ca ultim apărător. Victorie foarte prețioasă pentru nou-promovată care întrerupe seria negativă ce se conturase în ultima vreme. În timp ce la Sepsi dincolo de neinspirația jucătorilor săi se constată și o apatie pe față a acestora. Grele momente pentru tehnicianul german pentru a repara situația. Au și apărut zvonuri despre posibili înlocuitori, infirmate însă de conducerea lui Sepsi.
Dinamo – CSU Craiova 2-1 (Bani Mustafa 1, Gnahoré 42 / Koljić 44)
Meciul de pe stadionul Arcul de Triumf a fost considerat derby-ul etapei. Iar prin desfășurarea sa și-a meritat renumele. După 8 înfrângeri consecutive în fața lui CSU, Dinamo a reușit să pună capăt acestei serii nefaste (nu mai câștigase de la acel 3-0 din decembrie 2018, cu acea „triplă” a lui Montini), administrându-i astfel adversarei sale prima înfrângere sezonală. Meciul a debutat cât se poate de favorabil pentru gazde care au marcat la 32 de secunde după primul fluier al arbitrului, prin Bani Mustafa. Inițial s-a crezut că a fost ofsaid, dar VAR-ul a demonstrat contrariul. Cei de la CSU pot invoca și alte ghinioane cum ar fi accidentarea lui Paradela de la gazon, într-un minut predestinat, 13. Apoi Mitriță a trimis în bară din poziție favorabilă, irosind o imensă ocazie. Când unii ratează, ceilalți marchează, șutul lui Gnahoré deviind fericit în poarta lui L. Popescu, tabela indicând un incredibil 2-0 pentru Dinamo. Numai că în finalul primei reprize, Koljić a insistat la o minge printre Boateng și Sivis, în careul advers și a redus din handicap, ținându-și echipa cu speranțe. Soarta partidei părea că va începe să-i zâmbească Craiovei, după ce, neinspiratul Sivis a făcut un fault oribil la Oshima, aducându-i cartonașul roșu. Moment cât se poate de prielnic pentru Dinamo să se baricadeze în defensivă. Ba Craiova a avut o superioritate de doi oameni, prin eliminarea rudimentarului Homawoo, care a luat repede două „galbene”. Dar alb-albaștrii s-au văzut și mai încurcați de aceste avantaje neașteptate, nefiind în stare să profite. Apaticul A. Ivan, care de obicei era nașul lui Dinamo, înscriindu-i de-a lungul timpului 8 goluri, a izbutit să facă doar la ceea ce se pricepe el mai bine; să simuleze tot felul de faulturi imaginare. În rest, nimic-nimic. Și așa s-a scris prima înfrângere din campionat a lui CSU. Dinamo confirmă forma bună din startul acestui sezon și se poate gândi cu speranțe la play-off.
CFR Cluj – FC Botoșani 3-0 (Nkololo 52, Đoković 70, R. Filip 86)
Dacă de multe ori Botoșaniul a adus bătăi de cap celor de la CFR Cluj, de această dată n-a mai reușit așa ceva, cedând mai ușor decât o arată scorul de forfait cu care a pierdut. Și a pierdut în fața unei echipe să-i zicem secunde a lui CFR Cluj, alcătuită din jucători cu aport mai mic în partidele din cupele europene. E drept, prima repriză, oamenii lui Dan Petrescu au pedalat în gol, dar în partea secundă și-au dominat clar adversara. Iar dacă nu era Kukić în poarta oaspeților, scorul ar fi putut fi mult mai mare. Louis Munteanu arată că se adaptează și își intră în forma care l-a consacrat. Đoković, pe care mulți îl credeau terminat după prestațiile sale mai puțin concludente de la FCSB și Rapid, a revenit în Gruia cu gol, unul spectaculos, din lovitură liberă, de la circa 30 m. Readucerea lui arată că Dan Petrescu are fler și că știe ce face. Și apropo de tehnician, CFR are în continuare scutul defensiv pregătit, dar nu atât de atroce ca în sezoanele trecute, actualul CFR fiind mult mai ofensiv și dispus la mai mult spectacol. Să sperăm că lucrurile vor ieși bine și cu totuși modesta Pafos FC.
Hermannstadt – FCSB 2-0 (Murgia 56, Deaconu 90+6)
Exact când Măldărășanu a avut nevoie mai mare de victorie, aceasta a venit și nu în fața oricui, ci a campioanei. Hermannstadt a jucat mai bine din toate punctele de vedere și a meritat pe deplin victoria, chiar dacă se invocă faptul că oaspeților li s-ar fi anulat un gol care de fapt ar fi fost. Părerile sunt împărțite la duelul dintre Biceanu și Fl. Tănase așa că nu se poate invoca drept greșeală. VAR-ul fusese nedrept cu Hermannstadt la începutul partidei, când, pentru câțiva centimetri dacă nu chiar milimetri, a anulat un gol al lui Balaure, la capătul unei faze de contraatac de toată frumusețea. Cei de la FCSB au fost foarte neinspirați pe toată durata partidei și n-au meritat nimic. Sperăm să se regăsească cu LASK, pentru că altfel ar fi păcat de prestația bună avută în Austria. După acest început slab pentru campioană, s-au pripit unii să afirme că ar fi în pericol clasarea sa în play-off. Un déjà-vu, căci și în anii trecuți respectivii au făcut la fel. O asemenea… grijă față de FCSB o poți avea doar dacă mai este o etapă-două până la finalul sezonului regular, iar ea se găsește într-o poziție joasă a ierarhiei. Cu siguranță că își va reveni și de această dată, astfel încât nu se va pune problema prezenței sale în primele șase. Se va pune însă cu adevărat problema dacă va reuși să-și apere titlul.
FC Buzău – „U” Cluj 0-2 (D. Nistor 27pen, Thiam 43)
Era păcat ca Universitatea Cluj să nu profite de oportunitatea de a deveni lider, când a avut de înfruntat un adversar modest, precum FC Buzău. La inconstanța arătată frecvent în sezonul trecut, nu ar fi mirat pe nimeni dacă ar fi remizat sau chiar dacă ar fi pierdut în acest meci. Se pare însă că Ovidiu Sabău a lucrat bine pe acest segment, astfel încât elevii săi au învățat să nu mai risipească puncte. Fără să se strofoce prea tare, „Șepcile roșii” au câștigat fără probleme în fața unui adversar rudimentar pentru care Liga I se dovedește a fi o pălărie prea mare (când stai să te gândești că echipa Corvinul nu are în continuare drept de promovare, îți dai seama încă odată ce aiurea sunt lucrurile în fotbalul românesc). Nistor, Chipciu și ceilalți au forțat doar cât a fost nevoie pentru a pleca la final cu cele trei puncte. Nu știu când a fost ultima oară pe prima poziție Universitatea, dar arată bine acolo și sunt convins că există mulți neutrii care apreciază această ascensiune. Eu fac parte dintre ei.
UTA – FCV Farul 1-1 (Van Durmen 22 / Dican 90+5)
Ultimul meci al rundei a opus două echipe care au avut un start neconvingător, sub pretenții. Așa că pentru oricare dintre ele, un eventual succes ar fi fost ca o mare pastilă de optimism. Foarte aproape a fost UTA, care a avut avantaj pe tabelă peste o oră și zece minute. Însă, schimbările lui Hagi au determinat rezultatul final, cei doi veniți de pe bancă, Alibec pasator și Dican realizator, au adus egalul în ultimele clipe ale meciului. După joc, au ieșit la declarații nervi și frustrări. Hagi și mai ales Bălașa a invocat neacordarea unor penalty-uri, cel din urmă mai ales afirmând că arbitrul Bîrsan ar fi fost chitit să o dezavantajeze pe FCV Farul la acest meci. Este drept, la una dintre fazele invocate de Hagi se putea da penalty, motiv pentru care revenim cu întrebarea, de ce nu se duce arbitrul să revadă asemenea faze la VAR? De ce mai e VAR-ul? A venit apoi rândul lui Rednic, el având o cu totul altă temă de dezbătut, răspunsul la acuzele venite mai ales dinspre proprii fani că face din nou un târg de jucători străini, legătura cu fata lui care este agent de jucători etc. El a răspuns nervos, nedorind să vorbească despre meci. Dacă în sezonul trecut, când UTA a avut o prestație bună nu i se poate reproșa nimic, acum, când se află în josul clasamentului, cu doar o victorie, vor începe curând contestările. Ca o scurtă concluzie a meciului, egalul a fost echitabil.
Cifrele etapei
Jucători
Jocul 50: Pantea (FCSB)
Debut: Gladun (FC Buzău), F. Iacob (CFR Cluj), Al. Mărginean (Dinamo), Tomašević, Max. Cojocaru (ambii Oțelul), Berto („U” Cluj), Poulolo, Kadiri (ambii UTA)
Golul 1: Nkololo, R. Filip (ambii CFR Cluj), Gonçalo Teixeira (CSMP Iași)
Echipe
Egalul 200 pentru Oțelul Galați
A 100-a înfrângere pentru Sepsi
Unirea Slobozia a urcat pe locul 108 în clasamentul all-time, depășind pe Brașovia