O lume a fotbalului care-l apela telefonic, indiferent că era zi sau noapte, atunci când o echipă era la un pas de înec, de suferință, de dezintegrare. S-o salveze.
Și venea antrenorul, cel poreclit SMURD și resuscita echipe, salva de la retrogradare, lansa fotbaliști tineri și așa mai departe.
OPINIE DANIEL NAZARE | Omagiu pentru Gigi Mulțescu, fotbalistul care s-a suit în tramvai după un gol istoric
Când lucrurile mergeau spre bine, cum a fost la Universitatea Craiova în 2017, a fost trimis la plimbare și se făcea mișto de pardesiul alb pe care-l purta, probabil atâția ani la rând, ca un talisman.
Dar lui nu-i plăcea la plimbare, ci doar pe iarba verde, în situații imposibile, greu de surmontat, când toți cântau „Veșnica Pomenire” unei echipe sau alteia. Se încăpățâna să reușească.
Nu e ieșit din comun să antrenezi 35 de ani fără să iei un trofeu?
Păi care dintre echipele care se băteau la titlu îl angajau? Dinamo l-a luat de nevoie în 1990 când șefii vânduseră toți jucătorii și era nevoie de un antrenor. Că nu risca nimeni să preia, practic, echipa secundă a clubului. Din ce crease Mircea Lucescu mai rămăseseră doar rezervele.
De ce merge comparația cu Carlo Ancelotti
Spunea un jurnalist italian, pe vremuri, că există antrenori de echipe mari și de echipe mici. Dacă Ancelotti e genul de antrenor din prima categorie, păstrând proporțiile, în Româna numele lui era Gigi Mulțescu.
Palmaresul său de tehnician este incredibil: 14 echipe antrenate pe prima scenă a fotbalului românesc, 8 în liga secundă și 7 în străinătate. Dinamo și Petrolul, de câte 4 ori fiecare, altele de două sau trei ori. Totul în 35 de ani de activitate.
Dar când mă gândesc la Gigi Mulțescu prima imagine care-mi vine în minte e golul cu Hamburg. 19 octombrie 1983. Nu a dat de la 35 de metri oricui, ci campioanei Europei. Iar după meci, conform propriilor mărturisiri, a plecat acasă cu tramvaiul. Tocmai vă spuneam că era altă lume.
Dumnezeu sa-l Ierte!
Comments 5