Fiul lui Gică Hagi a punctat în al 444-lea derby al orașului Glasgow, dintre Celtic și Rangers, încheiat de această dată cu un succes categoric al “albaștrilor”. Nu mai vorbim despre rivalitatea religioasă, la câtă globalizare vedem astăzi, nici scoțienii nu mai pun atât patos în astea.
În 1888, cele două cluburi scoțiene s-au întâlnit pentru prima dată în derby-ul care și-a căpătat rapid denumirea de „The Old Firm”. Înființată în 1888 de un preot catolic, Celtic era formată din emigranți irlandezi, fugiți din țara de baștină după Marea Foamete (1845-1849), iar gruparea avea ca scop integrarea cât mai ușoară în comunitatea din oraș. În scurt timp, Celtic a devenit o forță pe plan politic, în Scoția deja protestantă. Acest club reprezintă și în zilele noastre un simbol al naționalismului irlandez, iar logo-ul de pe tricouri este o descriere perfectă: trifoi cu patru foi și culorile alb-verde.
Presa e la picioarele lui Hagi jr.
După un pic de istorie, să trecem și la meciul propriu-zis. Celtic pare din nou campioană, diferența e destul de mare, 11 puncte, “catolicii” înregistrând ieri prima înfrângere din acest sezon. Ianis a deschis scorul, s-a zbătut mult, dar nu aș zice că a fost cel mai bun jucător de pe teren, părerea mea este că Raskin e creierul de la Rangers, dar ce mai contează? Fiind și început de an, transferurile sunt doar la nivel de zvon, nimic spectaculos până acum, ieri s-a dat la greu despre eroul Ianis Hagi. Laudele astea nu-i fac deloc bine lui Ianis, pentru că vedeți și la echipa națională ce așteptări sunt. Este un fotbalist important, inteligent, dar nu trebuie asemănat în veci cu tatăl său, e diferență foarte mare, de la tehnică, viteză, explozie, la pase, la tot-tot. Ianis e un mijlocaș util, e bun pentru campioantul Scoției, dar cam atât. Nu poate face pasul mai sus, l-ați văzut în Spania, la o echipă care evită retrogradarea an de an, e departe de fotbalul mondial. E bine, totuși, că i-a dat peste nas lui Clement.
27 de ani și rezervă la echipa națională
Când aveam peste 30 de fotbaliști în campionatele Europei, golurile lor intrau pe o coloană, presa nu exulta, din prea mult belșug, părea că e normalitate, dar astăzi, la orice gol, indiferent că joacă unul de-ai noștri la Karagumruk sau la Al Talabă, curg rânduri, zeci, de laude, de cântece, degeaba, până la urmă. Imaginați-vă că un fotbalist precum Gică Craioveanu, care marca săptămânal în Spania, nu prindea echipa națională, iar cei de astăzi prind minute la națională, doar pentru că nu există alții mai buni. Suntem foarte jos cu fotbalul, trebuie să acceptăm, Ianis a fost rezervă la echipa națională și nici nu va fi vreodată liderul acestei generații, are 27 de ani imediat și va rămâne în istorie ca un fotbalist bunicel pentru campionatul Scoției și al nostru, dar niciodată de Anglia, Germania, Spania, Italia sau Franța.
