Deunăzi, în Complexul de Natație din Otopeni, în cadrul Cupei Mondiale la polo, naționala masculină s-a înclinat fără drept de apel (12-24) în fața Georgiei. Iar acest insucces s-a produs la doar câteva zile după ce handbaliștii noștri au pierdut (34-35) în fața reprezentanților țării din estul Europei la Trofeul Carpați.
OPINIE / MARIAN BURLACU scrie despre sincopele sportului nostru: Invincibilă la rugby, Georgia a depășit România la polo și la handbal!
Pentru mine nu este o surpriză că Georgia, o țară cu 4 milioane de locuitori, a depășit România în aceste sporturi de echipă. În rugby, de pildă, Stejarii n-au mai câștigat în fața Lelos din 2017 (a fost singurul succes din ultimele 16 partide directe). Și aceasta dacă ne referim doar la meciurile disputate acasă. Fiindcă naționala noastră n-a mai triumfat la Tbilisi din 2003… Adică de mai bine de două decenii!
23
a fost locul ocupat de România în clasamentul pe națiuni, la Jocurile Olimpice de vară, de la Paris, cu 9 medalii, dintre care 3 au fost de aur, 4 de argint și 2 de bronz. Georgia s-a clasat o poziție mai jos, pe 24, cu 3 medalii de aur, 3 de argint și una de bronz. Și aceasta în condițiile în care țara noastră are o populație de 4 ori mai mare (dacă nu chiar de 5 ori)…
Bineînțeles că mulți se vor întreba cum de este posibil ca Georgia să învingă România la rugby, polo și handbal? Un răspuns ar fi că georgienii își iubesc foarte mult țara, iar atunci când participă la competiții sportive, în numele ei, fac tot posibilul pentru a se prezenta cât mai bine.
Cu ajutorului sportului, performând, georgienii ajung în campionatele din vestul Europei
Apoi, cum Georgia nu este în Uniunea Europeană (procedura de aderare a acestei țări a fost blocată de guvernanții de la Tbilisi, ceea ce a stârnit proteste de stradă), locuitorii de acolo nu beneficiază de multe dintre drepturile pe care le-au dobândit românii prin intrarea în UE. Și anume să călătorească fără vize prin toate țările occidentale, să muncească acolo. Motiv pentru care georgienii reușesc prin sport să-și facă o viață mult mai bună.
Și îmi amintesc de cuvintele pe care marele Gheorghe Gruia, cel declarat „Cel mai valoros handbalist din lume în secolul XX”, mi le-a spus în urmă cu ani, la Corbeanca, la ultima sa revedere cu ai săi colegi de generație: „Pe vremea noastră, prin sport puteai călători prin lume. Atunci, pentru un om normal până și o vizită în Bulgaria sau URSS se făcea cu mare greutate. Acum, românii au pașaportul în buzunar și cu ceva bani pot pleca oriunde. Pot merge în Noua Zeelandă dacă vor”. Altfel spus, generațiile trecute din România comunistă își câștigau prin performanțele din sport o oarecare libertate și ceva privilegii. De 35 de ani încoace, în schimb, românii nu mai au nevoie de sport pentru a-și satisface anumite dorințe, plăceri, pentru a-și atinge unele obiective personale.
Eșecurile naționalei la Cupa Mondială de polo au fost explicate prin oboseala acumulată în… Cupa României
Eșecurile suferite de România la Cupa Mondială de polo de la Otopeni – 7-10 cu SUA, 12-16 cu Japonia, 12-24 cu Georgia și 6-21 cu Serbia – au fost explicate (și) printr-o stare de oboseala pe care componenții naționalei ar fi resimțit-o după ce au participat la turneul final al Cupei României de la Tg. Mureș, din decembrie 2024… După mine, aceasta este o explicație greu de acceptat pentru niște sportivi care se pretind a fi profesioniști.
Și cu atât mai ciudată este această explicație cu cât vine din partea unei echipe naționale care a participat la Jocurile Olimpice de la Paris, vara trecută, fiind și singura reprezentantă a țării noastre în sporturile de echipă cu mingea. Adică de la sportivi cu pretenții.
După mine, o explicație pentru evoluțiile neconvingătoare ale poloiștilor români la Cupa Mondială de la Otopeni ar fi legată de lipsa unui campionat de seniori competitiv, cu un număr mai mare de echipe de club (acum sunt doar șapte)… Ceea ce face ca întrecerea să nu îi mențină pe internaționali la un nivel înalt, să nu le asigure un ritm bun.
Desigur că existența unui număr mare de formații nu garantează de la sine și o valoare înaltă pentru o competiție. La handbal, de pildă, există un număr mult mai mare de echipe, în două divizii. Și cu toate acestea naționala masculină a înregistrat rezultate extrem de slabe în ultimul deceniu, iar aceea feminină n-a mai izbutit să se apropie de podiumul competițiilor la care a participat.
În cazul handbalului, mediocritatea poate să fie explicată și altfel. Un fost federal îmi spunea, cândva, că băieții nu-și mai propun să joace la cluburi din străinătate, în campionatele vestice, de când nivelul salariilor a crescut tot mai mult la grupările din țară. Cam aceeași situație este și pe la echipele de fete. În plus, în contextul în care competiția internă a fost invadată de străini sunt handbaliști și handbaliste de la noi care se mulțumesc și cu statutul de rezervă. Adică acela de „rezervă, însă pe bani frumoși”.
Că sportul românesc a ajuns la un nivel atât de jos o dovedesc nu numai rezultatele unor echipe naționale, ci și situația echipelor de club. La polo și la hochei, numărul formațiilor de seniori abia se apropie de zece. La rugby, în prima ligă activează vreo șase. În handbal, au început să dispară formații. Cum s-a întâmplat recent cu echipa feminină din Buzău. La Constanța, clubul sportiv municipal are salarii restante la numeroase secții. Suferă formațiile masculine de handbal, câdva campioană a României, și rugby, ocupantă a locului 1 în divizia națională secundă. Echipa feminină de baschet, cea care devenise campioană în 2024, s-a dezintegrat. Și exemplele nu se opresc aici. De ce s-a ajuns la această situație? Fiindcă banii veniți de la consiliile locale sau județene n-au fost cheltuiți cu cap.
Într-o postare pe Facebook, pe pagina ACS Olympic RFH, se vorbește despre momentul ZERO de care are nevoie handbalul românesc: „management echilibrat, salarii de maximum 4.000-5.000 euro/lună, finanțare din bani publici până la maximum 60% din bugetele cluburilor, creșterea sportivilor români și renunțarea la sistemul clientelar, pentru a face loc unor principii sănătoase! Abia atunci vom începe sa vorbim despre handbal ca despre un sport național. Până atunci rămâne doar circ ieftin și un gust amar”.
Așadar, nu trebuie să ne mire că Georgia ne-a învins la rugby, handbal și polo. Fără să dispună de la fel de mulți bani ca România, fără să fie integrată în Uniunea Europeană, țara din estul continentului gestionează cu mai multă atenție resursele pe care le are. Iar sportivii săi încearcă să-și asigure o viață mai bună remarcându-se prin rezultatele pe care le obțin.
