Cândva era destul de clar pentru toată lumea când se acordă un penalty. O știam chiar și puștii care jucam pe maidan. Astăzi, mulțimea de răufăcători care și-au pus ghiarele pe fotbalul lumii a virusat și o asemenea decizie, ignorând aproape complet motivul pentru care inventatorii sportului-rege au introdus această regulă, poate cea mai importantă. La meciul de la Arad am putut constata o asemenea mostră. Bine că a fost arătată cu degetul etapa trecută „U” Cluj, ea marea avantajată de arbitri, că a primit și o dată două penalty-uri într-un meci!!!
FC Buzău – Unirea Slobozia 3-0 (Ișfan 57, David Tavares 75, Jipa 87)
Unirea Slobozia a arătat totuși că este o echipă mică, pentru că n-a reușit să continue seria prestațiilor bune tocmai în fața celui mai slab adversar întâlnit. Ba mai mult, a fost făcută KO, chiar dacă scorul este mult prea sever față de realitatea din teren. Cum de multe ori unele detalii pot fi decisive în soarta unui meci și în cazul de față se poate spune că un asemenea moment a contat în mod deosebit. Este vorba de primul gol al partidei, când Ișfan a încercat o centrare care a luat o traiectorie favorabilă, derutându-l pe portarul D. Rusu și rezultând astfel un gol norocos. Asta după ce Purece, de la oaspeți, trimisese mingea în transversală. A fost momentul care a clătinat echipa oaspete, care nu a mai reușit nimic bun până la final. Echipa buzoiană predă pentru moment „lanterna roșie” lui FC Botoșani, cu care este la egalitate de puncte, reducând ecartul față de contracandidatele la retrogradare.
Dinamo – „U” Cluj 0-0
Una dintre atracțiile etapei s-a încheiat fără gol. Cu toate acestea, a fost un meci de bună calitate, cu multe faze de poartă consistente, de ambele părți, cele două confirmându-și pozițiile fruntașe din clasament. Am văzut ceva mai rar întâlnit, ca un jucător, în cazul de față tânărul Mărginean, să fie „îngălbenit” după numai 17 secunde de la start, după ce a taxat piciorul lui Thiam. De altfel, partida a fost presărată cu numeroase momente de joc mai bărbătesc. Per total, fiecare echipă a avut momentele sale în care putea marca. Din nou portarii Roșca Ailiesei și Gertmonas au avut prestații bune. În afara câtorva agresiuni verbale la adresa căpitanului oaspeților, Chipciu, cauzate mai degrabă de trecutul său stelist, atmosfera din tribune a fost mai civilizată decât de obicei, având în vedere relația apropiată dintre cele două galerii. Cât despre rezutatul final, a fost unul echitabil.
CSMP Iași – Hermannstadt 0-2 (Ianis Stoica 55, Tiago Gonçalves 75)
De notat că în acest meci trei goluri au fost anulate de VAR pe motiv de ofsaid, două ale oaspeților și unul al gazdelor. Scăpați de marile ratări ieșene ale primei reprize, A. Gheorghiță și Tailson fiind autorii lor, sibienii și-au impus jocul, în partea a doua arătându-și superioritatea ca echipă per ansamblul întregii partide. Adică a demonstrat de ce era mai sus în clasament decât adversara sa, ceea ce nu de multe ori se întâmplă, mai ales din partea unei echipe oaspete. În urma acestei noi înfrângeri, Emil Săndoi devine, după Tony da Silva, al doilea tehnician de pe banca Iașiului îndepărtat, Cornel Șfaițăr inspirându-se de la prietenul său Valeriu Iftime, devenind mai aprig la mânie. Ceea ce nu este deloc o soluție dintre cele mai bune, căci nu antrenorul e problema la el în ogradă, ci gravele probleme financiare și de-aici lotul foarte subțire. Un lot pe care nu Săndoi l-a construit, ci doar l-a preluat. La această oră, echipa din Copou are portretul specific unei candidate clare la retrogradare. Iar nou-venitul Vasile Miriuță nu știu dacă este cea mai potrivită alegere, având în vedere ultimele sale experiențe în domeniu. Cât despre Hermannstadt, iată ce frumos și-a revenit din pumni, aflându-se la al 7-lea meci consecutiv fără înfrângere, din acestea 5 fiind victorii și de ce să nu spere la play-off, fiind la cinci puncte distanță de locul 6. Dar mai important pentru cei de-acolo este că au reușit să iasă din străfundurile clasamentului care păreau la un moment dat că îi înghițeau tot mai tare.
Rapid – CSU Craiova 1-0 (M.Al. Dobre 18)
Și al doilea punct de atracție al etapei s-a disputat tot în București, tot unul cu zgârcenie de goluri, doar unul mai mult ca pe Arcul de Triumf. Un gol decisiv pentru Rapid, care astfel trece peste un complex apăsător în fața echipei oltene. Perdantă de obicei cu alb-albaștrii din Bănie, Rapid le-a luat în acest sezon 4 din cele 6 puncte. Decisivă a fost acea lecție de contraatac din minutul 18, când doar din câteva pase s-a ajuns de la poarta giuleșteană la cealaltă, unde Micovschi a pasat decisiv pentru M.Al. Dobre care a marcat. A urmat apoi o luptă de urmărire din partea oaspeților, de rezistență din partea gazdelor. Oltenii s-au arătat destul de neinspirați în ofensivă, chiar și în cerșirea penalty-urilor care a devenit o prioritate în arsenalul echipelor din Liga I, asta pentru că s-a văzut că de multe ori aceste încercări nu rămân… nerăsplătite, chiar și prin intermediul VAR-ului. Din fericire pentru spiritul jocului, aici nu a fost cazul. Victorie foarte importantă pentru Rapid, care acum într-adevăr are șanse tot mai mari de a se înscrie între primele șase. În schimb, CSU alunecă spre granița play-off-ului, ceea ce a dus din nou la ațintirea privirilor necruțătoare spre antrenorul Constantin Gâlcă. Iar finanțatorul Rotaru se pare că și-a văzut visul împlinit, de a-l alunga pe tehnician. Se pare că aceasta a devenit marea lui plăcere, de a munci să aducă un antrenor, pentru ca apoi să muncească pentru a-l demite. Haideți să ne amintim ce porumbei albi zburau pe cerul Craiovei când a venit Gâlcă, la fel cum s-a întâmplat și cu predecesorii acestuia (unele surse susțin că, pentru a întrerupe colaborarea, Gâlcă ar fi acceptat 180.000 de euro, sumă compensatorie, chiar dacă acesta avea o clauză în contract care era de jumătate de milion de euro). Balcanism, oltenism sau o combinație, la care mă abțin să fac un alt comentariu… Acum muncește să aducă un nou antrenor. Se zice că ar fi Mirel Rădoi, pe care nu demult muncise ca să-l demită. Și nu doar el, ci și consilierul Sorin Cîrțu. Să vedem cât timp va trece până la viitoarea muncă de demitere.
Sepsi – Oțelul 2-0 (Niňaj 55, Mailat 90+1)
Mai toate partidele Oțelului din ultima perioadă, chiar și când încă mai era pe bancă Dorinel Munteanu, își depuneau candidatura la cele mai urâte ale etapei. Nici aceasta de la Sfântu Gheorghe nu a făcut excepție. Chiar dacă primul gol a venit în partea a doua, victoria celor de la Sepsi a fost destul de clară și meritată, Oțelul neavând niciun șut pe poartă. De obicei gafeurul de serviciu din defensiva ardelenilor, Niňaj este privit însă cu alți ochi de diriguitorii echipei, astfel încât la acest meci a purtat banderola de căpitan pe braț. Aceasta a avut efectul spanacului pentru Popeye marinarul, pentru că slovacul a avut poate cea mai consistentă prestație din acest sezon. Nu numai că și-a făcut treaba pe care o are înscrisă în fișa postului, cea din defensivă, dar a reușit să și marcheze, deschizând scorul, un gol de atacant, la limita ofsaidului, care a avut nevoie de VAR ca să-și câștige valabilitatea. Ca lucrurile să fie clare, a punctat în prelungiri și nou-venitul Mailat, la prima sa apariție pentru noua echipă. Astfel, Sepsi are în continuare șanse de a prinde play-off-ul. Oțelul, așa cum se aștepta, nu arată deloc bine și începe și ea să se încadreze în acel portret specific al unei candidate la retrogradare de care pomeneam mai sus.
UTA – FCSB 0-1 (Fl. Tănase 63pen)
Este meciul de care scriu cu cea mai mare silă, pentru că a avut acel penalty polemic despre care pomeneam la început. Am văzut că decizia lui Szabolcs Kovács, pentru că el stă la baza ei, fiind la VAR, a împărțit lumea în două. Sunt faze dificile la care din cauză că îmi este mai greu să mă lămuresc, stau și le urmăresc de mai multe ori, ascult sau citesc ce se spune despre ele. În cazul de față însă din prima clipă am considerat exagerată decizia de a se da penalty după acel duel Dussaut-Musi. Nu mă convinge nimeni și nimic de contrariu. Am mai afirmat de atâtea ori că penalty-ul este poate cea mai drastică decizie prevăzută de regulament și de aceea trebuie mult, foarte mult discernământ atunci când trebuie dictată. Motivul principal al introducerii ei a fost acela de a sancționa împiedicarea neregulamentară a jucătorului aflat în poziție favorabilă de a marca în careu. Azi însă au apărut deviații pe această temă a penalty-urilor. Iar explicația acestui motiv este simplă, pentru a fi folosite în avantajul… cui trebuie. La Arad nu a fost deloc cazul de a fi împiedicat jucătorul aflat în poziție favorabilă de a marca. Musi apucase să tragă până să apară Dussaut. Și a tras prost, dar s-a trezit răsplătit pentru asta! Ce ilogic! Altă dată nici nu ar fi fost băgată în seamă o asemenea fază și s-ar fi lăsat jocul să continue. Așa cum de altfel o și făcuse inițial corect Flueran. Însă a fost atenționat de capul răutăților, amintitul arbitru din Carei. În asemenea cazuri și arbitri din teren trebuie să-și arate coloana vertebrală, să nu fie căcăcioși, și să întoarcă decizia în care au crezut, doar că așa s-a creat obiceiul când ești chemat la VAR. Foarte puțini o fac la noi. Flueran a ratat ocazia de a se încadra în aceste excepții și de a arăta că are „cojones”. Practic prin acest penalty care nu a fost, a fost distrus spiritul jocului și a fost influențat decisiv rezultatul unei partide care se îndrepta conform celor întâmplate spre un rezultat „alb”. Frustrarea lui Mircea Rednic de la final a fost de înțeles. Fl. Tănase a transformat penalty-ul care a adus o victorie nemeritată echipei sale. Am lăudat ceea ce a făcut pe plan internațional FCSB, dar când umblă iar cu măgării de-astea nu mă pot preface să nu s-a întâmplat nimic. Cum spuneam și mai sus, cine s-a găsit să o arate cu degetul pe „U” Cluj, o echipă care în mod tradițional în trecut era o victimă a arbitrajelor. Și apropo că decizia de la Arad a fost eronată. Camerele de luat vederi l-au surprins pe Musi la pământ zvârcolindu-se după intrarea lui Dussaut, oprindu-se la un moment dat să vadă dacă momentul său dramatic a creat impresie, după care a continuat să se zvârcolească. Fără cuvinte.
Petrolul – FC Botoșani 3-1 (Tolea 15, Grozav 19, Hanca 24 / E. López 85)
Neașteptat de ușoară și de clară victoria Petrolului. În minutul 24 era deja 3-0, iar de această dată echipa ploieșteană nu și-a mai bătut joc ca la Sfântu Gheorghe de avantajul acumulat. Un start foarte bun pentru „găzari” în 2025 și pentru mandatul lui Adrian Mutu. Prestația echipei continuă să nu fie conformă cu situația sa financiară. Tot ce a reușit FC Botoșani a fost acel gol din final, care nu a schimbat nimic, nici măcar noul său vechi statut de deținătoare a „lanternei roșii”. Deh, blestemele lui Teja, Stoican, Andone și mai recent Ciobotariu. Alte lucruri nu sunt de consemnat.
CFR Cluj – FCV Farul 3-1 (Louis Munteanu 8, 37pen, 66 / Casap 71)
Despre meci nu ar fi prea multe de comentat, căci ca și partida precedentă din ultima zi a etapei a 23-a, victoria gazdelor, de altfel la același scor, a fost cât se poate de clară. Ar fi de notat doar primul hat-trick din acest sezon și totodată primul din cariera lui Louis Munteanu, culmea, tocmai împotriva echipei care l-a format. Iar prin această reușită, atacantul născut în Vaslui a devenit noul lider a golgeterilor. Principala atenție a fost acaparată de faptul că încă dinaintea acestui meci, fanii lui CFR anunțaseră că îi vor cere demisia antrenorului Dan Petrescu. Acesta se arătase șocat la conferința de presă premergătoare jocului față de acest protest împotriva lui, neînțelegându-i motivul. Iar cu câteva ore înainte de meci, s-a confruntat cu o enterocolită care nu l-a împiedicat să fie prezent la stadion pentru joc. Dar și în absența lui și în pofida prestație bune a echipei favorite care mai degrabă ar fi trebuit să-i bucure, fanii au scandat „Demisia”, după cum își propuseseră inițial.
# Dincolo de etapă m-a scârbit peste măsură ceea ce a pățit colegul Emil Grădinescu, căruia niște derbedei i-au inscripționat cu graffiti mesaje obscene pe gardul de la casa sa. El este de părere că autorii acestor fapte sunt ultrașii din Peluza Sud de la CSA. Între comentator și respectiva facțiune există animozități mai vechi, știut fiind faptul că Emil susține, ca multe alte milioane de microbiști din această țară, că FCSB este continuatoarea vechii CSCA, CCA și apoi Steaua. Dar pe lângă faptul că gestul acelor nemernici este reprobabil, este și eronat, căci printre alte inscripții una îl acuză că ar fi sluga lui Gigi Becali. Ori Grădinescu a fost adesea critic cu subiect și predicat chiar frontal la finanțatorul FCSB. Au fost destule comentarii în care și-a manifestat nemulțumirea față de cum respectivul păstorește gruparea roș-albastră. Ba chiar a avut și o confruntare directă cu el la tv. Dar de orice pot fi bănuiți respectivii, mai puțin de gândire. Acest eveniment este mult mai grav decât pare în realitate. Un atac la jurnalismul liber, la susținerea propriilor opinii. A făcut Emil plângere la poliție, dar sunt sceptic că acest lucru va avea vreun rezultat. Și asta nu pentru că nu s-ar putea face ceva. De fapt, pe acest lucru s-au bazat și infractorii care au făcut asta.
Cifrele etapei
Jucători
Meciul 150 în Liga I: D. Dumitrașcu (FC Buzău), Marković (Hermannstadt), D. Ciobotariu (Rapid)
Meciul 100: Casap (FCV Farul)
Meciul 50: Jipa (FC Buzău), Zajkov (CSU Craiova)
Debut: Saveļjevs (FC Buzău), Reginaldo (FCV Farul), A. Burcea (Oțelul), Ali Demirel (Petrolul), Šimić (Sepsi)
Golul 100: Fl. Tănase (FCSB)
Golul 1: David Tavares (FC Buzău), Tiago Gonçalves (Hermannstadt), Tolea (Petrolul)
Antrenori
Meciul 300: Ovidiu Sabău („U” Cluj)
Echipe
Jocul 1.250: UTA
A 100-a victorie: Sepsi
Hermannstadt a urcat pe locul 46 în clasamentul all-time, depășind pe Maramureș Baia Mare, iar FC Buzău pe locul 100, depășindu-le pe Vulturii Lugoj și Metalul București
Această rundă a 23-a a adus două numere importante, înregistrate de un antrenor și de un jucător angrenați în disputa primei ligi.
Mai întâi sâmbătă, la partida de pe Stadionul Arcul de Triumf, Dinamo – „U” Cluj, antrenorul oaspeților, Ovidiu Sabău, s-a aflat la cel de-al 300-lea său meci pe prima scenă. El devine astfel al 32-lea tehnician de pe prima noastră scenă care atinge această onorantă bornă. Cele 300 de partide îi sunt împărțite pe 5 cluburi: 132 la Gloria Bistrița (între 2004-2009), 34 la FC Timișoara (2009-2010), 49 la FCM Târgu Mureș (2010-2012), 11 la Rapid (2012) și 74 la Universitatea Cluj (din 2023 cu o scurtă întrerupere).
Apoi, duminică, Florin Tănase a transformat un penalty controversat dictat la partida echipei sale FCSB de la Arad, care nu a adus doar victoria echipei sale, ci a însemnat și cel de-al 100-lea său gol în Liga I. Această sută a fost realizată de jucătorul născut la Găești pe parcursul a 283 de partide, în 11 sezoane. Au beneficiat de ea două cluburi: Viitorul Constanța, de 22 goluri și FCSB, de 78. Din cele 100 de goluri, 34 au fost realizate din penalty, depășindu-l astfel pe fostul recordman al golurilor de la punctul cu var, Marin Radu II, care s-a oprit la 33.