Mai bine spus, apropo de cele expuse în titlu, gafele de portari au dus la goluri decisive în prelungiri. Din fericire, s-a făcut o pauză în acordarea de penalty-uri forțate de la VAR.
FC Botoșani – Dinamo 1-1 (Mitrov 11 / C. Cîrjan 45)
Prima partidă a etapei se anunța interesantă, fiind între două echipe cu obiective imediat arzătoare diferite. FC Botoșani voia să iasă din zona periculoasă, în timp ce Dinamo voia să-și consolideze poziția de play-off, chiar să atace prima poziție. Și ambele se aflau în formă. O diferență radicală față de duelul din sezonul trecut, când a fost unul al supraviețuirii, în disperare de puncte. Revenirea lui Leo Grozavu se face tot mai mult simțită la FC Botoșani. Victoria clară de la Buzău din etapa trecută nu a fost întâmplătoare. Și acum, cu Dinamo, a început mai bine partida, impunându-i ritmul. Așa se explică și faptul că a deschis repede scorul. Iată-l așadar pe Mitrov, un alt jucător autohton care nu-și găsise locul la Petrolul, care i-a marcat lui Dinamo, după ce o făcuse și în poarta marii rivale a acesteia, FCSB. A fost un șut din afara careului, bine plasat, astfel încât Roșca Ailiesei să nu mai poată face nimic. Însă numai cu ambiție și elan nu poți câștiga o partidă, dacă nu există și o știință a jocului, capitol la care gazdele cam suferă. Așa că Dinamo, a profitat că stă mai bine pe această parte și a egalat când doare mai rău echipa pățită, în ultimele momente ale primei reprize. În partea a doua, chiar dacă ambele au încercat să-și facă o soartă mai bună, nu au reușit, astfel încât tabela de marcaj a rămas nemodificată. Cel mai rău lucru care s-a întâmplat la acest meci nu a fost că cele două au pierdut puncte, ci faptul că fundașul central al gazdelor, Sadiku, a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat, urmând a se opera și a sta apoi în repaus aproape șase luni.
Unirea Slobozia – CSU Craiova 0-1 (Cicâldău 76)
Îi merge bine echipei oltene cu Mirel Rădoi pe bancă, aflându-se la a 3-a victorie consecutivă sub conducerea acestuia, din tot atâtea partide susținute, aceasta fiind prima în deplasare. Însă prestația de la Clinceni nu a fost una convingătoare, partida putându-se termina foarte bine și la egalitate, iar cei care au urmărit-o n-ar fi avut nicio urmă de mirare. Mitriță a fost din nou generatorul de impulsuri al echipei, de la el pornind mai toate acțiunile periculoase spre poarta lui D. Rusu, din nou într-o formă bună portarul basarabean. Unirea, chiar dacă a vrut, nu a putut, lipsind o minte limpede în fața porții adverse. Iar acum, după ce a plecat în cele din urmă Gele, situația se anunță a deveni dramatică în ofensiva echipei ialomițene. Acest transfer-moft al finanțatorului lui FCSB aduce aminte de altele de acest gen, precum cel al lui Bg. Rusu, de la CS Mioveni, când e drept, că i-a băgat niște bani în buzunar respectivului, dar a dereglat complet mica echipă al cărui joc se baza în mare parte pe aportul respectivului atacant. Revenind, Rădoi a arătat inspirație, când l-a introdus în joc pe Houri, a cărui pasă decisivă avea să fie concretizată de Cicâldău, care a marcat singurul gol al jocului, supunând Unirea la al 4-lea eșec consecutiv.
Oțelul – Rapid 1-1 (Miguel Silva 84 / Petrila 74)
Rapidiștii așteptau mult de la această deplasare de la Galați, așa cum au așteptat și de la altele. Dar acum, o eventuală victorie le-ar fi mărit considerabil șansele de a accede în play-off. Chiar au avut în mână victorie, care însă le-a scăpat printre degete. L-au aliniat la start și pe Koljić, abia transferat, care a fost protagonistul unor mari ratări. Una dintre acestea, chiar dintr-o poziție, cum se spune, imposibil de ratat, singur cu toată poarta goală în față, trimițând peste! Având în vedere însă faptul că a ajuns în atâtea situații, arată totuși un potențial ofensiv pe care îl deține, și cu siguranță că va marca în cele din urmă. Să vedem când. Pe fondul unei superiorități în joc, oaspeții au marcat, prin Petrila, revenit într-o formă bună. Rapidiștii însă nu au rezistat presiunii din finalul de joc, când aveau să fie egalați de un gol de excepție a șui Miguel Silva, șut din drop. Cu un pic de noroc, gazdele ar fi putut lua chiar toate punctele. Dacă pentru Rapid a fost un motiv de supărare această remiză, nu același lucru a simțit și Oțelul, care arată că lucrurile încep să se lege la nivel de competiție. Șansa Rapidului a fost că și celelalte principale candidate la locul 6 n-au fost mai breze. A fost și un moment din tribune care a atras atenția: la pauză, galeria gazdelor a părăsit stadionul. Suporterii aduseseră cu ei un banner pe care era desenată o cruce celtică, care este un semn interzis. Jandarmeria a decis să nu le dea voie suporterilor să-l afișeze, așa încât cei câteva sute de fani au părăsit stadionul în semn de protest. O mare tâmpenie și un abuz din partea imbecililor care impun tot felul de reguli aberante, decise fără nicio noimă, de care după cum se poate observa, omul de rând începe să le tolereze tot mai puțin.
Hermannstadt – Petrolul 1-1 (Sg. Buș 83 / Ricardinho 90+4)
Meci foarte important pentru accederea pe ultimul loc al play-off-ului. Partida a fost așa cum era de așteptat una echilibrată, însă cu stângăcii la finalizare. Însă dacă acelea au fost stângăcii, gafa lui Bălbărău din ultima decadă, din care Sg. Buș a marcat, cum să o mai catalogăm? Acesta, aflat la sol, părea că reținuse mingea cu cele două mâini, dar a scăpat-o exact în picioarele atacantului lui Hermannstadt. Din acea poziție, probabil că și Koljić ar fi introdus-o în poartă… După acest neașteptat gol, părea să fie un zâmbet al sorții pentru Hermannstadt, urmând să obțină cele trei puncte care ar fi ținut-o aproape. Însă insistența lui Ricardinho de la final a dat roade, șutul său fiind deviat de Găman, bolta rezultată sărindu-l pe Căbuz. Până la urmă, rezultatul de egalitate a fost unul echitabil, dar pe Hermannstadt a scos-o din lupta pentru ultima poziție de play-off.
„U” Cluj – CSMP Iași 2-2 (D. Nistor 61, 77 / S. Camara 90, Oum Gouet 90+6)
Meci dramatic la Cluj, unul în care nu ar fi trebuit să existe așa ceva. Căci se întâlnea liderul de atâtea etape cu penultima clasată, o echipă pe care în ultima vreme a bătut-o cine a vrut. După o primă repriză în care gazdele au evoluat șters, în partea a doua și-au regăsit suflul și fără să se forțeze prea mult, au reușit să își asigure un avantaj care părea decisiv, 2-0 în minutul 77. Te gândeai chiar că mai urmau goluri în poarta lui Ailenei. Numai că, în mod inexplicabil, cei de la „U” nu că au mai redus motoarele, ci le-au oprit complet. Cei de la CSMP au simțit acest lucru și meritul lor este că au insistat. Clujenii ne-au amintit de acel meci cu Petrolul, când tot așa, și-au asigurat un avans ce părea liniștitor care însă era cât pe-aci să-l risipească la un moment dat. Atunci au scăpat basma curată. Acum însă n-au mai făcut-o, primind incredibil două goluri după minutul 90. Nici primul gol al lui S. Camara nu a sunat starea de alarmă în rândul „șepcilor roșii”. Au continuat să lase adversarii să vină peste ei, iar la ultimul corner, o gafă a debutantului Lefter a permis mingii lovite de Oum Gouet să intre în poartă. Inițial, arbitrul Rareș Vidican a anulat golul, pe motiv de fault la portar. Dar VAR-ul a validat în cele din urmă golul spre stupefacția fanilor clujeni, cărora nu le venea să creadă cum au scăpat victoria favoriții lor. Și nu a fost chestie de a nu face față presiunii acestei lupte la vârf. S-ar fi putut spune așa ceva, dacă nu ar fi fost în stare să marcheze, să fi avut o prestație din aceea seacă, cu acțiuni stereotipe fără vreun efect. Dar aici au avut 2-0 (păcat de „dubla” lui Nistor), cu puțin timp până la final, repet, în fața uneia dintre cele mai modeste echipe din prima ligă. O singură foarte mică circumstanță pentru „U”, faptul că arbitrul a prelungit mai mult decât indicase inițial și nu au fost motive serioase pentru a o face. Astfel, după multe etape, prin prostia ei, echipa clujeană cedează fotoliul de lider, căzând chiar pe locul 4.
FCSB – Sepsi 3-0 (Bîrligea 8, 15, Radunović 27)
Este un meci despre care nu sunt multe de spus, victoria FCSB fiind mult prea clară, iar prestația lui Sepsi mult prea penibilă. Te-ai fi așteptat la cu totul altceva la cea din urmă, având în vedere că era mânată de obiectivul prinderii play-off-ului. Însă prin această prestație a arătat că nu merită să fie între primele șase. Iar până la urmă, mai bine așa, decât să ajungă acolo și să facă figurație, cum s-a mai întâmplat la prima sa accedere în play-off. Era normal ca după meci, Diószegi să fie iritat de prestația echipei pe care o finanțează. I-a enervat și pe neutrii. Dar probabil că atâta poate. Oricum, dacă acum câțiva ani era un cui foarte tare pentru FCSB, în ultima vreme a devenit sacul de box preferat al acestei echipe, luând parcă locul lui FC Botoșani.
FCV Farul – FC Buzău 1-0 (Dican 90+1)
Partida de la Ovidiu a confirmat că va fi una urâtă, poate cea mai urâtă din etapă. Un duel încâlcit din care nu poți extrage prea multe concluzii. Doar două ocazii mai clare au existat, la fiecare poartă. Prima a gazdelor, când Vînă din poziție ideală, a șutat mult peste poartă. Iar la a doua, Bălașa a intervenit salvator, de pe linia porții, la un corner. Frig și la malul mării și aceleași coordonate și în partea a doua. Asta până în primul minut al timpului adițional, când la un corner executat de A. Ciobanu, Dican a scăpat de marcaj și a reluat nestingherit, cu capul, din careu, aducând o nesperată la un moment dat victorie echipei sale.
UTA – CFR Cluj 1-4 (Val. Costache 75 / Louis Munteanu 48, 52, Poulolo 62aut, Simão Rocha 89)
Înaintea ultimei partide, pe primul loc era instalată FCSB. Ca să o dea la o parte, CFR Cluj trebuia să învingă la Arad măcar la o diferență de două goluri. Părea ceva greu de realizat, mai întâi pentru că UTA i-a cauzat destule daune în ultima vreme, bătând-o în tur chiar la Cluj, iar apoi CFR și-a arătat din plin limitele în ultimele trei partide disputate în deplasare, în toate remizând. Înaintea jocului, a dat simbolica lovitură de start Țucudean, fost atacant la ambele echipe, al cărui stil nu era mult diferit de cel al urmașului său în ofensiva lui CFR, Louis Munteanu. Cel care avea să fie protagonist și al acestui meci. El a realizat o nouă „dublă”, ajungând la un total de 16 goluri, aproape jumătate din ele, 7, marcându-le în ultimele patru etape. După o primă repriză nulă din toate punctele de vedere, s-a dat drumul la goluri, cele mai multe din toată etapa, chiar din începutul actului secund. A fost amintita „dublă” a tânărului atacant, în decursul a cinci minute. Iar apoi, CFR arăta că poate marca atunci când voia ea. Dar s-a jucat cu niște ratări, însă nu și în minutul 62, când s-a întâmplat autoglul lui Poulolo și el, ca întreaga defensivă a lui Rednic, fiind adesea depășit. A urmat un gol al fostului jucător al CFR, Val. Costache, care în contextul ultimelor partide decise în minutele de prelungire, i-a făcut pe fanii oaspeților să nu trăiască atât de liniștiți finalul, așa cum anticipau la 0-3. S-a dovedit a fi doar o întâmplare, căci cei de la UTA nu au mai reușit nimic, ba mai mult, tot clujenii au mai marcat o dată. Hazlie respectiva fază, nou intratul Name a vrut să tragă la poartă, dar șutul său a fost unul foarte defectuos care însă s-a transformat într-un asist perfect pentru Simão Rocha, care a trimis din careu mingea în poartă, iar rezultatul final pe CFR Cluj spre prima poziție a clasamentului. Ironie a sorții, CFR a devenit lider într-un sezon în care Dan Petrescu, lotul și jocul prestat au primit adesea critici, cele mai multe îndreptățite.
Cifrele rundei
Jucători
Meciul 50 în prima ligă: Masoero („U” Cluj), Johana (UTA)
Debut: D.A. Ciobanu (CSMP Iași), Lefter („U” Cluj)
Golul 50: D. Nistor („U” Cluj), primul dintre cele două
Golul 40: Louis Munteanu (CFR Cluj), primul dintre cele două
Golul 30: Petrila (Rapid)
Golul 20: Val. Costache (UTA)
Golul 10: Dican (FCV Farul)
Golul 1: Simão Rocha (CFR Cluj), Oum Gouet (CSMP Iași), Miguel Silva (Oțelul)
Echipe
Meciul 300 pentru Sepsi
Primul egal dintre „U” Cluj și CSMP Iași (într-a 9-a confruntare directă)
CSU Craiova a urcat pe locul 26 în clasamentul all-time, depășind pe FC Bihor, iar CSMP Iași pe 36, depășind pe Chimia Râmnicu Vâlcea
Cifre etapa 25
Meciul 200: Al. Băluță (FCSB)
Meciul 150: A. Ivanov (Hermannstadt)
Meciul 50: Ștefanovici (CSMP Iași), Rz. Tănasă (Oțelul)
Debut: Name (CFR Cluj), Perica (Dinamo)
Golul 1: Yusov (Unirea Slobozia), Zsóri (UTA)
„U” Cluj rămâne fără victorie cu CSU Craiova în cele 8 partide directe (4 egaluri și 4 înfrângeri)
CSMP Iași a primit golul 500