Pentru Stejari, aceasta va fi cea de-a 10-a participare din 11 posibile. Iar dacă nu s-ar fi produs acea eroare din 2018, cu Fakaosilea (tonganul folosit în preliminarii care nu era, de fapt, eligibil), atunci România ar fi avut maximum de participări.
MARIAN BURLACU scrie despre calificarea Stejarilor la CM de rugby: Performanță din „nimic”
Am citit în ultimele zile opinii potrivit cărora să câștigi cu Germania și Belgia, la rugby, ar fi precum ai bate Andorra și Liechtenstein la fotbal… Dincolo de faptul că astfel de păreri sunt jignitoare, ele nu se bazează nici pe realitate. Germania, de pildă, aniversează anul acesta 125 de ani de la fondarea federației sale de rugby. Iar în istoria sa această națiune a reușit să învingă Franța, de pildă. Și aceasta înainte ca România să o facă. Pe de altă parte, și Germania, și Belgia dispun de jucători naturalizați, unii dintre ei evoluând în campionate puternice. Așadar, aceste victorii ale Stejarilor sunt unele care confirmă raportul de forțe, respectiv o tradiție (palmaresul direct care ne este net favorabil), însă ele n-au fost obținute fără eforturi, fără muncă.
Cei care minimalizează calificarea Stejarilor la turneul final al Cupei Mondiale omit și un alt aspect. Și anume că la handbal, de pildă, echipa masculină a României a bifat doar două turnee finale de CM din ultimele 15. Și este vorba despre o reprezentativă care a dominat lumea între 1961 și 1974, perioadă în care a cucerit patru titluri mondiale și a obținut o medalie de bronz. Iar în ultimii ani această naționala a înregistrat eșecuri istorice în fața unor adversari care n-au cine știe ce istorie în spate. Și voi aminti de Kosovo și Insulele Feroe. Ceea ce nu s-a întâmplat (încă) cu naționala noastră de rugby, una care în Europa a pierdut în întreaga istorie în fața unui număr mic de națiuni (cu Anglia, Franța, Georgia, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia, Rusia, Scoția, Spania și Țara Galilor).
Eșec în fața Portugaliei, o țară care investește în sport
Un alt argument cum că România n-ar avea valoare în rugby ar fi și acela că s-a pierdut meciul cu Portugalia. Și încă într-o manieră categorică (6-34). Dureroasă, înfrângerea are explicații. Unele dintre ele țin de noi, de sportul și țara noastră. De exemplu, rugbyul românesc și-a pierdut un număr mare de echipe din 1990 încoace, majoritatea grupărilor dispărute de atunci fiind finanțate de întreprinderi care nu mai există acum. Din acest motiv, și numărul de rugbyști legitimați s-a diminuat. Și, oricât de ciudat ar părea, dintre națiunile participante la ediția 2025 a Rugby Europe Championship a noastră este pe ultimul loc la acest capitol.
Rugbyști legitimați la echipele din REC:
Spania 39.882 (2021)
Țările de Jos 15.800
Belgia 12.259 (2021)
Germania 11.640 (2021)
Georgia 8.018
Portugalia 7.071 (2021)
Elveția 5.020
România 4.365 (2023)
Este știut că în țara noastră sportul n-a fost și nu este o prioritate. Nici cel de masă, nici cel de mare performanță. O dovedesc condițiile de pregătire, infrastructura. Rugby-ul, de pildă, nu dispune de o bază de pregătire, stadionul „Arcul de Triumf” și terenurile anexe fiind luate de la federație… De asemenea, pe multe arene construite în ultimii ani nu se poate juca rugby (Arena Națională, stadionul Rapid Giulești), cum nu se pot organiza nici competiții de atletism.
În același timp, alte națiuni europene au investit masiv în sport. Iar printre acestea se află și Portugalia. Și o dovedesc nu numai rezultatele înregistrate în rugby, ci și în alte sporturi. La handbal, de pildă, lusitanii au ocupat locul 4 la Campionatul Mondial masculin de luna trecută. În aceeași situație este și Georgia, care, pe lângă faptul că ne-a depășit clar în sportul cu balonul oval (mai mult decât atât, Lelos au urcat pe locul 11 mondial, trecând înaintea Țării Galilor), a câștigat recent în fața României atât la Trofeul Carpați la handbal, cât și la Cupa Mondială de polo. De Spania nu mai pomenesc, această națiune devenind o forță mondială în majoritatea sporturilor de echipă. Și aș cita fotbalul, baschetul, handbalul, poloul și voleiul.
România este pe locul 42 în sportul mondial
Recent am văzut un clasament al națiunilor în sport. Iar în această ierarhie, pe anul 2024, România ocupă locul 42. Țara noastră a fost depășită în această ierarhie de Ucraina (locul 30), Ungaria (32), Slovenia (34), Irlanda (36), Iran (40) și Columbia (41). Este de remarcat faptul că România a urcat trei poziții față de ierarhia pe 2023. Iată ce locuri a mai ocupat țara noastră în anii trecuți: 41 – 2022, 47 – 2021, 44 – 2019, 38 – 2018, 41 – 2017, 52 – 2016, 28 – 2015, 37 – 2014.
Clasamentul mondial în sport pe 2024
1. SUA 2.002.738 puncte
2. Franța 1.386.924 puncte
3. Marea Britanie 1.209.710 puncte
4. Italia 1.086.311 puncte
5. Japonia 930.963 puncte
6. China 926.733 puncte
7. Spania 804.641 puncte
8. Germania 782.558 puncte
9. Australia 778.443 puncte
10. Brazilia 672.872 puncte
………………………………………..
42. România 286.644 puncte
Așadar, chiar dacă România a urcat în clasamentul pe națiuni la Jocurile Olimpice (la Paris a fost pe 23, la Tokyo pe 46 și la Rio pe 47), nu se poate spune că sportul de la noi și-a recăpătat strălucirea de altă dată. Mai mult decât atât, nici măcar la canotaj, sportul în care are rezultate foarte bune, țara noastră nu deține poziția de lider mondial. De altfel, în întreaga istorie România a ocupat locul 1 în lume la handbal și la gimnastică. Poate și la popice. Uneori, la lupte. Aceste sporturi, însă, ca multe altele au cunoscut un declin după 1990, îndeosebi în ultimul zece ani.
În concluzie, calificarea României la Rugby World Cup Australia 2027 reprezintă o performanță. Nu una majoră, ci una raportată la condițiile din sportul cu balonul oval. Un sport care nu s-a bucurat niciodată de un sprijin real. Și-mi amintesc cuvintele lui Viorel Morariu, fost jucător, antrenor și președinte al federației: „Când băteam Franța, la rugby, bucuria ținea trei zile. După aceea, majoritatea românilor se întoarceau la fotbal”.
Cam la fel se întâmplă și astăzi, când românii sărbătoresc în stradă clasarea pe locurile 9-16 la Euro 2024. Și când, ironici nevoie mare, comparăm Germania și Belgia din rugby cu Andorra și Liechtenstein din fotbal.
PS – Jucătoarele de tenis din generația Irina Begu, Monica Niculescu, Simona Halep au folosit, în urmă cu ani, expresia: „Noi am apărut din nimic!”. În sensul că ele n-au fost rezultatul unui sistem bine pus la punct, a unei strategii de promovare și dezvoltare a sportului din România, ci doar încununarea eforturilor și sacrificiilor pe care le-au făcut, ele și familiile lor, susținerii și priceperii unor antrenori și sprijinului unor oameni (de sport) de bine. Cam același lucru se poate spune și despre rugbyștii români.
