Pe stadioanele de la noi nu a existat niciodată cultură, nu e Academia Română, așa că antrenorii știu foarte bine, cei cu experiență, că vei fi mai mult înjurat de ai tăi, decât de suporterii din tabăra adversă. Și Șumudică știe cel mai bine partea asta, pentru că n-a scăpat neînjurat de pe niciun stadion, reușise performanța să-l înjure și cei din Arabia Saudită, acolo unde lumea merge la un meci de fotbal ca la un spectacol sau ca la muzeu.
Parcă nu mă susține nimeni
Șumudică a demonstrat că știe să folosească bagheta la orice echipă aflată în criză, Rapidul este pe locul 2, după FCSB, de când a venit la cârma băncii tehnice, deci nu ar avea niciun motiv să provoace circul ieftin de pe stadionul din Giulești. E de neînțeles sau vrea să-și dea o importanță mult prea mare, să fie lăudat peste tot, să se roage supăorterii de el să nu plece, e un caz tipic de cerșetor de atenție. Până la urmă, câți antrenori n-au primit bulgări de zăpadă din tribune, e drept, că-n ultimii ani n-a mai nins atât de mult, cum a fost în ultimele 3 zile în București, și poate de aceea n-am mai văzut. Îți asumi, ca antrenor, ca om de fotbal, jucător, stadionul nu se civilizează atât de ușor, când legile sunt permisive, ca să ajungi la nivelul Angliei, trebuie să ai legislația de acolo. Dar, până atunci, mai bine te întorci către tribună, le arăți obrazul, și gata. Însă Șumudică a făcut un circ greu de înțeles, mai avea puțin și pleca și cu stadionul din gara Basarab. El dă cumva impresia că nu are susținere, se simte “săpat” de unii oameni din club, dă vina pe niște fantome, că nu o spune cu subiect și predicat, iar de când patronul Șucu și-a îndreptat mai mult atenția către Genoa, Șumi simte că e cam singur pe acolo. Și uite așa dă drumul la un circ de genul: ”Eu plec, gata, mă supăr, iau tot cu mine!”.
Comunicate, vrăjeli, din astea…
Echipa a câștigat, victorie super importantă cu Botoșani, dar Șumudică nu s-a oprit nici după meci. Să înțelegem nervii și supărarea din timpul meciului, dar, gata, s-a încheiat, a trecut, însă Șumudică a luat-o și mai tare. A început să mintă, în primul rând, caracteristic, că la prima oră o să aveți un comunicat, apropo, comunicatul a venit după prânz, toată lumea credea că gata, s-a produs ruptura, însă Șumudică n-a plecat, n-a amintit nici măcar o secundă că va părăsi Rapidul. Este ca-n fabula aia cu lupul și oile, dar totuși, de neînțeles atunci când ai experiență, când ți-ai creat un nume, să te comporți ca un copil de clasa a 4-a, supărat că a primit un bulgăre de zăpadă. Dar așa, cu mânia omului complet nemulțumit, care dădea impresia că nu mai există cale de împăcare, dar s-a calmat brusc. Și sunt ferm convins că nu l-a sunat patronul să-i asigure postul, până la urmă, chiar nu erau nemulțumiri legate de activitatea sa ca antrenor, ești la un pas de play-off, echipa joacă binișor, deci nicio șansă să te dea cineva afară. Șumudică se crede salvatorul suprem, că dacă n-ar fi venit el, Rapidul nu ar fi avut rezultatele respective, simte că merită mai mult, poate chiar să i se facă o statuie din zăpadă, din gheață, să fie expusă în muzeul lăsat în paragină, că nu reprezintă o prioritate pentru club. Dar viața antrenorilor de la noi e cam scurtă, la cluburile noastre oamenii de pe bancă trebuie să înțeleagă că ei nu sunt o prioritate.
