Fotbalul românesc are o imagine pătată. Nu se deosebește prea mult de societate. Scandaluri, cu acuze și jigniri greu de reprodus. Plus arbitraje controversate și prestații sub semnul întrebării. Iar mulți oameni sunt pe măsură. Cu mult tupeu și fără cuvânt. Dar există și altfel de personaje. Adevărate caractere, cu mult bun simț și principii. Aici se încadrează Ioan Ovidiu Sabău. Dar nici „Moțul” nu scapă atunci când se aruncă peste tot cu noroi.
Țintă ușoară
Ne-am obișnuit cu invectivele din fotbalul autohton. Nu ar trebui, dar ce să facem? Avem ce avem. Dar câteodată se întrece limita. Atacul familiei Mititelu la Ioan Ovidiu Sabău a șocat din două motive. Prin agresivitatea verbală și prin ținta pe care și-au ales-o tatăl și fiul.
Nici nu mai contează dacă au sau nu dreptate. Deși, aș spune că nu au. Atunci când jignești și faci acuzații dure fără să prezenți vreo dovadă, te descalifici. Pe de altă parte, nici nu ne mai miră. Pentru că cei doi nu se află la prima ispravă. Ba chiar au ajuns să se atace și între ei prin presă.
Doar că nu ne așteptam ca acest lucru să se întâmple și în cazul lui Ioan Ovidiu Sabău. Un tip modest, calm, respectuos. Și ca jucător, la nivel înalt, și ca antrenor. Eu nu-mi amintesc ca acest om să fi atacat pe cineva. Sau să rostească vreun cuvânt nelalocul lui. Poate tocmai a fost o țintă ușoară. Miteteii știau că nu vor primi o replică de același gen.
Federația tace!
Ce a făcut „Moțul”? A lăsat să se înțeleagă că s-ar putea retrage. Așa cum a mai făcut-o timp de un deceniu din același motiv. De a nu intra în mocirla din fotbalul românesc. Sper să se răzgândească. Sau să primească atât de multă apreciere de la cei din jurul său, încât să ignore astfel de mizerii.
Dar mă întreb unde este federația în tot acest scandal? Nu există o comisie care să analize astfel de declarații? Parcă erau niște reguli de bun simț. Și cu pedepse adecvate. Cu amenzi drastice și suspendări de lungă durată. Ba chiar și depunctări. Aș zice că era momentul unei reacții rapide. Sau poate că este mai bine mai târziu decât niciodată. Altfel, riscăm să pierdem puținii oameni ca Ioan Ovidiu Sabău.
