De vreo lună și ceva, Daniel Pancu se dă în spectacol. Fostul selecționer al naționalei tricolore de tineret mai apare cu câte o dezvăluire. Sau, mai bine zis, cu câte o acuză la adresa puștilor pe care i-a avut sub comandă. Șterge cu ei pe jos, pur și simplu dă cu ei de pământ. Indisciplina este în centrul declarațiilor tehnicianului în vârstă de 47 de ani. Cu alte cuvinte, ăștia mici sunt de vină pentru eșecul de la EURO. Dar despre marile sale erori, mai nimic.
Prea multă indulgență
În primul rând, într-o țară civilizată, Daniel Pancu nu ar fi ajuns pe banca unei naționale. Declarațiile sale despre statutul femeii din Cecenia, stilul său de viață de-a lungul timpului, ieșirile necontrolate de pe teren. Sunt doar câteva motive sau măcar niște semne de întrebare. Un antrenor la copiii, juniori sau tineret trebuie să fie și un profesor. Și, totodată, un adevărat model pentru puști.
Performanța sportivă a șters însă aceste bile negre din CV-ul său. A obținut calificarea la turneul final, ceea ce-și propusese și federația. Tot cu un scandal însă, chiar în meciul decisiv. A intrat pe teren la duelul cu Elveția și a fost oprit cu greu să nu-l bată pe arbitru. Și aici i s-au găsit scuze. S-a sacrificat pentru echipă, determinându-l pe central să ia o decizie în favoarea tricolorilor. Subțire, mă îndoiesc că arbitrul unui joc internațional ia hotărâri în funcție de amenințările cu bătaia. UEFA nu a fost la fel de înțelegătoare și l-a sancționat cu două etape de suspendare.
Lovituri psihologice
Așa că a debutat la turneul final în tribună. Nu și-a putut ajuta prea mult elevii, care au pierdut la limită în fața Italiei. Băieții nu au jucat rău, ba chiar au ratat și o lovitură de pedeapsă. Surpriza a venit la final! Daniel Pancu i-a criticat dur. După primul meci, când șansele de calificare erau încă intacte. Fin psiholog, nu? Și a scos și maxima. Cu el pe bancă, niciodată nu s-ar fi pierdut meciul. Păi și a cui a fost vina că a văzut jocul din tribună?
Cu Spania, tricolorii au făcut iar un joc bun. Au condus și au pierdut din nou la limită, pe un final în care au fost în inferioritate numerică. Și de data aceasta ar fi avut nevoie de antrenor pe bancă. Dar Daniel Pancu era tot prin tribună. S-a întors la marginea terenului la ultimul meci, cu Slovacia. Dar ce să vezi, și duelul cu gazdele turneului s-a încheiat tot cu un eșec.
Urme de responsabilitate
Dezamăgire mare, dar totuși n-aș zice neapărat un dezastru. Grupă grea, ceva ghinion. A părut că se putea mai mult, dar așa este fotbalul. Nu și pentru Daniel Pancu. De la revenirea acasă, a continuat să-și atace jucători. Deși, între timp, nici nu mai este selecționer.
A lăsat să se înțeleagă că totul s-a năruit din cauza indisciplinei. Păi antrenorul nu are nicio responsabilitate în acest caz? Nu trebuie să se impună în fața grupului? Să fie ascultat și respectat? Dacă au fost probleme încă din stagiul de pregătire, de ce nu a luat măsuri? De ce nu a vorbit atunci despre aceste probleme?
Și totuși, dacă nu rata Louis Munteanu penalty-ul cu Italia? Dacă Blănută nu lua acel roșu stupid cu Spania? Dacă România trecea de grupă? Mai dezvăluia actele de indisciplină sau se bătea cu pumnul în piept?
Ca să câștigi, trebuie să știi să pierzi. Să-ți asumi responsabilitatea, să vezi ce ai greșit. Nu să dai vina exact pe cei pe care tu trebuia să-i conduci spre victorie.
