Ăsta nu e doar un bilanț sec, e o radiografie a fotbalului nostru în plină metastază. A fost un tur deznădăjduitor, fără vlagă, fără orgoliu, fără pic de respect pentru ce înseamnă competițiile europene. Începem să semănăm mai degrabă cu fotbalul din Gibraltar decât cu ce ne amăgim că am fi.
“Elitele“ noastre, doar de fațadă
FCSB a fost “subordonată”, cum ar spune Ilie Dumitrescu, pe stadionul din Skopje, Shkendija, o echipă fără pedigree european, dar care a arătat mai mult curaj și coeziune decât întreaga linie ofensivă a roș-albaștrilor. Tănase a părut blocat în anii de glorie, să nu mai vorbim de intrarea barbară care i-a adus și cartonașul roșu, iar echipa a jucat de parcă era un amical cu Gloria Băneasa, nu un meci eliminatoriu. Lipsește doar fotbalul din toată ecuația asta, de la campioana României.
La Cluj, CFR-ul lui Dan Petrescu s-a dus la Lugano și a scos un 0-0 „strategic”. Doar că strategia asta e veche și uzată. Nu mai păcălești Europa cu mingi lungi și rugăciuni. Echipă robustă, dar fără idei, fără scânteie, fără măcar intenția de a ataca decisiv. CFR e o echipă ce trăiește din inerție, dar și inerția are limite. Ok, veți spune că n-a primit niciun gol în 3 meciuri, dar și adversarii sunt modești. Lugano e slăbuță, dar a cam dominat-o pe CFR la toate capitolele. De fapt, Petrescu asta știe cel mai bine, 0-0!
Când se plictisește Rotaru de antrenor
La Craiova, dezastrul e în plină desfășurare. Nu doar pe teren. Rădoi e vizibil iritat, și pe bună dreptate: când patronul îți face tactica la TV, iar tu ești antrenor doar cu numele, echipa începe să se topească. Golul lui Romanchuk a fost o amăgire de scurtă durată. FK Sarajevo, în mod normal, trebuia să câștige meciul ăsta cu 5-1, noroc cu Isenko, portarul ucrainean. Mitriță e în China, Ivan a fost împins afară la Panseraikos, fără voia antrenorului Rădoi, iar la Craiova pare că totul se dizolvă. Cu stilul cunoscut: haos în birouri, apatie pe teren. Așa e când patronul Rotaru dă impresia că vrea să scape de antrenor. Gândiți-vă doar cum l-a făcut pe Pițurcă să vorbească singur, cu Rădoi doar se joacă. Ar fi a doua oară!
U Cluj? O echipă care a visat frumos, dar a jucat timid. 0-0 cu Ararat Armenia e o palmă simbolică pentru un fotbal care trăiește din trecut. Ar fi putut mai mult, dar au părut copleșiți de ocazie. Sau poate doar prea blânzi. Și dacă ați văzut meciul, cu siguranță afirmați că n-ați văzut așa meci slab în viața voastră.
Adevărul doare, dar nu-l spunem
Un singur gol în patru meciuri. Nu e doar o cifră. E o declarație de neputință. Suntem acolo, în Europa, dar nu contăm. Ne agățăm de calcule, de „se poate și așa”, dar adevărul e că nicio echipă românească n-a jucat pentru a domina. Niciuna n-a arătat că vrea cu adevărat. Măcar una să fi urlat din toate celulele: „Vreau să trec mai departe!”. Și totuși, în mod ironic, calificarea e încă posibilă pentru toate. Asta e Europa fotbalului mic: nu te omoară din prima. Dar dacă nu schimbăm ceva în atitudine, în abordare, în curajul de a merge peste adversar, turul doi va fi ultimul dans. Și nimeni n-o să plângă după noi.
Fotbalul românesc are nevoie de mai mult decât transferuri de vitrină și conferințe cu aere de superioritate. Are nevoie de echipe care să joace, de antrenori lăsați să antreneze și de patroni care să înțeleagă că microfonul nu e vestiar. Mai avem 90 de minute. Poate și prelungiri. Dar dacă jucăm la fel, Europa nu ne mai așteaptă. Ne-a așteptat destul.
