A doua zi, s-a calificat în semifinale la 100 m cu cel mai bun timp. Nu doar că a învins – a făcut-o din nou, ca un dansator pe apă, într-o liniște de catedrală spartă doar de sunetul cronometrelor care își iau pălăria în fața lui. Și atunci te întrebi: de ce e Popovici atât de bun? Răspunsul e simplu și teribil de greu: pentru că e diferit.
Poezie pură în apă
David nu e doar un campion, e o anomalie pozitivă într-o lume sportivă care caută mereu următorul robot perfect. El nu e robot. E poezie pură în apă. Înoată de parcă timpul ar fi maleabil, de parcă și-ar face loc printre secunde cu degetele lui lungi, tăind realitatea și redesenând-o pe cont propriu. Într-un sport dominat de forță brută și explozie, Popovici aduce ceva ce nu poate fi măsurat în kilograme sau în bătăi pe minut. El aduce grație. Și claritate. O liniște de monah, un zen pe care nu-l înțelegi dar îl simți, când îl vezi plutind spre marginea bazinului cu ochii închiși și gura întredeschisă, ca și cum ar gusta o muzică pe care doar el o aude.
Cineva spunea că Popovici e „noul Phelps”. Nu e. E primul Popovici. Nu are nevoie de comparații. Și nu vrea să fie reeditarea nimănui. A apărut din nimic, ca un tânăr prea timid pentru lumina reflectoarelor, și s-a transformat în stindardul unei generații. Fără să urle, fără să provoace, fără să joace teatru.
Prea tânăr și prea înțelept
Are doar 20 de ani. Și totuși vorbește și se comportă ca un bătrân înțelept care știe deja finalul poveștii și nu se grăbește s-o spună. Antrenorul lui, Adrian Rădulescu, e altfel decât toți. I-a construit un imperiu al calmului. Nu l-a spart în bucăți pentru a-l reconstrui robotic, ci i-a pus oglinzi ca să se vadă mai clar. Popovici nu a fost „modelat”, a fost lăsat să crească. Și a crescut superb. Nu, David Popovici nu e doar un înotător bun. E o idee. E dovada că se poate. Că România poate. Că dacă lași un copil să fie liber, dar ghidat, dacă îl înveți cum să gândească, nu ce să repete, poate să ajungă acolo unde nici nu visăm. Când David intră în apă, România se mai spală puțin de toate mizeriile zilnice. Se limpezește. Chiar dacă doar pentru câteva secunde. Dar ce secunde… El nu mai înoată. Plutește. Și ne ridică pe toți cu el.
