Ce poate spune despre un campionat faptul că după doar trei etape avem un 8-0 la Chiajna și un 7-0 la Reșița? Nimic altceva decât că Liga a II-a e un experiment eșuat, o expoziție de improvizații cu etichetă oficială. România și-a încăpățânat structura cu 20 de echipe, ca și cum am putea să umplem o sală de concert cu orchestre simfonice, când de fapt abia găsim un taraf cu două viori și o tobă spartă.
Ceahlăul, nume odinioară respectat, devine azi decor de execuție, carne de tun, un manechin pe care Chiajna a exersat loviturile. Câmpulung, abia intrată în liga „mare”, înghite șapte bucăți cu aceeași naturalețe cu care ai lua o ploaie de vară pe umeri: știi că nu ai umbrelă, știi că te vei face fleașcă, dar tot rămâi pe loc. Când asemenea scoruri se întâmplă cu o regularitate suspectă încă de la începutul sezonului, concluzia e una singură: suntem martori la o caricatură de campionat.
Cupa României, magia de mahala
Și, dacă Liga a II-a e grotescul din teren, Cupa României e grotescul de la urnă. Acolo unde, în loc de o tragere la sorți onestă, am văzut un spectacol de magie ieftină, cu Gabriel Bodescu în rol de prestidigitator ratat. Omul se lupta cu bolul ca un copil care încearcă să bage un pătrat într-un cerc la grădiniță. Rezultatul? Bila pusă ultima e și cea extrasă prima, cu o dexteritate ce ar stârni invidia oricărui vânzător de alba-neagra din Gara de Nord.
Și atunci vine explicația: „urna a fost cam mică”. Cum să nu izbucnești în râs? Într-o țară în care fotbalul e deja sufocat de lipsa de seriozitate, Federația recunoaște candid că nici măcar nu are o urnă încăpătoare. Ce urmează? Tragere dintr-o pungă de plastic? Sau poate un bol de supă, în care bilele stau cuminți ca găluștele?
Federația, între Caragiale și circ
În toată această comedie neagră, FRF se prezintă solemn, cu un limbaj oficial care miroase a mucegai. „Totul s-a desfășurat transparent”, spun ei, în timp ce camerele de filmat arată contrariul. Ca în Caragiale: „ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica.” De fapt, fotbalul românesc e o mare farsă jucată cu decoruri șubrede, unde toată lumea știe textul dar nimeni nu mai crede piesa.
Nu mai există nici măcar intenția de a salva aparențele. Liga a II-a e un bâlci cu rezultate de pomină, Cupa e compromisă de extrageri dubioase, iar FRF își păstrează aceeași morgă, ca un funcționar care îți rânjește la ghișeu în timp ce îți refuză dosarul „pentru că nu e pusă ștampila pe colțul din dreapta sus”.
Spectacolul grotesc
Și atunci ce ne rămâne? Doar gustul amar al unui fotbal care a abandonat orice pretenție de seriozitate. Nu mai avem competiție, ci o parodie cu scoruri astronomice și cu bile care nu încap în bol. Și totul e servit cu un aer de „așa trebuie să fie”, cu promisiuni sterile despre modernizare și progres.
În realitate, fotbalul românesc s-a transformat într-un circ ambulant, unde clovnii poartă costume de oficiali și îți vând bilete la spectacol cu pretenția că e Champions League. Și noi, spectatorii, ne tot uităm, ne enervăm, ne indignăm. Până când? Până când ne vom sătura de atâta grotesc și vom închide televizorul.
Iar atunci, liniștea nu va fi victoria suporterului, ci doar finalul unei farse care a ținut prea mult.
