• Despre
  • Publicitate
  • Cariere
  • Contact
miercuri, septembrie 3, 2025
No Result
View All Result
Revista 100% Sport Romania - Din pasiune pentru sport
  • HOME
  • FOTBAL
    • Superliga
    • Liga II
    • Liga III
    • Judetean
    • Nationala
    • Cupa Romaniei
    • Extern
  • SPORTURI
    • Atletism
    • Auto-moto
    • Baschet
    • Baseball
    • Box
    • Canotaj
    • Ciclism
    • Formula 1
    • Gimnastica
    • Haltere
    • Handbal
    • Judo
    • Lupte
    • Natatie
    • Rugby
    • Scrima
    • Tenis
    • Alte sporturi
  • EURO 2024
  • JO 2024 Paris
  • OPINII
  • PARIURI SUPERSOCIALE
  • MAGAZIN
    • Administrare cont
    • Plată
    • Coș
    • Modalități de plată
  • HOME
  • FOTBAL
    • Superliga
    • Liga II
    • Liga III
    • Judetean
    • Nationala
    • Cupa Romaniei
    • Extern
  • SPORTURI
    • Atletism
    • Auto-moto
    • Baschet
    • Baseball
    • Box
    • Canotaj
    • Ciclism
    • Formula 1
    • Gimnastica
    • Haltere
    • Handbal
    • Judo
    • Lupte
    • Natatie
    • Rugby
    • Scrima
    • Tenis
    • Alte sporturi
  • EURO 2024
  • JO 2024 Paris
  • OPINII
  • PARIURI SUPERSOCIALE
  • MAGAZIN
    • Administrare cont
    • Plată
    • Coș
    • Modalități de plată
No Result
View All Result
Revista 100% Sport Romania - Din pasiune pentru sport
No Result
View All Result

Opinie Răzvan Toma | Etapa 8 campionatul regular Superliga – Derby-ul scandalului și al erorilor de arbitraj

Spectacol jenant în Gruia

by Razvan Toma
3 septembrie 2025
in Fotbal, Liga I, Pareri, Uncategorized
0
Opinie Răzvan Toma | Etapa 8 campionatul regular Superliga – Derby-ul scandalului și al erorilor de arbitraj
6
SHARES
122
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Doar două echipe au mai rămas fără înfrângere, chiar primele două clasate, CSU Craiova și Rapid, despărțite acum doar de două puncte. Iar cele două codașe, nou-promovatele Csikszereda și Metaloglobus, sunt tot fără victorie, diferența este doar că prima și-a mai adăugat un punct la foarte săraca sa zestre. După această rundă, Liga I va lua o pauză pentru meciurile echipei naționale sperând cu toții ca după acestea, să reluăm întrecerea internă binedispuși.

 

Rapid – UTA 2-0 (D. Ciobotariu 13, M.Al. Dobre 30)

Conform contextului actual, acesta ar fi trebuit să fie derby-ul etapei, căci se întâlneau două fruntașe ale clasamentului, pe deasupra și neînvinse. Ca să nu mai amintim că este o confruntare de tradiție, care își are rădăcinile de pe la sfârșitul anilor 40. De această dată UTA n-a mai reușit vreo minune, chiar dacă ar fi avut timp pentru realizarea ei, căci rapidiștii au deschis repede scorul, având 2-0 după jumătate de oră. Partea a doua însă nu a mai adus nimic nou pe tabela de marcaj, iar Rapid confirmă că a învățat să joace pragmatic, să-și adjudece șansele ivite. Încă o prestație bună pentru M.Al. Dobre, care confirmă că merita convocat la echipa națională. Iar la felul în care se descurcă Dennis Man la noua sa echipă și de fapt în ultima vreme, să nu ne mirăm dacă nu-l vom vedea pe rapidist titular. Pentru UTA a apărut astfel prima înfrângere stagională de urmările căreia se tot temea Adrian Mihalcea. Etapele următoare ne vor demonstra dacă temerile lui au fost întemeiate.

Unirea Slobozia – „U” Cluj 0-1 (D. Nistor 54)

Ambele echipe aveau ceva așteptări de la acest joc. Unirea să continue parcursul de revelație de până acum, căci o victorie ar fi readus-o în preajma podiumului, în timp ce Universitatea tot spera să iasă din pasa proastă în care se află în sezonul în curs. Până la pauză, a fost doar un joc complet plictisitor care pe cei care ar fi putut face altceva i-a făcut să regrete că au ales să rămână să-l vadă. S-o fi lăsat cu un ton mai ridicat în ambele vestiare, căci niciunul dintre cei doi tehnicieni nu avea cum să fie mulțumit cu cele văzute până atunci. Iar efectul s-a observat. Jocul a prins ceva culoare în partea a doua, apărând acțiuni de poartă mai consistente. N-a întârziat să apară nici primul gol, care avea să fie și singurul. În fine, tânărul Trică a arătat și în teren că a venit cu adevărat la echipa clujeană și că totodată a meritat să fie titularizat în premieră, contribuind la această reușită, prima pentru veteranul D. Nistor din acest sezon. Prepeliță a mizat totul pe ofensivă, dar nu a reușit nimic. Cei de la „U” au știut să închidă jocul, izbutind a doua lor victorie în deplasare din acest sezon. În schimb, pentru Unirea a fost prima înfrângere de pe terenul propriu încă de la Clinceni.

Dinamo – Hermannstadt 2-0 (Karamoko 48, Boateng 73)

Hermannstadt a început mai bine partida. Ba chiar se poate spune că a fost mai bună per ansamblul primei reprize și ar fi meritat măcar un gol. A avut ocazii, dar nu le-a fructificat. Și Dinamo a atacat, dar nu la amploarea oaspeților. Sibienii însă n-au știut să profite de o asemenea superioritate și aveau să regrete. Căci în partea a doua, dinamoviștii n-au făcut aceeași risipă, ei știind să profite de perioada lor mai bună. De altfel, diferența a făcut-o nivelul condiției fizice pe care au arătat că o au cele două echipe. Cei de la Hermannstadt au căzut aproape complet, dispărând acele incursiuni curajoase spre poarta adversă care încântaseră ochiul în prima repriză. Atât de obosiți au fost sibienii în partea a doua, că a putut să zburde în careul lor chiar și fundașul Boateng, care avea să marcheze al 2-lea și totodată ultimul gol al partidei. Și primul avusese tot o semnătură neagră, Karamoko, la care același Boateng a contribuit. Astfel, Dinamo a ajuns la 5 partide consecutive fără înfrângere, urcând pe a 3-a treaptă a clasamentului.

Argeș – Metaloglobus 2-1 (Ricardo Matos 3, Caio 9pen / David Irimia 14)

Cu Metaloglobus a fost și la Mioveni același deja-vu; să ia gol sau goluri repede, iar apoi să revină în joc, însă nu într-atât încât să evite înfrângerea. După victoria entuziasmantă de la București cu FCSB, argeșenii erau pe val și acest lucru a fost vizibil în jocul lor, deja după primele 10 minute marcând de două ori în poarta codașei. Ricardo Matos l-a marcat pe primul și a contribuit și la al 2-lea, scoțând penalty-ul transformat de Caio, după ce a fost doborât de neinspiratul Caramalău. Însă încet-încet, la acest fotbal șampanie aveau să-i pună dop, iar oaspeții au început să joace și să marcheze. Așadar, în pofida startului en fanfare, cu acest avantaj minim de 2-1 argeșenii au trăit periculos până la ultimul fluier al arbitrului. După o perioadă de joc anostă, marile ocazii au reapărut după efectuarea mai multor schimbări în cele două tabere. Însă tabela nu a mai suferit vreo modificare. Iată cum, după ce echipa argeșeană a început cu două înfrângeri consecutive acest sezon, fiind atunci singura fără vreun punct după primele două etape, a ajuns acum revelație, situându-se pe buza podiumului. Iar Metaloglobus a devenit o lanternă roșie pe merit, cu un singur punct după opt etape.

FC Botoșani – CSU Craiova 1-1 (Ongenda 72 / Cicâldău 62)

Confruntarea a fost una spectaculoasă, înțesată de șanse la ambele porți, cu un ritm superior multor alte partide din primul eșalon. Cu toate acestea, nu s-a marcat vreun gol în prima parte. Dacă în prima parte, oaspeții au avut mai mult inițiativa, în a doua s-a înclinat balanța din acest punct de vedere spre gazde. Dar paradoxal, oaspeții aveau să deschidă scorul, prin Cicâldău, cel care punctase și cu turcii de la Bașakșehir acel gol foarte important în economia calificării. Încet-încet, iată că mijlocașul constănțean își revine. Dar peste 10 minute, după o acțiune colectivă spectaculoasă, Dumiter a reușit să „ciupească” balonul dintre trei fundași adverși și pe lângă portarul S. Lung jr. și să-l trimită spre poartă. Dar înainte să treacă linia porții, Ongenda a intervenit și l-a împins el. Astfel, Dumiter a ratat șansa de a-și trece în cont a treia reușită a stagiunii, după „dubla” din victoria la scor cu Unirea Slobozia, 4-0. Vizibil nemulțumit, Dumiter s-a îndreptat către francez, pentru a-l apostrofa. Până la final, nu s-a mai marcat chiar dacă oaspeții au încercat mai mult s-o facă. Au rămas neînvinși și totodată lideri, în timp ce nici Botoșaniului nu i-a făcut rău această remiză. De altfel, în mod tradițional, FC Botoșani a fost mai mereu un adversar incomod pentru CSU.

CFR Cluj – FCSB 2-2 (Đoković 19, Emërllahu 45+1 / Fl. Tănase 43pen, Cisotti 87)

Ca și când nu ajunsese că cele două se făcuseră până acum de râs, atât pe plan inter, cât și pe cel internațional (chiar dacă FCSB merge mai departe, dubla înfrângere cu Shkëndija e greu de șters), a trebuit să intre în această horă a penibilului (asemănătoare cu cea care am văzut că a devenit un obicei de celebrare a golurilor steliste) și un arbitraj polemic, care a reușit să inflameze pe toată lumea. Și de vină nu este neapărat Colțescu, ci aceia care se încăpățânează să-l tot delege la meciurile dintre cele două veleitare, unde el are un istoric deloc de lăudat. Din nefericire, în acea horă amintită a intrat și cel din camera VAR, Ovidiu Hațegan. S-a greșit de ambele părți, toată lumea contestă arbitrajul iar scandalul iscat s-a întins pe mai multe zile și pare că nu se mai termină. De aceea, nu voi mai insista și eu cu ce penalty-uri sau eliminări trebuiau acordate. Cei de la CFR Cluj luaseră partida retur cu BK Häcken ca pe un meci al convalescenței, pentru că era clar că nu mai puteau emite vreo pretenție de calificare. A fost o victorie la limită, 1-0, care însă a contat și pentru coeficientul nostru ca țară, dar și pentru o regenerare psihică a jucătorilor de la CFR, acum sub comanda lui Andrea Mandorlini. Acest fapt a putut fi observat în începutul de meci cu FCSB, când clujenii au arătat schimbați în bine față de ultimele lor apariții în Liga I. Au deschis scorul destul de repede, au controlat o parte importantă a primei reprize și chiar dacă au fost egalați dintr-un penalty stupid, au reușit să revină pe tabelă imediat, chiar înainte de pauză. În partea a doua însă, au cedat complet inițiativa oaspeților, în încercarea de a apăra fragilul avantaj de pe tabelă. Dominarea FCSB n-a fost ieșit din comun de apăsătoare. A fost mai mult cantitativă decât calitativă. Cei de la CFR ar fi putut-o contracara mult mai bine decât au făcut-o. Am rămas însă surprins de lipsa de discernământ cu care fundașii CFR-ului se apără în propriul careu, cu trageri de tricou, împingeri și chiar loviri peste față ale adversarilor direcți, asta într-o epocă a VAR-ului care captează fiecare mișcare. Te întrebi dacă Aly Abeid este în toate mințile… Doar în diviziile județene, unde nu e nicio cameră de luat vederi, iar arbitrii și observatorii sunt corupți de gazde, mai vedeai așa ceva. Poate dacă va veni acum Zouma, cum se aude, să se mai schimbe câte ceva în ciuruita defensivă a CFR-ului, de departe veriga slabă a echipei. Dincolo de acest meci, oribilă în continuare această hărțuire religioasă de care are parte Mihai Popescu din partea finanțatorului echipei, acesta din urmă fiind foarte-foarte departe de a se comporta ca un bun creștin cum se pretinde. I-a zis bine cineva acum ceva ani printre altele că este un obscurantist care depersonalizează termeni sacrii pentru unii.

Csikszereda – Oțelul 1-1 (Anderson Ceará 49 / João Paulo 31)

Cei de la Csikszereda voiau să mai adauge puncte la zestrea săracă pe care o au. Și au reușit. Nu trei, ci unul. Bun și ăla, mai ales că au fost conduși la pauză și părea și el la acel moment doar o iluzie. Contrar cursului jocului, João Paulo înscrisese cu o lovitură de cap, în urma cornerului executat de Bană, cu o prestație constant bună la Galați până acum. Însă Anderson Ceará, cel mai valoros component al echipei ciucane, a egalat cu o „bombă” din afara careului, pe la începutul reprizei secunde. Și gata, astea au fost golurile partidei. Până în final, a mai atras atenția cartonașul roșu primit de Bödö, după o intervenție necugetată cu care era să-și rănească serios un adversar. La final, cei doi antrenori de origine maghiară din prima divizie, Ilyés și Bálint, s-au salutat amical.

FCV Farul – Petrolul 2-1 (Rz. Tănasă 29, Larie 87pen / Chică-Roșă 34)

Înaintea acestui joc ce zicea despre antrenorul oaspeților, Liviu Ciobotariu, că ar fi în pragul demiterii, în caz de înfrângere. Partida a fost foarte echilibrată și probabil că un rezultat de egalitate ar fi fost mai conform cu realitatea din teren. A fost poate cea mai bună prestație petrolistă din acest sezon. Gazdele au deschis scorul printr-o fază creată de doi oameni produși de academie și care au fost dați la un moment dat printre străini să se coacă: Maftei la serviciu și Tănasă la finalizare. Doar cinci minute s-au bucurat gazdele, pentru că atacantul venit în această vară, Chică-Roșă, a izbutit  primul său gol în galben-albastru, servit de căpitanul Grozav. Introducerea lui Marković din partea a doua a mai trezit la viață ofensiva gazdelor. Chiar dacă nu e la turația sa maximă, se vede la acesta instinctul de atacant. A dat și în bară, a și marcat, dar n-a fost de-acord VAR-ul. A venit însă faza din min. 81, când intervenția lui Dongmo la Cr. Sima i s-a părut a fi fost fault lui Cătălin Popa în camera VAR. Flueran s-a conformat. Dar a fost un penalty foarte ușor acordat. Mai degrabă n-a fost decât a fost, iar petroliștii au de ce să se simtă frustrați, chiar nedreptățiți. La finalul ședinței ad hoc de după joc, în timp ce jucătorii se îndreptau către vestiare, fanii le-au mai scandat încă o dată: „Jucați fotbal!”. Ciobotariu și-a trimis jucătorii din zonă și a avut curajul să discute cu suporterii furioși. Și a lăsat de înțeles că nu-și va da demisia.

 

 

Cifrele etapei

 

Jucători

Meciul 200 în Liga I: Țîru (FCV Farul)

Meciul 150: Târnovanu (FCSB)

Debut: Dhiaw (Botoșani), Pellegrini (FCV Farul), Al. Gheorghe (Metaloglobus), Pedro Nuno (Oțelul), Dongbo (Petrolul)

Golul 10: Rz. Tănasă (FCV Farul)

Golul 1: Caio (Argeș), David Irimia (Metaloglobus), João Paulo (Oțelul)

Antrenori

Ēlias Haralampous (FCSB) a avut marcat golul 150 dar l-a și primit pe-al 100-lea ca antrenor în Liga I

Arbitri

A 400-a linie în Liga I pentru Vasile Marinescu (București), care devine al 4-lea asistent din istorie cu peste 400 de meciuri, după Radu Ghinguleac, Sebastian Gheorghe și Octavian Șovre

Echipe

Dinamo rămâne neînvinsă acasă cu Hermannstadt și după al 8-lea joc la București (7 victorii, 1 egal)

FCV Farul – Petrolul fără egal la Ovidiu

Petrolul a primit golul 2350 în Liga I (de la Larie)

CSU Craiova a marcat golul 600 în Liga I (prin Cicâldău)

Partajează asta:

  • Twitter
  • Facebook
Tags: #mainCFR - FCSBeliminarepenaltyscandalsebastian coltescu
Razvan Toma

Razvan Toma

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Cupa României, Play-off. 2 divizionare C au făcut pasul către grupe!

Cupa României, Play-off. 2 divizionare C au făcut pasul către grupe!

6 zile ago
Constantin Popovici a cucerit „argintul” în Sardinia

Constantin Popovici a cucerit „argintul” în Sardinia

12 ore ago
Opinie Ionuț Coman | Liga Campionilor, interzisă doar pentru noi!

Opinie Ionuț Coman | Liga Campionilor, interzisă doar pentru noi!

5 zile ago

Cele mai citite articole

  • Opinie Daniel Nazare | Ne salvează Louis Munteanu cu Austria?

    Opinie Daniel Nazare | Ne salvează Louis Munteanu cu Austria?

    41 shares
    Share 16 Tweet 10
  • CS Tunari și-a reluat pregătirile. Dan Alexa a prezentat primele noutăți

    43 shares
    Share 17 Tweet 11
  • Pe două fronturi, Cupă- campionat. Progresul Mogoșoaia caută eventul

    42 shares
    Share 17 Tweet 11
  • Pas către afirmare. Burcea, pe urmele lui Ghimpuș

    41 shares
    Share 16 Tweet 10
  • Canoistul Cătălin Chirilă și-a apărat titlul continental la 1.000 de metri

    41 shares
    Share 16 Tweet 10

COMUNITATEA 100% Sport România

Newsletter

Ramai informat! Aboneaza-te si primesti informatii in timp real!

SUBSCRIBE

Categorii

Arhive

Despre

SUNTEM 100% Sport Romania

Revista 100% Sport Romania
Fara cancanuri! Fara scandaluri!
DOAR SPORT!

Din PASIUNE pentru SPORT

Un produs
Asociatia pentru Tineret ASPIRE

  • Despre
  • Publicitate
  • Cariere
  • Contact

© 2024 | 100Sport.ro | Proiect realizat de Asociatia pentru Tineret ASPIRE

No Result
View All Result
  • HOME
  • FOTBAL
    • Superliga
    • Liga II
    • Liga III
    • Judetean
    • Nationala
    • Cupa Romaniei
    • Extern
  • SPORTURI
    • Atletism
    • Auto-moto
    • Baschet
    • Baseball
    • Box
    • Canotaj
    • Ciclism
    • Formula 1
    • Gimnastica
    • Haltere
    • Handbal
    • Judo
    • Lupte
    • Natatie
    • Rugby
    • Scrima
    • Tenis
    • Alte sporturi
  • EURO 2024
  • JO 2024 Paris
  • OPINII
  • PARIURI SUPERSOCIALE
  • MAGAZIN
    • Administrare cont
    • Plată
    • Coș
    • Modalități de plată

© 2024 | 100Sport.ro | Proiect realizat de Asociatia pentru Tineret ASPIRE

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Share

Add New Playlist