S-a închis iar cercul la CFR Cluj. Andrea Mandorlini a fost demis după doar nouă meciuri, iar clubul care a reinventat termenul de „continuitate intermitentă” se pregătește să-l reactiveze, pentru a cincea oară, pe Dan Petrescu. Mandorlini pleacă, Mureșan e acolo, Varga își freacă mâinile, iar Gruia trăiește într-un deja-vu atât de profund încât nici nu mai trebuie povestit, doar derulat.
Un comunicat curat, un club murdar de indecizie
„Mulțumim, Andrea Mandorlini!” este anunțul care a căzut la ora serii, cu ton neutru, perfect corporatist, de parcă italianul ar fi plecat în concediu, nu în istorie. E adevărat că eram cu toții fermecați de ploaia de goluri din etapa de UCL, de azi-noapte. CFR Cluj, campioana paradoxurilor, a oferit încă o lecție de management ciclic: la fiecare pas greșit, schimbăm omul, nu sistemul. Și dacă sistemul e tot Petrescu, atunci e simplu: îl chemăm înapoi. Mandorlini a fost un pariu curajos, dar prost finanțat emoțional. A antrenat ce i s-a adus, n-a avut liniște, n-a avut timp. În schimb, a avut acel farmec amar al celor care știu că sunt provizorii.
Nouă meciuri, două victorii, cinci remize, două înfrângeri, o statistică decentă pentru un club aflat în reconstrucție, dar indecentă pentru pretențiile unui patron care visează la Champions League, dar joacă mental în Liga Satelor. Cu Kurt Zouma, Slimani și transferurile lui Varga.
Petrescu, omul care pleacă doar ca să se poată întoarce
Dan Petrescu e ca un software de sistem: îl dezinstalezi, dar rămâne în memorie. Nu există CFR Cluj fără Bursucul, nici Bursucul fără CFR. E o simbioză toxică și funcțională în același timp. Varga îl iubește ca pe un talisman, ca pe o garanție a ordinii. „Să vină Dan și se face lumină”, pare să fie mantra de urgență a clubului. Doar că, de la un timp, lumina asta pâlpâie, iar becul dă semne de oboseală. Petrescu ar urma să înceapă al cincilea mandat în Gruia. Cinci! Câți antrenori pot spune că au fost demiși, aplaudați, readuși și răscuzați de atâtea ori în același loc? Doar Napoli la Mititelu, dar parcă nu s-a întors cu atâta consecvență religioasă. El tot mai trimitea săgeți cu “furano banii”. Doar că la Cluj, circul se face cu papion, nu cu trening. E tot circ, dar cu prezentare PowerPoint și traducere în italiană.
Mureșan, eternul reformator al unui sistem neschimbat
Odată cu revenirea lui Iuliu Mureșan, s-a vorbit despre stabilitate. Cuvântul preferat al fotbalului românesc, care, în realitate, înseamnă orice altceva. Culmea: Mandorlini, în primul său interviu, l-a lăudat pe Mureșan pentru profesionalism și viziune. În ultimul meci al său, acea „viziune” a semnat demiterea lui. La CFR, relațiile sunt ca anotimpurile, se schimbă mereu, dar calendarul e același. Iuliu Mureșan a fost simbolul unui club care, pe vremuri, avea un plan. Astăzi, e simbolul unui club care trăiește din reflexe. Totul e improvizație organizată, haos cu diplome. CFR Cluj e un club prins între amintiri și frici. Trăiește din gloria trecută și din teama de necunoscut. Petrescu e certitudinea, iar certitudinea înseamnă stagnare. Nimeni nu mai are curajul să încerce altceva. E mai ușor să revii la ce știi că funcționează parțial, decât să înveți ceva nou care ar putea funcționa complet. CFR e o mașină care merge doar cu marșarierul, și, culmea, tot ajunge în top 3. Dar la ce preț? Cu nervi, cu demisii, cu mulțumiri sterile și aceleași fețe la fiecare colț de conferință.
Farul, Slatina, Dinamo, Slobozia, lista de teste pentru interimatul etern
În timp ce Petrescu își face bagajele, echipa va fi condusă de Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban. Un interimat cu aer de parcare temporară, până când se întoarce adevăratul antrenor. Doar că interimatele la CFR durează cât pauzele internaționale, iar rezultatele contează doar dacă se pierd. Dacă se câștigă, meritul e al lui Petrescu din umbră. Așa funcționează religia Gruia: toți cred în Bursuc, chiar și atunci când nu e acolo. CFR Cluj nu mai e un club în dezvoltare. E o poveste care se scrie singură, din amintiri. Când ai avut totul, trofee, respect, stabilitate, și alegi să trăiești într-o buclă, nu mai e pasiune, e dependență. Petrescu va veni, va câștiga două meciuri, va urla la arbitri, va vorbi despre „muncă și seriozitate”, va ajunge iar în conflict cu cineva din club, va pleca și ciclul va reîncepe. În Gruia, timpul nu curge. Se învârte. Titlu de film! Și fiecare rotație poartă aceeași semnătură: Dan Petrescu, antrenor intermitent pe viață.
