Pe scena sportului bucureștean, acolo unde ar trebui să se audă ecoul victoriilor și al bucuriei sincere, răsună altceva, un clinchet de monede, un foșnet de hârtii cu antet oficial și semnături puse cu grijă pe colțul mesei. CSM București, clubul care ar fi trebuit să reprezinte excelența sportului românesc, s-a transformat, încet și sigur, într-un laborator de experimente administrative cu parfum politic, un loc în care performanța s-a mutat din teren în tabelele de Excel și unde “campionii” sunt cei care știu să împingă un amendament prin spatele unui raport tehnic.
40% din salariul lui dom’ director
Totul a pornit, aparent, dintr-o banalitate, o modificare a normei de hrană pentru sportivi, o formalitate birocratică, un detaliu de igienă financiară. În realitate, însă, printre rândurile unui document inofensiv, Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 419/30.09.2025, a fost ascunsă o comoară mică, dar consistentă: o formulare discretă, strecurată la final, care le oferă membrilor Consiliului de Administrație al CSM o indemnizație lunară de 40% din salariul directorului general. Pare o frază banală, dar e o frază aurită. Iar când directorul în cauză, domnul Iulian Pîslaru, încasează aproape 19.000 de lei brut, rezultatul e simplu: fiecare membru al CA, adică Pîslaru însuși, plus George Turmac (PSD), Sorin Purcărea (PNL), Ruxandra Nicolaidis (PUSL) și Cristian Roșu (reprezentantul Primăriei), va primi lunar o sumă de aproape 8.000 de lei brut. O majorare de zece ori față de vechile sume de 900 de lei. Zece ori, șampion! Cât o promovare în Liga Campionilor a conturilor proprii.
Și totul s-a făcut cu o grație de prestidigitator. În Comisia Economică, întrebat dacă proiectul conține și alte modificări cu impact asupra bugetului, Pîslaru, candid ca un debutant în fața presei, a spus: „Mai sunt și s-au modificat și primele, dar noi nu acordăm prime”. Și n-a mințit. N-a pomenit nimic de indemnizații. Asta pentru că, în România, adevăratul secret al reușitei e să taci la momentul potrivit și să zâmbești când iei semnătura de aprobare.
Partidele sunt de vină
Iar după ce totul s-a consumat, liniștit, pe tăcute, directorul a oferit o explicație de manual: „N-a fost inițiativa mea, n-am nicio legătură, deși și eu sunt beneficiar. A fost o propunere a partidelor.” Așa se spală conștiințele în administrație. Cu fraze de lemn și spălătorie de vinovății. Cu „nu eu”, „nu știu”, „n-a fost de la mine”. Cu o modestie de sfânt bugetar. În tot acest timp, echipa de handbal feminin, mândria clubului, se zbate în mediocritate. Locul 5 în grupa de Liga Campionilor, 6 puncte din 7 meciuri, o înfrângere umilitoare la Odense, și o plecare dublă, antrenorul Adi Vasile și team-managerul Cristina Vărzaru. Pe teren se vorbește despre efort, strategie, disciplină, iar în birouri se vorbește despre indemnizații, procente și alinieri la “practicile din alte entități ale Primăriei”.
Performanța sportivă e o vorbă frumoasă. Performanța financiară, însă, e reală și palpabilă. Și se plătește regulat, la începutul lunii. Căci aici, la CSM București, sportul adevărat nu mai e handbalul, nici voleiul, nici atletismul, e sportul indemnizației. Un sport de elită, pentru cei aleși, în care regulamentul e scris cu pixul pe dosarul de ședință, iar trofeul e fluturașul de salariu.
Banul vine în liniște
Și totul se face cu o liniște perfectă, fără proteste, fără anchete, fără rușine. Se ascunde sub pretextul “alinierei la legislație”, se îmbracă în justificări tehnice și se servesc oamenilor povești despre cum “a fost doar o actualizare”. Actualizare, da, dar a conturilor, nu a performanțelor. Iar când ne vom întreba, peste câteva luni, de ce nu mai bate CSM pe nimeni în Europa, răspunsul va fi simplu: pentru că adevărata bătălie nu se mai dă pe semicerc, ci în ședințele Consiliului, între amendamente și procente. Acolo se joacă, cu adevărat, Liga Campionilor la Bugetul Public.
