Și pe parcursul anului 2025 au părăsit această lume destui oameni din lumea sportului autohton. Așa că închei aceste treceri în revistă cu cei din extra-fotbal.
22.01.2025
CORNEL OȚELEA (19.11.1940 Șeica Mare,SB – 22.01.2025 București)
A câștigat trei titluri mondiale, Cupa Campionilor Europeni ca jucător (1968) și antrenor (1977), ambele cu Steaua București. A fost antrenor al naționalei României de handbal masculin (medalie de bronz la CM 1990), iar din 2008 a fost antrenor al echipei de handbal masculin Steaua București. Din 1993 până în 1995 a fost președinte al FR Handbal.
A jucat, mai întâi, handbal în 11, varianta inițială, fiind legitimat la Steaua, după o selecție la nivel de București, la vârsta de 17 ani. Anterior, Oțelea a mai jucat și volei, dar pentru o scurtă perioadă. Specializat pe postul de extremă, dar cu veleități de a evolua și în calitate de coordonator de joc, Cornel Oțelea și-a pus o amprentă puternică, inegalabilă, pe tot ce a însemnat handbal. La vârsta de 21 de ani, în 1961, se afla în lotul cu care România uimea lumea handbalistică la Campionatul Mondial de la Dortmund (RF a Germaniei). Deși noi încă eram, pe plan intern, la varianta de handbal în 11, pe teren de dimensiunile de la fotbal, selecționata noastră a câștigat medaliile de aur. Anterior, în 1959, la Campionatul Mondial de handbal în 11, România cucerea medaliile de argint în Austria, Oțelea fiind și în echipa respectivă.
Au urmat, pentru Oțelea și coechipierii săi, alte două succese majore, titlurile mondiale din 1964 și 1970. A fost, în această perioadă glorioasă, o singură sincopă, în 1967, când România cucerea „doar” medaliile de bronz la Campionatul Mondial.
Cu echipa de club, Steaua, pe care a servit-o până la retragerea din activitatea sportivă, a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni. Prima dată s-a întâmplat în 1968, cu Oțelea jucător, iar apoi, cu Cristian Gațu în teren și Cornel Oțelea ca antrenor, în 1977. Până să împlinească 40 de ani, obținuse ca antrenor 10 titluri naționale consecutive și o Cupă a Campionilor. În 1980, a fost numit vicepreședinte al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, iar în 1983 a devenit comandantul Clubului Steaua. A devenit, apoi, conferențiar universitar la catedra de pregătire fizică de la Academia Militară și mai târziu, în paralel, a pregătit și naționala masculină de handbal care, în 1990, a câștigat pentru România bronzul la Campionatul Mondial din Cehoslovacia, ultimul mare succes în handbalul masculin la nivel de națională.
Colonelul Cornel Oțelea din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), fiind trecut ulterior în rezervă la 31 decembrie 1997.
În 1964, Oțelea a primit titlul de „Maestru Emerit al Sportului”, iar în 1977, de „Antrenor emerit”. În 2009, a fost decorat cu ordinul Meritul Sportiv cl. I-a. La propunerea Ministerului Apărării Naționale și a CSA Steaua București, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat la 23 ianuarie 2025, decretul de decorare post-mortem a generalului de brigadă în retragere Cornel Oțelea cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari.
09.02.2025
ELENA GRÖLZ fostă LEONTE (26.07.1960 Bacău – 09.02.2025 Mainzlar,Germania)
A fost între cele mai tinere handbaliste din lotul Științei Bacău, cea care prelua de la Universitatea Timișoara ștafeta dominației în acest sport unde își impunea hegemonia în anii ’80.
Ceea ce reușiseră studentele Timișoarei între 1964 și 1978 prin câștigarea a 10 campionate dintre care ultimele opt, cu începere din 1968, cu legendarul Constantin Lache antrenor, aveau să repete apoi în bună măsură băcăuanele Științei cu Eugen Bartha și Ioan Gerhard la cârmă, prin câștigarea titlului de 8 ori între 1979 și 1987.
În patru dintre aceste ediții ale Diviziei A și cu tânăra localnică Elena Leonte. CS Știința Bacău a scris atunci istorie, cucerind eventul campionat-cupă în sezoane consecutive, cu localnica Leonte la 21-22 de ani. Ceea ce i-a adus handbalistei de 1,77 m convocarea la echipa națională unde avea să adune 136 de jocuri, până la mijlocul anilor ’80, când a plecat în Germania de Vest. Mai exact, la Campionatul Mondial B din 1985, desfășurat în respectiva țară, a rămas acolo, unde s-a alăturat la scurt timp echipei TV Lützellinden.
Iar cvadrupla campioană a României, și totodată triplă câștigătoare a Cupei României, avea să devină nu doar triplă laureată în Bundesliga cu TV Lützellinden, precum și dublă câștigătoare a Cupei Germaniei, dar a și fost desemnată handbalista anului atât în Germania de Vest în 1988, cât și-n 1991 și 1992 în Germania reunificată, fiind totodată și în 4 rânduri golgeter al Bundesligii, între 1991-1995. Și-a încheiat cariera de jucătoare la TV Mainzlar în 1995.
Sub culorile naționalei Germaniei a devenit sportivă olimpică, participând la ediția J.O. de vară din 1992, de la Barcelona. Între cele 95 de jocuri pentru reprezentativa Germaniei a marcat 530 de goluri. Debutul avusese loc în martie 1988, împotriva URSS.
Măritată luând numele Grölz, la semicercul olimpic al Barcelonei din 1992, a înscris de 8 ori pentru Germania unită contra celor din SUA și de 4 ori contra sud-coreencelor în semifinala însă pierdută cu 25-26, pierzând și „finala mică la bronz”, 20-24 cu ex-sovieticele (învingătoare și-n întâlnirea directă din grupe cu 28-22). Prezență olimpică „în careul de ași” a fost în completarea celei realizate la turneul final al Campionatului Mondial din 1990 din Coreea de Sud.
În 2005, a devenit instructoare sportivă certificată, revenit la antrenorat timp de două sezoane în Hessa Centrală. S-a întors să lucreze ca profesoară de sport la Școala Liebig din Gießen. Până atunci, își găsise în Mainzlar dragostea vieții sale, Frank Grölz și devenise mamă a doi copii. Dar noul mileniu a adus mai multe necazuri în viața ei. La sfârșitul lui 2019, a trebuit să-și ia rămas bun de la soțul ei, care a murit prematur la vârsta de 54 de ani. În 2018, ea însăși a suferit un accident vascular cerebral, iar de-a lungul anilor, sănătatea ei s-a deteriorat vizibil, trăindt o viață din ce în ce mai retrasă. Dar a putut totuși să participe la viața familiei sale în Mainzlar și a îndurat totul „cu spirit de luptă și disciplină”, așa cum o descriu membrii familiei, până când a zis adio acestei lumi.
28.02.2025
PETRE BRĂNIȘTEANU (17.02.1959 București – 28.02.2025 București)
A fost jucător și antrenor român de baschet.
A jucat la Steaua între 1978 și 1991, cucerind de 10 ori titlul național. A mai jucat un sezon la Rapid și alte cinci la Erbașu. A îmbrăcat tricoul naționalei României de peste 400 de ori, la toate categoriile de vârstă, și a jucat cu reprezentativa de seniori la două turnee finale ale Campionatului European (1985 și 1987). După ce a abandonat cariera de baschetbalist, a lucrat mai întâi la Steaua, la Biroul organizare competiții sportive, iar mai apoi a fost manager la CSM București, după care a activat în cadrul FR Baschet. O perioadă a îmbrățișat și meseria de antrenor de baschet, activând la CSU Ploiești și Rompetrol București.
Ca grad militar, a început ca sublocotenent. După doi ani a devenit locotenent. O victorie în fața lui Dinamo l-a făcut locotenent-major la excepțional. Avea să iasă la pensie ca locotenent-colonel. Haina militară însă a purtat-o doar de trei ori, înainte de 1989, când erau ședințele de bilanț. În două rânduri însă a fost luat de miliție. De ce? Pentru că avea plete și s-a crezut că purta uniforma ilegal! Noroc că a avut la el legitimația.
S-a stins din viață în dimineața zilei de vineri, 28 februarie 2025, după ce cu câteva zile înainte fusese internat în stare critică la Spitalul Universitar.
03.03.2025
FELICIA MOLDOVAN fostă ȚILEA (29.09.1967, Măgura Ilvei,BN – 03.03.2025, Pontevedra, Spania).
A fost o aruncătoare de suliță română. S-a apucat de atletism la vârsta de 12 ani. A fost multiplă campioană națională, a participat la patru olimpiade și a câștigat medalia de aur la Universiada de Vară din 1995. La Campionatul European din 1994 a obținut medalia de bronz și în anul 1995 a devenit vicecampionă mondială. Recordul ei personal a fost 69,26 m (vechiul tip de suliță), 63,89 m (noul tip de suliță). În anul 1990 a fost suspendată pentru dopaj. A participat și la competiții de aruncare a ciocanului și a greutății. Din 1995 a fost cetățean de onoare al municipiului Zalău. În 2004 a primit Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a.
S-a stabilit în Spania și a participat la competiții atletice de veterani.
08.03.2025
ELLA CONSTANTINESCU fostă ZELLER (26.11.1933, Moldova Nouă – 08.03.2025, Hanau, Hessen, Germania).
A fost o jucătoare și antrenoare română de tenis de masă. Între 1952 și 1964 a câștigat mai multe medalii la simplu, dublu și cu echipa la Campionatul European și Campionatul Mondial de Tenis de Masă. A avut succes mai ales pe echipe, la dublu femei și în echipa României câștigând medalii mondiale și internaționale mai ales împreună cu Angelica Rozeanu (fostă Adelstein). În 1995 a fost adăugată în ITTF Hall of Fame.
A început să se antreneze în Timișoara și apoi s-a mutat la București. A absolvit ICEF și după ce s-a retras din competiții a lucrat ca antrenor de tenis de masă cu echipa națională (1967–1989). A avut de asemenea poziții de conducere în federația națională și europeană de tenis de masă, fiind președinte al comisiei naționale pentru sportul feminin. În 1989 s-a mutat în Germania, unde în perioada 1990-1994 a lucrat pentru Federația Germană de tenis de masă. În anul 2000 i s-a conferit Crucea Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a.
A decedat în spitalul din Hanau, Germania, la vârsta de 91 de ani
17.03.2025
GHEORGHE VĂRZARU (30.04.1960 Negrești,CT – 17.03.2025 București)
A făcut primii pași în rugby sub îndrumarea antrenorului Petrică Lungu, la Năvodari, în 1975, anul primei sale legitimări. A ajuns apoi la CSȘ 2 Constanța (antrenor Traian Doiciu), cu care, în 1979, a devenit viceampion al României, la juniori. A făcut apoi pasul mare la Farul Constanța unde s-a perfecționat cu ajutorul antrenorului Mihai Naca. După, a ajuns la Steaua în 1982, unde a cucerit 7 titluri naționale.
În 1980 a debutat la echipa națională de seniori a României, la Dublin, cu Irlanda, meci terminat 13-13. A evoluat pentru România între 1980 și 1988 totalizând 30 de partide, evoluând în meciuri împotriva Franței, Noii Zeelande, Spaniei, cucerind de două ori Cupa FIRA, în 1981 și 1983, terminând pe locul 2 în 1984 și pe locul 3 în 1982 și 1987.
Între 1991 -1993 a jucat în Franța la Samur, apoi a revenit la Steaua, cu care a ocupat locul 2 în campionatul național. După retragerea ca jucător, a devenit om de afaceri, dar a rămas aproape de rugby, aflându-se în conducerea secției de rugby a CSA Steaua, fiindu-i și unul dintre principalii sponsori. A fost ales ca vicepreședinte al FR Rugby, funcție pe care a ocupat-o între 2001-2009, fiind și membru al Biroului Federal.
S-a stins din viață după o lungă suferință
19.03.2025
CALISTRAT CUȚOV (10.10.1948 Smârdan TL – 19.03.2025 București)
A fost un boxer român de etnie lipoveană. Şi-a început cariera la Clubul PAL Brăila, cu antrenorul Gheorghe Bobinaru, însă consacrarea a venit odată cu trecerea la Dinamo. Asta s-a întâmplat în 1967 când a venit în Bucureşti ca militar în termen la amintitul club, unde a şi rămas apoi ca sportiv.
Peste 270 de meciuri disputate, interne şi internaţionale, în cariera de sportiv, dintre care numai 15 au fost pierdute. Dintre titlurile importante şi rezultatele la diverse competiţii amintim:
– campion naţional la juniori, în anii 1965 şi 1967;
– campion naţional la seniori de 9 ori, în fiecare an în perioada 1968-1977 (cu excepţia anului 1971);
– locul 3 la Jocurile Olimpice din Mexic din anul 1968;
– campion european în 1969, la București;
– vicecampion european în Spania, din 1971;
– locul 3 la Campionatul European din 1973, din Germania.
A câştigat 4 centuri de aur la turnee internaţionale organizate în România, fiind și campion balcanic.
A fost considerat de mulți specialiști în domeniu drept cel mai tehnic boxer al României, unul dintre cei mai buni “semiuşori” români
În 1979 s-a retras din viaţa sportivă. În perioada 1968-1972 a fost subofiţer la “Dinamo”, iar în 1972-2001 ofiţer în Ministerul de Interne. Din 1981, a devenit antrenor, pregătind printre alții pe Daniel Dumitrescu, câștigătorul medaliei de argint la JO de la Seul din 1988. În anul 2001 a ieşit la pensie.
A fost fratele boxerului Simion Cuţov (1952-1992) – campion naţional şi european, vicecampion olimpic şi mondial (1952-1992).
04.05.2025
MIRCEA CÎMPEANU (1939 Mohu,SB – 04.05.2025 București)
Fost baschetbalist internațional și antrenor de baschet, jucând la Luceafărul Sibiu, Dinamo Oradea și Steaua București.
„Mohu”, așa cum îl știa aproape toată familia baschetului românesc, a mai fost și secretar general al FR Baschet între 1990-1996 și 1996-2001. În anii 60, bifase mai multe selecții pentru naționala României (între 1961-1968), ulterior fiind și antrenor al echipei naționale de baschet.
A fost căsătorit cu două importante voci ale muzicii populare românești, Ileana Sărăroiu (n. 1936 – d. 1979) și Maria Ciobanu (n. 1937).
29.05.2025
BENIAMIN ZABET (1952 București – 29.05.2025 Orșova)
A fost component al loturilor olimpice de kaiac-canoe și bob ale României în perioada 1971-1980. O dublă specializare rară, care arăta versatilitatea și capacitatea sa fizică excepțională. La doar 22 de ani, și-a început cariera de profesor la Liceul ”Ștefan Plavăț” din Orșova, formând generații întregi de sportivi și contribuind la dezvoltarea sportului nostru.
În perioada 2001–2005, a fost ales în fruntea FR de Kaiac-Canoe. Mandatul său a coincis cu una dintre cele mai productive etape ale acestui sport, România obținând, în doar patru ani, peste 250 de medalii în competițiile internaționale oficiale. Aceste rezultate nu au fost rodul întâmplării, ci al unui program bine structurat de selecție, pregătire și susținere a sportivilor, în care Zabet a investit energie, timp și expertiză managerială.
Se afla la al doilea mandat în calitate de consilier local al orașului Orșova.
17.06.2025
ILIE SLĂVEI (04.04.1952 București – 17.06.2025 Köln,Germania)
A fost un poloist român, component al echipei naționale și multiplu campion cu Rapid București.
A participat la:
Jocuri Olimpice
Montreal 1976 – locul 4, la un pas de medalia olimpică;
Moscova 1980 – locul 8.
Campionatele Mondiale:
Cali 1975 – locul 5;
Berlin 1978 – locul 6.
Campionatele Europene:
Viena 1974 – locul 6;
Jönköping 1977 – locul 7.
Prezența sa în aceste competiții confirmă statutul de jucător de bază într-o echipă națională care reușea constant să se mențină în topul mondial al poloului.
La nivel de club, a evoluat exclusiv pentru Rapid București, unde a contribuit decisiv la cucerirea a trei titluri naționale, în anii 1972, 1976 și 1980. Performanțe care au consolidat statutul Rapidului ca forță în polo-ul românesc, într-o perioadă în care se duela de la egal la egal cu Dinamo. A evoluat la Rapid până în 1981. După retragerea din activitatea competițională din România, s-a stabilit în Germania, unde a rămas apropiat de lumea sportului. Chiar dacă nu a mai fost implicat activ în structuri oficiale, a fost prezent la evenimente organizate de comunitatea românească și de cluburi sportive locale, fiind invitat frecvent în calitate de fost olimpic. Chiar și departe de țară, a păstrat legătura cu foști colegi de la echipa națională și de la Rapid. Foștii săi colegi și antrenori l-au descris ca pe un sportiv devotat, disciplinat și cu o etică profesională remarcabilă.
A mai avut un frate, tot poloist, Florin Slăvei (n. 1951 – d. 1995), cu care a fost coechipier la Rapid și la echipa națională.
27.06.2025
ILEANA SILAI, născută ILONA GERGELY (14.10.1941, Cluj – 27.06.2025)
A fost o atletă română, laureată printre altele cu argint la JO 1968 de la Ciudad de México, la proba de 800 m.
Licenţiată a Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. De-a lungul vremii, a fost legitimată la Flamura Roşie Cluj (1956-1957), CFR Cluj (1958), Rapid Cluj (1959), CSM Cluj (1960,1964-1976), Metalul Bucureşti (1977-1980), unde a avut antrenori ca Jenö Nagy (1956-1960), Gheorghe Biró (1964-1976), Silviu Dumitrescu (1977-1980). Clujeanca a fost multiplă campioană națională în probele de 400 m, 800 m și 1500 și a stabilit 28 de recorduri naționale. La începutul carierei a fost specializată în proba de 800 m. În 1966 a participiat pentru prima oară la CE, dar nu a reușit să se califice în finală. La JO din 1968, a cucerit medalia de argint, situată în urma americancei Madeline Manning care a stabilit record olimpic.
În 1971 și 1972, Silai a câștigat medaliile de argint la CE în sală. La JO 1972 de la München a ocupat locul 6. La JO 1976 de la Montréal, a luat startul la 800 m și la 1500 m dar nu a ajuns în finale.
La CE în sală din 1978, la Milano, a cucerit medalia de aur la 1500 m în fața compatrioatei Natalia Andrei-Mărășescu. În 1979, a fost suspendată pentru dopaj. În anul următor, s-a clasat pe locul 8 la JO de la Moscova.
A fost de 16 ori campioană naţională în aer liber, dintre care de 10 ori la 800 m și de două ori la cros-echipe (1965, 1966), stabilind 28 de recorduri naţionale.
În 1968 a primit Ordinul Meritul Sportiv clasa a II-a, iar în 2000 i-a fost conferită Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa I.
30.06.2024
ION CERNEA (21.10.1936, Râu Alb,DB – 30.06.2025, București)
A fost un luptător român de greco-romane, care a câștigat argint la Roma 1960 și bronz la Tokyo 1964. În 1965 a devenit campion mondial, la Tampere.
Legitimat la Dinamo Bucuresti, a făcut parte timp de zece ani, între 1955 si 1965, din lotul national al Romaniei de lupte greco-romane, la categoriile 52, 57 si 63 kg.
Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost cucerirea titlului mondial la Tampere, în Finlanda, chiar dacă a fost accidentat la umăr (accidentare cu care plecase din țară).
S-a retras din activitatea competițională după acel CM, dar a continuat ca antrenor și arbitru internațional. În cea din urmă calitate, a fost prezent la cinci ediții ale JO (din 1972 până în 1988), si la toate CM din acea perioadă.
A fost căsătorit cu celebra interpretă de muzică populară Irina Loghin, cu care a avut doi copii (Ciprian și Irinuca). Cei doi s-au căsătorit în 1975, pe când „regina muzicii populare” era însărcinată în șapte luni cu primul lor copil, Ciprian. A decedat în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie într-un spital privat unde fusese internat de 3 săptămâni.
A fost distins în două rânduri cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a, prima oară la 18.08.1976, a doua oară la 15.04.1981.
VASILE SĂRUCAN (23.08.1945 Cluj – 30.06.2025 Cluj)
Fost atlet specializat la săritura în lungime.
A fost multiplu campion național și balcanic. A participat la CE din 1966, 1969 și 1971. La Jocurile Europene în sală din 1969 a ocupat locul 4, la doar 2 cm de medalia de bronz. La CE în sală din 1970 s-a clasat pe locul 7, iar la ediția din 1971, la Sofia, a cucerit medalia de bronz. Mai are în palmares 15 titluri de campion al României, fiind al doilea în clasamentul all-time al titlurilor cucerite de atleții clujeni, după legendarul Ion Moina (20 de titluri). A activat la Câmpia Turzii, CSM Cluj și Dinamo.
Deși își îndeplinise baremurile de participare atât pentru JO din 1968 și din 1972, a fost omis de oficialii federației de specialitate. Frustrarea a fost atât de mare pentru el, încât a decis să facă o schimbare majoră în viață. Mai întâi a devenit student al Facultății de Educație Fizică și Sport din Oradea, iar în competiții, pe lângă săritura în lungime, a început să alerge și probele de 60 m, 100 m și ștafetă.
După retragerea din activitate, a devenit antrenor. A pregătit, între alții, pe László Sărucan (fiul său), Cezar Busuioc, Florin Grecu și Cristina Domide, toți devenind ulterior campioni naționali.
În 2004 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa I.
01.07.2025
MIHAI LEU (13.02.1968, Hunedoara – 01.07.2025, București)
A fost un boxer și pilot de raliu român.
A pugilist, a câștigat CM de juniori la categoria semigrea, la Havana, în 1987, unde în finală l-a învins pe Eamonn Loughran. În același an la Balcaniada din Grecia, a rămas acolo, fugind apoi în Franța și apoi în Germania de Vest. Din februarie 1988 s-a antrenat la Bayer 04 Leverkusen. În 1989 și în 1990 a devenit campion național al Germaniei, unde a fost cunoscut sub numele de Michael Löwe. Ulterior a devenit boxer profesionist, ajungând campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh.
A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC. Din 2010 a fost team-managerul Jack Daniels Rally Team, echipă ce a concurat în Campionatul Național de Raliuri (CNR).
Un exemplu de modestie, bun simț și eleganță. Spunea adesea că fericirea lui constă în lucruri simple, nu în bogății materiale.
31.07.2025
MARLENA ZAGONI născută PREDESCU (22.01.1951, Lucieni,DB – 31.07.2025 București)
A fost o canotoare română, laureată printre altele cu bronz la JO 1980 de la Moscova în proba de 8+1.
A fost componentă a loturilor feminine de canotaj ale României timp de peste opt ani. A participat la două ediții ale JO și cinci ale CM, dar și la numeroase alte regate internaționale. A activat la cluburile bucureștene Nautic Universitar, Dinamo și Steaua. A făcut parte din echipajul feminin de patru rame cu cârmaci (4+1) al României care, în 1974, a cucerit medalia de bronz la prima ediție a CM organizată pentru probele feminine.
Din 1998 a activat ca profesor–antrenor de canotaj la CSȘ nr. 3 Steaua București, dedicandu-se cu prioritate activităților de selecție, pregătire și promovare a tinerilor de perspectivă.
A primit titlurile de Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului si Antrenor Emerit. I-a fost conferit Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a.
24.09.2025
MARIA SAMUNGI (28.08.1950 Hurezani,GJ – 24.09.2025 București)
A fost o atletă româncă, legitimată la CS Farul Constanța, fiind multiplă campioană națională la 200 m și 400 m și medaliată la Jocurile Balcanice.
La Campionatul European din 1978 de la Praga, s-a clasat pe locul 7 cu echipa de ștafetă 4 x 400 de metri, din care au mai fcăut parte Doina Bădescu, Mariana Suman și Elena Tărîță. În 1980 a concurat la proba de 400 metri la Jocurile Olimpice de la Moscova, unde în componența Ibolya Kóródi, Niculina Lazarciuc, Maria Samungi, Elena Tărîță, s-a clasat pe locul 4.
28.09.2025
PAVEL DRĂGOI (06.02.1956 Alba Iulia – 28.09.2025)
Fost judoka, a fost component al lotului național și participant la JO 1980 de la Moscova, unde s-a clasat pe locul 7 la categoria open. A activat ca antrenor al lotului național de juniori, alături de profesorii Sorin Arjoca și Alexandru Filip, contribuind la formarea unor generații de sportivi.
26.10.2025
MIHAI ȘUBĂ (01.06.1947, București – 26.10.2025)
A fost un șahist român. Din 2017 a avut și cetățenia spaniolă.
A câștigat Campionatul României de șah în 1980, 1981 și 1985. A început să joace șah la vârsta de 19 ani, ceea ce l-a transformat într-o raritate printre marii maeștri. A urmat cursurile Universității din București și s-a antrenat în clubul de șah al universității, unde pasiunea sa pentru sportul minții s-a amplificat. A progresat rapid și, până la vârsta de 27 de ani, câștigase mai multe campionate locale și atinsese un rating FIDE de 2460.
A intrat în atenția publicului larg în 1982, când a terminat pe locul 2, după maghiarul Zoltán Ribli, la Băile Herculane. La Turneul Interzonal de la Las Palmas din 1982, a terminat pe locul 3, în spatele lui Ribli și al fostului campion mondial Vasili Smîslov, ratând la un pas calificarea la Meciurile Candidaților. A mai terminat pe primul loc la Dortmund în 1983 și a ocupat primul loc la egalitate la Praga în 1985 și Timișoara în 1987. Printre alte rezultate importante ale carierei sale, a rămas neînvins în fața marilor Karpov și Kasparov.
La turneul Lloyds Bank Masters de la Londra din 1988, invocând dificultăți în obținerea vizelor și participarea la turnee, precum și amenințări de șantaj din partea autorităților comuniste române, a solicitat azil politic britanic pentru el și fiul său, plănuind ca soția și fiul său mai mic să li se alăture ulterior. A jucat pentru Anglia la Campionatul European de șah pe echipe din 1989. A reînceput să joace pentru România în 1992. În 2017 s-a mutat în Spania, participând în continuare la turnee de șah.
La Campionatul Mondial de șah seniori din 2008, americanul Larry Kaufman a fost desemnat câștigător la departajare, în fața lui Șubă, clasat pe locul 2. Sistemul de departajare utilizat, interpretat în mod eronat de FIDE, nu a corespuns cu cel publicat de organizator, care era cel valabil conform regulamentelor mai noi și avea forța unui contract. Ulterior, Șubă și Kaufman au fost declarați retroactiv câștigători comuni ai campionatului, după o reuniune a Consiliului Prezidențial FIDE din martie 2009 (Kaufman păstrându-și promovarea rezultată la mare maestru).
Șubă a fost autorul cărții Strategie dinamică de șah (1991) și al monografiei Ariciul (2000).
01.12.2025
GABRIEL MOICEANU (12.08.1934, Câmpulung Muscel – 01.12.2025 Câmpulung Muscel)
A fost un ciclist român care a participat la cursele de la JO 1960 (nu a ajuns la finiș) și 1964 (locul 57). În 1964 a ajuns pe locul 6 cu echipa României. A fost multiplu campion național, câștigător al Turului României în 1958, timp de 15 ani component al echipei naționale a României (locul 1 în trei etape de «Cursa Păcii» şi de opt ori pe podiumul de premiere; locul 2 în 1962 şi 1963 în Franţa, la Marele Premiu al ziarului L’Humanité etc). La «Cursa Păcii» a participat în anii 1956, 1958, 1959, 1961, 1962 și 1964. În 1968 a ieșit pe locul 2 la Tour du Maroc.
A activat ca antrenor în cadrul Clubului Sportiv Muscelul, acolo unde a devenit ulterior și conducător. A fost maestru emerit al sportului.
14.12.2025
TEOFIL CHIȘ (09.02.1951 Cosniciu de Jos,SJ – 14.12.2025 Șimleu Silvaniei,SJ)
Fost voleibalist. A fost licențiat al IEFS din București, specializarea volei, cursuri de zi, fiind primul „Maestru Emerit al Sportului” în volei din județul Sălaj. A fost jucător coordonator al echipei naționale de volei a României, câștigând locul 6 la CM din Mexic (1974, 24 de țări participante) și medalia de bronz la CE de Volei din Finlanda (Helsinki, 1977 – echipe din 12 țări). A câștigat 4 titluri naționale și unul de vicecampion cu Dinamo București și s-a clasat de două ori pe locul 3 cu IEFS București (1973) și cu Silvania Șimleu Silvaniei (1982 – după Dinamo și Steaua). A mai fost legitimat la Universitatea Cluj. A evoluat în 15 ediții ale Diviziei Naționale „A” de volei masculin, iar timp de cinci ani a fost prezent în aproximativ 150 de meciuri ale echipei naționale a României.
La final de carieră a fost jucător și antrenor la Silvania Șimleu Silvaniei, cea care, în 1983, a câștigat Cupa Balcanică. De asemenea, a contribuit la promovarea orașului Șimleu Silvaniei (pentru a 3-a oară), în primul eșalon al voleiului românesc, prin echipa CS Phoenix, la care a fost director sportiv între 2008-2013.
Activitatea sportivă a fost împărțită cu cea de ofițer de poliție, pe care a desfășurat-o atât la București, cât și la Șimleu Silvaniei. Iar pentru activitatea sa în Poliție a fost decorat cu Brevetul în semn onorific „În Serviciul Armatei Române”. A fost cetățean de onoare al orașului Șimleu Silvaniei.
16.12.2025
ALEXANDRU LĂZĂRESCU (1935 – 16.12.2025 București)
Fost Șef de Misiune al României la JO de vară de la Sydney 2000 și Atena 2004, precum și la JO de iarnă de la Nagano 1998.
A fost secretar general la FR Tenis în perioada de glorie a lui Ilie Năstase și Ion Țiriac, la celebrele finale de Cupa Davis disputate de români. Ulterior, a lucrat în CNEFS, instituție care s-a transformat ulterior în Ministerul Sportului, iar apoi și-a continuat activitatea în cadrul COSR, unde a contribuit decisiv la organizarea și coordonarea delegațiilor olimpice ale României.
29.12.2025
TUDORIȚA CHIDU (17.10.1967, Amara,IL – 29.12.2025 Slobozia)
Fostă atletă specializată în probele de alergări (400, 800 și 1500 m). Prima sa performanță notabilă a fost medalia de argint cucerită la Jocurile Balcanice din 1988 de la Ankara la proba de 800 m. La CM în sală din 1989 de la Budapesta s-a clasat pe locul 7. În 1990 s-a situat pe locul 5 la CE în sală de la Glasgow și pe locul 6 la CE de la Split. La CM în sală din 1991 de la Sevilla, a obținut medalia de bronz la proba de 1500 m. În același an, la CM de la Tokyo, nu a prins semifinala. La CE în sală din 1992 de la Genova a fost pe 4, fiind devansată de coechipiera sa Doina Melinte, care a luat bronzul. La CE în sală din 1994 de la Paris, a obținut locul 7. În anul următor, la CM de Cros de la Durham, s-a clasat pe locul 22, iar cu echipa României (Gabriela Szabo, Tudorița Chidu, Elena Fidatov, Iulia Negură) a obținut medalia de bronz.
După retragere a fost profesoară de educație fizică și antrenoare la CSM Unirea Slobozia.
A devenit cetățean de onoare al orașului Amara, iar o sală de sport din localitate a fost numită în cinstea ei. În 2004 a fost decorată cu Medalia „Meritul Sportiv” clasa I.
Dumnezeu să-i ierte!
