Echipa feminină de handbal Rapid Bucureşti a debutat astăzi (duminică, 11 ianuarie 2026), în grupa C a EHF European League. Încurajată de suporteri, în Sala Polivalentă din Capitală, gruparea giuleșteană a remizat, 32-32 (15-18), cu formaţia norvegiană Tertnes Bergen. În cealaltă partidă din Grupa C, VfL Oldenburg – Lokomotiva Zagreb 24-27.
Conduse în primul mitan, inclusiv la pauză, rapidistele au avut o revenire senzațională la reluarea jocului, trecând în avantaj. Ele s-au detașat chiar la două goluri, fiind egalate pe final. Mai mult decât atât, Rapid a avut posibilitatea de a obține victoria la ultimul atac, însă mingea a ocolit poarta norvegiencelor.
Principalele marcatoare ale meciului au fost Kassoma 7 goluri, Polman 7, Lopes 5, pentru Rapid, respectiv Hagen 7, Knutsen 3, Rosenberg 3, Fresvik 3, pentru Tertnes.
În etapa următoare, în 17 ianuarie, Rapid va juca pe terenul croatelor de la Lokomotiva Zagreb.
În etapele anterioare, formația bucureșteană a eliminat pe Hypo Niederosterreich Viena (32-24, 30-19) şi HSG Bensheim/Auerbach Flames (28-34, 32-21).
În aceeași competiție, la feminin, România mai este reprezentată de două formații. În Grupa A, Minaur Baia Mare a reușit o victorie senzațională, 28-26 (13-13), pe terenul lui Larvik HK (Norvegia). Principalele marcatoare ale meciului au fost Morch 7 goluri, Berg 5, Hulleberg 4, Pedersen 4, Ramberg 3, pentru Larvik, respectiv Woller 9, Spugnini 5, Lundback 4, Papp 3, Ilyina 3, pentru Minaur.
În aceeași grupă, Motherson Mosonmagyaróvár KC (Ungaria) s-a impus cu 36-34 în fața lui Thuringer HC (Germania).
În etapa următoare, în 17 ianuarie, Minaur va primi vizita lui Motherson Mosonmagyaróvár KC.
În grupa D, Corona Braşov a pierdut, 30-35 (19-16), acasă, cu JDA Dijon (Franța). Principalele marcatoare ale meciului au fost Krpez-Slezak 11 goluri, Boiciuc 5, Grozav 5, pentru Corona, respectiv Gayet 8, Holejova 7, Offendal 6, Lonborg 5, pentru Dijon.
În aceeași etapa inaugurală, Viborg HK (Danemarca) – Zaglebie Lubin (Polonia) 42-38.
În 18 ianuarie, Corona va evolua pe terenul lui Zaglebie Lubin.
Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală (21-29 martie). Final Four-ul se va disputa în 16 și 17 mai.




