CS Afumați a început de astăzi stagiul centralizat de la Curtea de Argeș
Formația antrenată de Vasile Neagu a ajuns la Curtea de Argeș pentru un stagiu de pregătire care devine tradițional în contul echipei ilfovene. Într-un loc liniștit care oferă, din toate punctele de vedere, condiții ideale pentru un cantonament se pregătesc jucătorii divizionarei secunde în Argeș.
Trei amicale pentru CS Afumați
Antrenamentele cu tentă, în special, fizică, vor fi completate cu derularea unor partide de verificare interesante. Va fi, mai întâi, un test cu FC Păușești Otăsău, o grupare de Liga a III-a care se află, la rândul ei, în perioada de pregătire a noului sezon. Vine, tradițional, și un amical cu un adversar mereu prezent, Viitorul Dăești, pentru a se închide stagiul în testul cu dâmbovițenii de la Chindia programat pe 7 februarie.
Puține modificări la Afumați
Vasile Neagu se bazează în continuarea competiției de eșalon secund, în linii mari, cam pe același lot de jucători avut la dispoziție și până acum. Andrei Florescu, un jucător trecut și pe la Dinamo este, la acest moment, cel mai notabil nume aflat la capitolul noutăți. În linii mari efectivul nu va mai cunoaște modificări importante existând, clar, premisa unor noi modificări doar în condițiile în care ar putea veni unul sau doi jucători peste media echipei.
Iamandache este în cantonament
S-a vorbit, în această iarnă, la CS Afumați, în primul rând, de plecarea lui Alexandru Iamandache la Universitatea Craiova. Oltenii l-au antamat pe mijlocașul stânga cu un contract care intră în vigoare de la 1 iulie. Deși s-au făcut eforturi, de ambele părți, pentru plecarea jucătorului încă de pe acum lucrurile nu au luat, încă, o turnură favorabilă. Iamandache se află cu CS Afumați în cantonament dar axistă, în fiecare moment, posibilitatea ca acesta să plece de la divizionara secundă condusă de Daniel Neagu.
”Craiova nu îl dorește, cu adevărat, de pe acum! Altfel nu înțeleg oferta pe care ne-au făcut-o”, se limitează să spună, pe acest subiect, Vasile Neagu.
Testul final, cu FC Voluntari
CS Afumați a conturat tot programul jocurilor de verificare din această iarnă. După un joc școală în familie a venit, pe sinteticul de la Voluntari, amicalul cu echipa secundă a ilfovenilor. După testele din cantonamentul de la Curtea de Argeș mai sunt antamate alte două jocuri amicale. Cel mai important test cu cu FC Voluntari, pe 14 fenbuarie, cu o săptămână înaintea startului oficial în noul an. Programul este completat și de un joc de verificare cu echipa secundă a FCSB. În prima rundă de la reluarea competiției de eșalon secund, pe 21 februarie, CS Afumați joacă, pe teren propriu, cel mai probabil la Snagov, cu CSC Dumbrăvița.




