În fotbalul românesc, problema nu este neapărat severitatea sancțiunilor, ci felul în care ele par să apară și să dispară în funcție de context. Cazul lui Ștefan Baiaram a reaprins exact această suspiciune care, de ani buni, stă la pândă în mintea suporterilor: se judecă la fel pentru toți sau doar atunci când calendarul o cere?
Scuipat, înjurat, dar fotbalistul plătește
După meciul cu Dinamo, Baiaram a avut un gest pe care el însuși l-a recunoscut drept nepotrivit. A explicat că a fost înjurat, că a fost scuipat, că a reacționat la o provocare. Regulamentul, însă, nu operează cu emoții, ci cu fapte. Iar fapta a fost consemnată în raport, analizată și sancționată: două etape de suspendare și 6.800 de lei amendă. Procedură rapidă, verdict clar, executare imediată. Nimic spectaculos până aici. Suspendarea îl scoate pe Baiaram exact din dubla cu FCSB, două meciuri consecutive, cu miză mare și expunere maximă. Iar când, aproape simultan, într-un alt episod tensionat, CFR Cluj – U Cluj 3-2, cu Cordeа și Bergodi în centrul atenției, se decide amânarea, inevitabil apare comparația. Nu pentru că situațiile ar fi identice, ci pentru că reacțiile instituționale par să aibă ritmuri diferite.
Sistemul în care nu mai crede nimeni
Și aici nu mai discutăm despre vinovății, ci despre consecvență. Într-un sistem credibil, viteza de reacție nu ar trebui să depindă de adversar, de importanța meciului sau de temperatura mediatică. Dacă există probe suficiente, judeci rapid de fiecare dată. Dacă ai nevoie de clarificări, le soliciți în toate cazurile. Ceea ce macină încrederea nu este pedeapsa în sine, ci senzația că standardul nu este aplicat uniform.
Pentru că fotbalul românesc trăiește de prea mult timp într-o zonă gri a percepțiilor. Orice coincidență devine combustibil pentru teorii, orice diferență de calendar devine argument pentru dublă măsură. Iar când instituțiile nu comunică limpede și coerent de ce un caz se judecă astăzi și altul peste o săptămână, spațiul este ocupat imediat de suspiciune. Ștefan Baiaram poate fi sancționat corect din punct de vedere regulamentar. Dar, în același timp, este legitim ca lumea să întrebe de ce unele dosare par să aibă prioritate. Într-un campionat deja tensionat, unde fiecare decizie este filtrată prin prisma rivalităților istorice, consistența devine mai importantă decât severitatea. Pentru că, în cele din urmă, nu absența unui jucător într-o dublă cu FCSB e problema de fond. Problema este că, atâta timp cât ritmul justiției sportive pare variabil, credibilitatea rămâne fragilă. Iar fără credibilitate, orice verdict, oricât de corect ar fi, va continua să fie pus sub semnul întrebării.
