Arena Națională trebuia să fie cartea de vizită a sportului românesc. Trebuia! A fost gândită ca un proiect de anvergură, capabil să găzduiască evenimente internaționale și să arate că infrastructura sportivă din România poate concura cu standardele europene. Realitatea este însă mult mai prozaică și am văzut imaginile șocante ale colegilor de la Gazeta Sporturilor și Golazo. Am fost la meciul cu Fenerbahce și la lojă curgea apă pe pereți. În loc de modernitate funcțională, stadionul a început să fie asociat tot mai des cu infiltrații, degradare interioară și spații care devin inutilizabile.
Imaginile surprinse înainte de meciul FCSB – Metaloglobus sunt greu de ignorat: un studio TV complet compromis de apă, mochetă distrusă, scaune afectate și miros persistent de mucegai. Nu este doar o problemă de estetică, ci una care afectează direct funcționarea stadionului.
Când vremea devine scuză pentru neglijență
Este tentant să pui totul pe seama zăpezii căzute în Capitală sau a topirii rapide a acesteia, dar infrastructura modernă este proiectată tocmai pentru a face față acestor situații. Un acoperiș care permite scurgeri de apă într-un spațiu interior nu mai este un detaliu, trage un semnal de alarmă privind întreținerea construcției. Iar când infiltrațiile ajung să distrugă zone destinate transmisiei TV, problema devine una economică și de imagine. Broadcasterii care au renunțat să folosească studioul din cauza apei și a mirosului de mucegai nu critică doar un spațiu tehnic, ei transmit, indirect, verdictul asupra modului în care este administrată infrastructura.
Zona VIP, o rușine administrativă
Poate cea mai amară ironie este contrastul dintre scopul zonei VIP și starea reală a acesteia. Lojele care ar trebui să reprezinte prestigiul evenimentelor sportive arată, potrivit relatărilor jurnaliștilor, afectate de igrasie, tencuială degradată și infiltrații active. Apa care curge din acoperiș, formând o mică „cascadă” în interior, iar ăsta nu e un detaliu, ci o imagine simbolică a modului în care investiția inițială a fost lăsată fără protecție pe termen lung. Problema Arenei Naționale nu este doar una sportivă, este o problemă de gestionare a banului public și de responsabilitate administrativă. După o investiție uriașă, așteptarea firească era ca mentenanța să devină prioritatea absolută. Nu este nevoie de tehnologii sofisticate pentru a preveni infiltrațiile, ci de verificări constante și de o strategie clară de întreținere. Pentru România, stadionul național nu ar trebui să fie un motiv de jenă, ci un simbol al modului în care poate fi tratată infrastructura publică. Deocamdată, însă, imaginile spun o poveste mult mai incomodă: aceea a unui proiect mare care începe să se degradeze prea devreme. Și întrebarea unui clasic italian trecut de vreo 10 ori pe la Craiova este: “Cine furano banii?”
