CS Afumați a trecut rapid la meniul victoriilor din acest an odată cu meciul de la Câmpulung cu Muscelul din localitate. A fost o replică rapidă a ilfovenilor după eșecul din prima apariție din acest an, 0-1, în partida de pe teren propriu, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, cu CSC Dumbrăvița.
Scor de forfait la Câmpulung
Partida de la Câmpulung Muscel punea față în față două formații aflate în posturi diferite. Gazdele veneau după o remiză albă, notabilă, la Slatina, în timp ce gruparea antrenată de Vasile Neagu suferea, anterior, eșecul de pe un teren dificil în partida cu bănățenii de la Dumbrăvița. A ieșit un succes clar, la scor, convingător, al ilfovenilor, 3-0, cu Bamba, Kaplan și Alex Enache pe lista marcatorilor. A mai contribuit la succes, tot pe tabela de marcaj cu un alt gol…
Afumațiul se întoarce acasă
Partida care urmează în campionat, în penultima etapă a sezonului regulat, propune revenirea pe teren propriu pentru CS Afumați. Este primul prilej al ilfovenilor în acest an după ce disputa precedentă era organizată la Centrul Național de Fotbal de la Buftea.
”Jucăm la noi, sâmbătă, pe un teren care este în stare bună. Am încercat alte variante, Clinceni, Voluntari sau Chiajna dar, din motive obiective, nu a fost posibilă organizarea disputei pe una dintre aceste arene”, a punctat președintele grupării din Afumați, Daniel Neagu.
CS Afumați va rămâne, până la finalul acestui campionat, pe arena proprie renunțându-se, cel puțin pe moment, la posibilitatea schimbării suprafeței de joc de pe arena grupării. S-a jucat, dealtfel, pe finalul anului trecut, o singură partidă, la Ghermănești, unde părea, la un noment dat, că se va stabili cartierul general al echipei.
Iamandache a debutat la satelit
CS Afumați l-a pierdut, în această iarnă, pe Alex Iamandache trecut la o grupare de primă ligă, Universitatea Craiova. Mijlocașul stânga a făcut cunoștință, deocamdată, cu garnitura secundă unde așteaptă să facă pasul către prima garnitură a oltenilor antrenată de Filipe Coelho.
AFC CÂMPULUNG MUSCEL – CS AFUMAŢI 0-3
Stadion: Muscelul (Câmpulung Muscel – Argeş).
Arbitru: Andrei Florin Vremăroiu (Moreni – Dâmboviţa). Asistenți: Răzvan Spătar (Sibiu) și Eugen Petre Alexandru (Buzău). Rezervă: Andreea Zdrascovici (Giurgiu). Observator arbitri: Gheorghe Moise (Bucureşti). Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu – Gorj).
AFC Câmpulung Muscel: Kramer – R. Grecu, Simic, Kitanovski, Jokovic – Andr. Purice (Dar. Grosu 58′) – Karaklajic, Janakievski (Ziblim 80′), E. Nistor – Coșereanu (cpt.)(Ct. Alexe 80′), Grozdanoski (Rogac 58′, Bîrzu 74′)
Antrenor: Konstantin Duric
CS Afumați: Y. Stanciu – Gallo (Al. Păun 70′), Diomande, Robicek (Dav. Savu 89′), A. Lazăr – Zaina (cpt.), Kaplan – Andr. Florescu (Al. Enache 70′), Mar. Ioniță, Ghineț (Andr. Dima 70′) – Bamba (K. Fatai 89′)
Antrenor: Vasile Neagu
Min 86, 0-3: Alexandru Enache
Min 79, 0-2: Imrane Bamba metri
♦Min 9, 0-1: Onur Kaplan




