Pentru lusitani, acesta este cel de-al doilea succes în Rugby Europe Championship după cel din ediția 2003/2004. Atunci competiția se numea Cupa Europeană a Națiunilor (CEN), iar clasamentul se făcea cumulat pe doi ani (meciurile se disputau tur-retur).
În meciul pentru medalia de bronz, Spania a depășit (29-23) România, însă Stejarii au jucat mai bine de 60 de minute în inferioritate numerică după ce Immelman a văzut cartonașul roșu (intrare cu umărul în zona gâtului unui adversar).
Daniel Plai a reușit un dropgol, Alin Conache a înscris 15 puncte
Naționala noastră a făcut un meci curajos, a jucat aerisit, cu pase largi și dinamic. Pe de altă parte, pachetul de înaintare și-a dovedit forța mai ales la grămezile ordonate. Stejarii au condus multă vreme, fiind egalați abia în minutul 60. Punctele noastre au fost reușite de Damian Bonaparte – 5 puncte (un eseu), Alin Conache – 15 puncte (5 penalități) și Daniel Plai – 3 puncte (un dropgol). De remarcat faptul că mijlocașul la deschidere al Timișoarei a reușit o lovitură de picior căzută, procedeu rar văzut la Stejari (ultimul dropgol a fost înscris de Conache, în meciul cu Portugalia din 2023, de la București).
Tot la Madrid s-au disputat și celelalte meciuri de clasament: Belgia – Elveția 39-16 (locurile 5-6) și Olanda – Germania 76-7 (locurile 7-8). Germania a retrogradat în eșalonul inferior.
Foto: Rugby Europe


