CSM Slatina nu a mai fost în acest sezon echipa care afișa siguranța așteptată de cei implicați în viața grupării. Cu rezultate contradictorii, de cele mai multe ori, Slatina fotbalistică a staționat, constant, în prima parte a clasamentului.
Tensiuni plătite de antrenor
La Slatina se vorbea, după schimbarea configurației politice la nivelul municipiului, de o anumită stare de incertitudine. În aceste condiții s-a desfășurat, până acum, activitatea, una până la urmă rezonabilă ținând cont de faptul că trupa antrenată de Daniel Oprescu nu se putea bate, la nivel de buget, cu echipele importante din campionat.
Oprescu și staff-ul său au părăsit echipa
Pe fondul unor nemulțumiri exprimate, însă, timid, CSM Slatina pierdea și jocul cu Concordia Chiajna, 1-2, după ce au avut avantaj pe tabela de marcaj. Evenimentele fotbalistice completate de unele din afara terenului au condus, astăzi, la despărțirea, după câțiva ani, a lui Daniel Oprescu și a staff-ului acestuia, de echipă. Conducerea echipei CSM Slatina a demisionat, în această dimineaţă, în urma tenisiunilor apărute în cadrul clubului, în ultima perioadă.
Tehnicianul echipei CSM Slatina, Daniel Oprescu, împreună cu antrenorii secunzi Fane Ţîră şi Vasile Sin, cât şi preşedintele Cristian Scheau şi directorul sportiv Zoltan Erdei şi-au reziliat contractele.
CSM Slatina se află în obiectivul stabilit la începutul actualului sezon, salvarea de la retrogradare.
Potrivit unor surse, se vehiculează aducerea la echipă a lui Ovidiu Burcă, antrenor agreat de noua conducere admnistrativă a oraşului.
Antrenamentul divizionarei secunde, din această dimineaţă, a fost condus de către Cristian Stănculeţu şi Alin Răceanu.
Vine Ovidiu Burcă?
Cum până la finalul acestui an fotbalistic mai sunt de disputat trei etape, conducătorii orașului au luat deja în calcul numirea unui nou antrenor după plecarea lui Daniel Oprescu. Ar fi vorba, spun surse apropiate Primăriei din Slatina, de revenirea lui Ovidiu Burcă, antrenorul care promova, dealtfel, echipa în eșalonul secund. Pe locul 13 în clasamentul la zi, după 13 etape, cu 16 puncte, CSM Slatina joacă, în runda următoare de campionat, în deplasare, la Mioveni, cu CS din localitate.
Foto – Prosport