Când UEFA a lansat Fair Play-ul Financiar, discursul oficial era impecabil: să se oprească risipa, să nu se mai bage cluburile în datorii nesustenabile, să nu se mai repete cazurile Parma, Leeds sau Rangers, să existe un echilibru între venituri și cheltuieli. Sună minunat, ca un basm pentru copii cuminți. Doar că basmul a rămas în cărți. În viața reală, Fair Play-ul Financiar a devenit un paravan pentru a ascunde același fotbal dezechilibrat, unde cei bogați sunt liberi să se joace cu miliarde, iar cei mici sunt controlați la sânge și pedepsiți imediat pentru orice derapaj minor.
Reguli pentru fraieri, libertate pentru bogați
Dovada e simplă. Everton și Nottingham Forest au fost depunctate prompt în Premier League pentru niște depășiri financiare de câteva zeci de milioane. Asta în timp ce Manchester City, cu peste 100 de capete de acuzare pentru fraude financiare și contracte de sponsorizare umflate artificial, încă se plimbă liniștită prin tribunale, protejată de o armată de avocați și de influența Abu Dhabi-ului. E același film și la PSG, unde banii Qatarului sunt transformați în „sponsorizări” de sute de milioane, iar UEFA ridică din umeri. Și atunci te întrebi: cui i se aplică regulile? Răspunsul e simplu – celor fără putere. Restul joacă alt joc.
Premier League, un cazinou cu fise infinite
Cheia e noul regulament UEFA, redenumit „sustainability”. Pe scurt, cluburile au voie să cheltuiască până la 70% din veniturile lor pe salarii, transferuri și comisioane. Pe hârtie, pare logic. În realitate, înseamnă că un club din Premier League, care produce peste 200 de milioane pe an doar din drepturi TV, poate arunca lejer sute de milioane pe piața transferurilor.
Așa apar sumele obscene: 150 de milioane pentru Isak, 125 pentru Wirtz, pachete întregi de sute de milioane cheltuite de Chelsea pe adolescenți promițători. Pentru cluburile engleze, sunt doar cifre pe un Excel. Pentru restul Europei, aceleași cifre sunt imposibilități. Și atunci, să nu ne mirăm că Real, Bayern, PSG și giganții englezi joacă într-o ligă a lor, iar restul, de la Ajax până la Benfica sau Dinamo Zagreb, devin pepiniere de lux.
Ipocrizia UEFA
UEFA se bate cu pumnul în piept că „a reformat” regulile. În realitate, le-a cosmetizat. Fair Play-ul Financiar a devenit un logo, un abțibild pe o sticlă de șampanie scumpă. Oficialii UEFA vorbesc frumos despre „sustenabilitate”, dar închide ochii la abuzurile marilor puteri. De ce? Pentru că aceleași cluburi sunt motorul banilor din Champions League. Pentru că televiziunile nu vor să transmită un sfert de finală Basel – Bruges, ci Liverpool – Real, City – Bayern, PSG – Chelsea. Și pentru că, în final, banii dictează.
Fotbalul feudal
Trăim într-un fotbal feudal. Avem magnații City, Liverpool, Chelsea, PSG, care joacă la masa bogaților, și avem iobagii, echipele de mijloc și cele mici, care aleargă prin ligile lor ca să fie carne de tun în grupe. Diferența de forță financiară e atât de mare încât nici măcar nu mai putem vorbi de competiție reală. Leicester 2016 rămâne un miracol irepetabil, pentru că azi, cu regulile actuale, un astfel de scenariu ar fi imposibil. Fair Play-ul Financiar e mort. A murit de mult, dar UEFA îl mai plimbă pe la parade, ca pe un zombie simpatic, de decor. În realitate, nu există. Există doar bani, putere și lobby. Fotbalul de azi e un cazinou global unde miliardarii joacă cu fise infinite, iar restul vin să privească spectacolul din spatele geamului. Și, cel mai trist, noi, suporterii, ne uităm fascinați, ne bucurăm la transferuri și la goluri, dar știm în adâncul nostru că jocul e stricat.
Fair Play Financiar? Nu, doar un banc prost pentru proștii fără bani.
