Rapid şi FC Voluntari au profitat din plin de pauza instalată la nivelul Superligii şi eşalonului secund susţinând o interesantă partidă de verificare. Meciul s-a derulat în excelente condiţii în noua şi moderna bază sportivă a grupării giuleştene pusă la dispoziţie, generos, de finanţatorul Dan Şucu care a alocat, pentru acest demers, circa 6 milioane de euro!
Victorie Rapid la două goluri diferenţă
Testul de la baza de pregătire de la Ștefănești şi-a atins ţinta chiar dacă Costel Gâlcă, antrenorul Rapidului, nu a avut la dispoziţie câţiva jucători convocaţi la loturile naţionale. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Florin Pârvu, antrenorul Voluntariului, care a trecut în revistă tot efectivul de care dispune la acest moment. Giuleştenii s-au impus cu 2-0 în urma golurilor marcate de Onea și Gojkovici.
FC Voluntari revine în campionat pe teren propriu
Cele două eşaloane aflate, pentru câteva zile, în repaus, revin, în această săptămână, în prim plan. Trupa din Voluntari condusă de Bogdan Bălănescu deschide runda următoare, a VI-a, pe teren propriu, în jocul de joi după amiază cu Concordia Chiajna. Un derbi ilfovean care reunește două formaţii cu acelaşi scop, calificarea în play-off-ul actualei ediţii de campionat la nivelul eşalonului secund. O evaluare completă, a ambelor formații, va veni după alte câteva etape de campionat la pauza următoare din primele două eșaloane competiționale.
Concordia a remizat cu Chindia
Şi adversarul din proxima partidă de campionat al jucătorilor de la FC Voluntari a avut parte de un test de verificare. A fost, la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, o remiză albă a Concordiei Chiajna cu o altă puternică competitoare, Chindia Târgovişte.
CS Afumaţi a ratat amicalul cu Petrolul
O altă formaţie ilfoveană din peisajul eşalonului secund, CS Afumaţi, avea programat un joc de verificare cu Petrolul Ploieşti. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit, finalmente, organizând, de ambele părţi, jocuri în familie în pregătirea examenlor oficiale care urmează.